Specialiștii de la Forbes au aflat suma fabuloasă cheltuită de Rusia pentru războiul din Ucraina

Postat la: 25.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Specialiștii de la Forbes au aflat suma fabuloasă cheltuită de Rusia pentru războiul din Ucraina

În ultimele nouă luni de război, Rusia a cheltuit 82 de miliarde de dolari pentru invazia sa, potrivit Forbes. Veniturile bugetare ale Rusiei anul trecut s-au ridicat la 340 miliarde de dolari - ceea ce înseamnă că Moscova a cheltuit un sfert din bugetul său anual pentru război.

Această estimare include doar costurile directe ale operațiunii militare a Rusiei și nu include cheltuielile de apărare sau pierderile economice cauzate de sancțiunile occidentale. Publicația a afirmat că veniturile bugetului federal al Rusiei din exportul de petrol și gaze naturale sunt în scădere, după ce a pierdut cea mai mare parte a pieței europene de gaze.

Acest lucru se întâmplă în condițiile în care costul cheltuielilor de război s-a dublat în această toamnă, conflictul necesitând cel puțin 10 miliarde de dolari pe lună. Cheltuielile ocazionate de invazie includ salariile pentru trupe, despăgubirile pentru morți și răniți, cumpărarea sau producerea de arme și muniții și înlocuirea echipamentelor pierdute.

Forbes a precizat că valoarea despăgubirilor pentru morți și răniți a fost estimată la peste 3,5 miliarde de dolari în ultima lună de război. Publicația a calculat că Rusia a folosit între 10.000 și 50.000 de obuze pe zi, prețul mediu al unui obuz de calibru sovietic fiind de aproximativ 1.000 de dolari. Prin urmare, cheltuielile Rusiei sunt estimate la peste 5,5 miliarde de dolari numai pentru aprovizionarea artileriei.

loading...
PUTETI CITI SI...