Telenovela schimbării șefului SNR: Dragoș Preda a fost instalat până la urmă fără concurs la conducerea companiei!

Postat la: 16.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Telenovela schimbării șefului SNR: Dragoș Preda a fost instalat până la urmă fără concurs la conducerea companiei!

​Liberalul Dragoș Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, a fost numit până la urmă, fără concurs, în data de 7 iulie, în funcția de director general al Societății Naționale de Radiocomunicații, în locul lui Eugen Brad, un inginer cu peste 20 de ani experiență în această companie aflată pe profit în ultimii 4 ani.

Preda fusese numit în 20 mai în această funcție, dar ulterior, în 2 iunie, membrii Consiliului de Administrație au anulat decizia de teamă să nu li se impute daune de 80.000 de euro la care ar fi avut dreptul Eugen Brad. Decizia revocării din nou a lui Eugen Brad din funcția de director general al SNR a fost luată în data de 7 iulie 2021, potrivit deciziei Consiliului de Administrație (CA) obținute de HotNews.ro. Trei din cei cinci membri ai Consiliului de Administrație (CA), respectiv Valerian Vreme, Cătălin Rizea și Laszlo Borbely au votat 'pentru' revocarea acestuia, în timp ce Corneliu Mănescu a dat un vot "pentru în condițiile revocării cu justă cauză", iar Marian Murguleț, președintele CA-ul SNR s-a abținut de la vot.

În aceeași ședință, s-a decis numirea provizorie a lui Dragoș Preda în funcția de director general al SNR, pentru un mandat de 4 luni cu posibilitate de prelungire până la 6 luni, începând cu data de 8 iulie 2021. Rezultatul votului pentru această decizie a fost: 3 voturi 'pentru' (de la Valerian Vreme, Cătălin Rizea și Laszlo Borbely) și 2 abțineri (de la Corneliu Mănescu și Marian Murguleț). În data de 20 mai când a fost revocat inițial de la conducerea SNR, Eugen Brad a declarat pentru HotNews.ro că potrivit contractului de mandat are dreptul la plata a 30 de salarii brute lunare în maxim 30 de zile, deoarece schimbarea sa nu a venit în urma unui concurs potrivit OUG 109/2011.

"Nu este o demitere, ci o încheiere a mandatului în condiții amiabile. Voi preda ștafeta către domnul Dragoș Preda. Conform contractului de mandat din 2017, acesta expira odată cu numirea unui nou director general prin competiție conform OUG 109/2011. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie să primesc acum 30 de salarii brute lunare în maxim 30 de zile. Salariul meu brut este de 13.000 de lei/lună, iar cel net este de 7.700 de lei/lună.", a declarat atunci pentru HotNews.ro Eugen Brad.

Potrivit contractului de mandat în situația în care revocarea sa survine fără justă cauză, acesta este îndreptățit să primească daune interese în cuantum de 30 de remunerații brute lunare. Asta înseamnă 390.000 de lei (aproape 80.000 de euro), sumă neimpozabilă, fiind vorba de daune interese. Dacă va fi înlocuit fără plata acestei sume, Eugen Brad are opțiunea de a da în judecată SNR pentru respectarea acestei prevederi din contractul său de mandat. Până la redactarea acestui articol, Eugen Brad nu a răspuns solicitării HotNews.ro de a oferi o explicație privind o posibilă acțiune în instanță pentru încasarea celor 80.000 de euro. HotNews.ro a solicitat un punct de vedere și SNR pe acest subiect și vom reveni când vom primi răspunsuri.

loading...
PUTETI CITI SI...