SRI a trimis la ANI note secrete cu încadrare juridică pentru 600 de oameni cu funcții în stat
Postat la: 21.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Comisia parlamentară specială a Camerei Deputaților pentru controlul activității SRI afirmă, în „Raportul privind folosirea SRI de către George Maior în scopuri personale", că la ANI ajungeau de la SRI note secrete, în unic exemplar, cu privire la presupuse fapte comise de aproape 600 de persoane cu functii in stat, iar notele includeau inclusiv incadrarea juridica a presupuselor fapte. Notele secrete erau mascate prin autosesizări ale personalului ANI, astfel ca persoanele verificate nu aflau ca totul a pornit de la SRI.
„În susținerea prezentului raport au fost studiate stenogramele și documentele depuse la Comisii de către domnii: Horia Georgescu (doua audieri, insumand 166 de pagini de stenograma), George Maior (doua audieri, insumand 158 de pagini de stenograma), Sorin Blejnar (14 pagini de stenograma), Dumitru Dumbrava (171 de pagini de stenograma), Florian Coldea (249 de pagini), dar și a acțiunilor de control parlamentar efectuate la unitățile centrale ale SRI și a unor sesizări și documente depuse la Comisie", potrivit Raportului.
Protocolul dintre SRI și ANI datează din 16.03.2011 și a fost semnat de Horia Georgescu, secretar general ANI la acea vreme, și de Dumitru Cocoru, adjunct al directorului SRI de la acea vreme.
Extrase din raportul comisiei SRI:
„Protocolul a fost incheiat la initiativa ANI, acesta avand la baza aspecte ce tin de tehnicitatea unor procese IT si aspecte legate de infrastructura critica. Din discuțiile purtate în cadrul audierilor a reieșit faptul că protocolul în cauză a fost perfectat și semnat, din partea ANI, de către secretarul general de la acea dată, Horia Georgescu, fara stiinta presedintelui de atunci al institutiei, Catalin Macovei"
„Nu se face vorbire in acest protocol de transmiterea de note informative referitoare la obiectul de activitate al ANI, desi aceasta practica a existat. Mentionam ca acest protocol nu a fost denuntat si/sau declasificat"
În perioada 2006-2015 „SRI a trimis ANI un număr de 71 de note de informare (note, note-sinteză și note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu functii importante in administrația centrală și locală (miniștri, europarlamentari, deputati, senatori, președinți de consilii județene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii județene, consilieri de miniștri, directori de instituții, etc.)
„Notele SRI nu erau menționate în procedurile interne ale ANI și nici în vreun material din evoluția dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale ANI, asumate de personalul acestei instituții. Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a inițiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor și conducerii instituției „sesizarea din oficiu". Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referințe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcție publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcția Juridică dar, suprinzător, cel transmise către ANI nu aveau același traseu, Direcția Juridică fiind ocolită, deși, în conținutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovată persoana vizată de informările SRI.
Notele de la SRI se materializau exclusiv prin autosesizări ale ANI și se încălcau astfel prevederile art.12. alin.2, lit. a) din Legea 176/2010. Nota clasificată ca 'strict secret' era apoi transpusă într-un document public, ca autosesizare a ANI, implicit ca document neclasificat.
Procedura de colaborare dintre SRI si ANI presupunea transmiterea unei note informative, in exemplar unic, asumate de catre conducerea SRI, către ANI, urmand ca aceasta, dupa finalizarea investigatiei, sa returneze SRI odata cu respectiva nota, mentiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informatiei transmise. Deși sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director SRI George Maior era în deplină cunoștință de cauză în ceea ce privește conținutul notelor.
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...