Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială "oameni inutili"!

Postat la: 23.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Teoreticianul transumanist Yuval Harari îi numește pe cei care nu folosesc Inteligența Artificială

Transumanismul, redus la esență, este eugenie pură (modificare genetica, sau modificare tehnologica - prin implanturi). Se autointitulează "H+", adică mai mult sau mai bine decât un om. Ceea ce, bineînțeles, este ceea ce înseamnă și eugenia. Omul modificat in ADN sau omul augumentat tehnologic... Pana la urma, cam acelasi lucru in opinia transumanista.

În mod alarmant, valorile transumaniste sunt îmbrățișate în cele mai înalte straturi ale societății, inclusiv în Big Tech, în universități și în rândul mulțimii de la Davos a viitorilor tehnocrați globaliști. Așa stând lucrurile, merită să ascultăm ceea ce spun aceștia, în baza teoriei conform căreia prevenit este preîntâmpinat. Profesorul israelian de filozofie Yuval Harari este unul dintre principalii prozeliți ai acestei mișcări, consilier al lui Klaus Schwab, liderul Forumului Economic de la Davos. El crede că hibrizii inteligență artificială/umani vor prelua în mod inevitabil controlul - și că aceia dintre noi care refuzăm să ne unim mințile cu aceste programe de calculator vor ajunge să fie considerați o "clasă inutilă" sau chiar, "oameni inutili", scrie National Review.

Din articolul din Miami Standard: "Harari a continuat spunând că omenirea se află în mijlocul unei 'revoluții industriale' centrată pe inteligența artificială. 'Dar produsul de data aceasta nu vor fi textilele, sau mașinile, sau vehiculele, sau chiar armele, produsul de data aceasta vor fi oamenii înșiși', a afirmat Harari. 'Practic, învățăm să producem corpuri și minți. Corpurile și mințile vor fi, cred, cele două produse principale ale următorului val al tuturor acestor schimbări', a concluzionat acesta."

"Oamenii inutili" la care face referire consilierul WEF ar fi cei care refuză să fie injectați cu capacități de inteligență artificială în următoarele decenii. Descriind oamenii ca fiind "animale care pot fi hackuite", Harari consideră că "masele" nu ar avea "prea multe șanse" împotriva acestor schimbări, chiar dacă s-ar organiza. "Ce se va întâmpla cu 'oamenii inutili'? Problema este mai mult plictiseala, ce să facem cu ei și cum vor găsi un sens al vieții când sunt practic lipsiți de sens, fără valoare. Cea mai bună presupunere a mea în prezent este o combinație de droguri și jocuri pe calculator", spune ideologul Forumului Economic de la Davos.

Este tentant să cădem pradă unui astfel de nihilism. Dar rezistența nu este zadarnică dacă ne reamintim continuu că nicio viață umană nu este vreodată "lipsită de sens" sau "fără valoare". Și chiar dacă Harari are dreptate că, în cele din urmă, vom evolua într-un sistem de caste din Lumea cea Nouă, cei neîmbunătățiți vor păstra cea mai importantă și mai puternică caracteristică umană dintre toate: capacitatea de a iubi. Iubirea nu este un subiect despre care transhumaniștii vorbesc în general foarte mult.

"Iubirea nu poate fi generată prin administrarea unei pastile, prin editarea genelor sau prin contopirea cu un algoritm de calculator. Nu este tranzacțională. Capacitatea de a iubi vine din faptul că ești iubit și practici virtuțile. Nu există scurtături high-tech. Cât de plictisitor. Acesta este defectul fatal al transumanismului. Ca să parafrazez un mare sfânt: 'Dacă mă amestec cu un program de calculator cu inteligență artificială și pot desluși toate misterele și toate cunoștințele și dacă am capacități sporite care pot muta munții din loc, dar nu am iubire, nu sunt nimic'.", concluzioneaza editorialistul Miami Standard.

loading...
PUTETI CITI SI...