Sex şi escrocherii la Penitenciarul Vaslui. Directorul: "Sunt date confidenţiale"

Postat la: 15.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Sex şi escrocherii la Penitenciarul Vaslui. Directorul:

O echipă de control a ANP verifică aspectele grave semnalate de Sindicatul Megas al Penitenciarului Vaslui. La jumătatea lunii septembrie, sindicaliştii au reacţionat public prin intermediul unei scrisori deschise atrăgând atenţia asupra abuzurilor şi a faptelor de corupţie care s-ar petrece în instituţie, sub protecţia şefior.

Reacţia sindicaliştilor a venit pe fondul nemulţumirilor că, deşi au semnalat organelor ierarhice superioare neregulile de mai multă vreme, nu s-au luat măsuri. Nici măcar după verificările efectuate de Corpul de Control al Ministerului Justiţiei din luna februarie.

Pe scurt, angajaţii Penitenciarului Vaslui, membri ai sindicatului Megas au reclamat aspecte ce, susţin ei, au transformat închisoarea din Vaslui într-un "cuib al corupţiei": cu relaţii neprincipiale între şefi şi subordonaţi, cu angajaţi protejaţi premiaţi discreţionar cu sporuri de 50% pentru misiuni şi lucrări speciale, pontaje fictive în cazul privilegiaţilor incluşi într-un proiect derulat de autorităţile norvegiene la Penitenciarului Vaslui, conflicte de interese, deconturi fictive a transportului la şi de la serviciu sau folosirea angajaţilor la anumite lucrări la locuinţa directorului închisorii.

În cadrul scrisorii deschise înaintată conducerii ANP, dar şi Ministerului Justiţiei, sindicaliştii atrăgeau atenţia asupra neregulilor ce îl vizau pe directorul adjunct al închisorii, afirmând că acesta ar fi divorţat fictiv de soţie şi încasează lunar sume aferente pentru decontul chiriei, el locuind în fapt cu fosta sa soţie cu care are încheiat contract de închiriere. În plus, directorul adjunct era acuzat că a ocupat funcţia fără a îndeplini condiţiile legale şi că se pontează ca fiind prezent la serviciu şi când absenta de la muncă, inclusiv în cadrul proiectului finanţat de autorităţile norvegiene.

Sindicaliştii susţin că inclusiv familia care deţine magazinul din incinta închisorii ar fi divorţat fictiv, pentru a elimina conflictul de interese. Atât fostul soţ, cât şi fiul patroanei magazinului sunt angajaţi ai Penitenciarului Vaslui. Reprezentanţii Sindicatului Megas susţin că preţurile practicate de magazinul închisorii "sunt cele mai mari din ţară" şi că familia care deţine magazinul este protejată de directorul Penitenciarului.

"Directorul Vasile Doroftei are o relaţie de prietenie cu familia care deţine magazinul din penitenciar, ştie toată lumea din penitenciar. Este plimbat în Republica Moldova cu maşina lor, participă la petrecerile organizate de acestia. La una dintre ele a participat inclusiv directorul regional de la Iaşi şi judecătorul delegat de la penitenciar. După controlul din februarie, a fost schimbat agentul care verifica preţurile în magazin, însă în realitate schimbarea a fost una formală", susţin sindicaliştii.

Reporterii Adevărul au solicitat un punct de vedere conducerii Penitenciarului Vaslui faţă de acuzaţiile aduse de sindicalişti, inclusiv adjunctului Marius Adrian Cernat. Directorul Penitenciarului Vaslui, Vasile Doroftei, nu doar că nu a încercat să facă lumină în acest scandal, însă a oferit un răspuns sfidător, invocând că informaţiile solicitate sunt confidenţiale, deoarece fac parte din dosarul profesional al angajaţilor şi nu pot fi comunicate public. În privinţa punctului de vedere solicitat directorului adjunct Marius Adrian Cernat a răspuns tot directorul Doroftei care a transmis că instituţia nu intermediază interviuri între angajaţi şi presă pe teme personale.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Mihaela Enache, că instituţia a declanşat verificări odată cu apariţia în spaţiul public a scrisorii semnată de Sndicatul Megas. Mai mult, reprezentanta ANP a precizat că reprezentanţii sindicatului au fost chemaţi la Bucureşti pentru o discuţie cu conducerea ANP.

"În prezent are loc un control la Penitenciarul Vaslui. Mai multe precizări vom comunica după finalizarea verificărilor", a transmis purtătorul de cuvânt al ANP.

Reprezentanţii Sindicatului Megas Vaslui au confirmat întâlnirea cu conducerea ANP, precizând că la aceasta a participat şi conducerea Penitenciarului Vaslui şi că li s-a reproşat că "au ieşit în presă" cu scrisoarea deschisă. În urma acuzaţiilor lansate în spaţiul public, împotriva liderului de sindicat au fost deschise mai multe comisii de cercetare disciplinară. În paralel, susţin reprezentanţii Megas, conducerea Penitenciarului Vaslui încurajează înfiinţarea unui nou sindicat. Între timp, în urma acuzaţiilor sindicaliştilor, directorul adjunct Marius Cernat a renunţat la compensaţia pentru chirie.

"Pe 23 septembrie, liderul Sindicatului Megas, Mititelu Gabriel, a fpst chemat la sediul central al ANP pentru a fi intimidat, să nu mai aducă la cunoştinţa opiniei publice informaţii despre corupţia din sistemul naţional al penitenciarelor din România. În acest moment, împotriva liderului Sindicatului Megas au fost înfiinţate mai multe comisii de cercetare având drept scop demiterea acestuia din sistem. Nu suntem foarte optimişi în privinţa rezultatelor acestor verificări, pentru că aceste lucruri se ştiau de multă vreme. Dacă se dorea, se puteau lua măsuri până acum.", au precizat colegii liderului de sindicat.

loading...
PUTETI CITI SI...