Tânără din Gorj, cercetată după ce a înşelat un italian care s-a îndrăgostit de ea

Postat la: 10.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Tânără din Gorj, cercetată după ce a înşelat un italian care s-a îndrăgostit de ea

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, tânăra de 30 de ani i-ar fi promis cetăţeanului Italian, Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 73 de ani, că se va căsători cu el, dacă vor deschide împreună o afacere în Dubai şi în România, aşa că bărbatul i-a trimis în ţară peste 780.000 de euro.

Bărbatul, care era văduv, şi-ar fi vândut locuinţa şi maşinile, dar a rămas fără bani, pentru că tânăra s-a căsătorit cu un alt bărbat, în judeţul Gorj, cu care locuia într-o vilă. În prezent, ea este cercetată pentru înşelăciune în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

"În perioada mai 2015 - septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanul italian Francesco Thielo Alberto, în vârstă de 71 de ani, la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii stabile, specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naşterea unor copii şi realizarea unor oportunităţi de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai şi apoi în Bucureşti, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, suspecta Mărgăian Tiriplică Simona Daniela a indus în eroare partea civilă, cetăţeanul italian, deposedându-l de suma totală de 780.000 de euro", a declarat, pentru Mediafax, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Femeia de 30 de ani a fost reţinută marţi, pentru 24 de ore, iar joi a fost eliberată, fiind pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.

loading...
PUTETI CITI SI...