Soțul ministrului Sănătății, angajat într-o singură zi la Spitalul Municipal din Oradea. Familia Mihăilă are afaceri profitabile în domeniul Sănătății

Postat la: 07.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Soțul ministrului Sănătății, angajat într-o singură zi la Spitalul Municipal din Oradea. Familia Mihăilă are afaceri profitabile în domeniul Sănătății

Vă mai amintiți declarația de avere a doamnei ministru al Sănătății? Doamna Mihăilă, desigur, de la USR, cea care lucra în privat dar se plătea, la propria clinică, cu salariul minim pe economie ca nu cumva să dea, ca fraierii, prea mult la Stat.

Ei bine, se pare că sejurul doamnei la minister i-a schimbat cumva, percepția, măcar la nivel de familie, în sensul că, de dreapta fiind și cu mediul privat și cu de toate, și-a dat seama că tot la STAT e mai bine. De altfel, ca bugetar, doamna ministru și-a dublat veniturile!Astfel, spun sursele noastre, săptămâna trecută, joi, după mai multe încercări eșuate de a deveni medic radiolog la Spitalul Municipal din Oradea, Marius Călin Mihăilă, soțul doamnei ministru, din postura de SINGUR CANDIDAT, a câștigat și a fost angajat. Dar, bănuim noi, NU cu salariul minim. Concursul domnului Mihăilă s-a desfășurat cu toate probele organizate într-o singură zi, scrie Bihor News.

Din informațiile Bihor News, domnul Mihăilă s-a mai prezentat de vreo cinci ori la concurs, nu știm dacă tot singur, însă a picat. O fi învățat mai bine de data asta... Potrivit declarației de avere, depusă la 1 martie, când a devenit secretar de stat în ministerul Sănătății, în anul fiscal 2020, ea a avut dividende de 137.000 de lei, de la clinica Dermalite. Soțul ei, Marius Mihăilă, a avut dividende de peste 382.000 de lei de la clinica Osteoprotect. O declarație de avere depusă în 2020, care acoperă anul fiscal 2019, arată că în acel an dividendele au fost de 142.000 de lei, de la Dermalite, și de 403.000 de lei, de la Osteoprotect.

loading...
PUTETI CITI SI...