Rusia și Marea Resetare. Este Putin complice sau inamic al Davosului?
Postat la: 30.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Teoriile avansate de Forumul de la Davos au zguduit lumea nu tocmai prin inteligența noilor paradigme avansate cât mai ales prin constrângerea întregii elite politice globale să se conformeze teoriilor și totodată prin acapararea instituțiilor internaționale. Toate acestea n-ar fi fost posibile fără concursul nemijlocit al corporațiilor, băncilor și, mulțumită banilor de aici, al întregii prese.
Umbra lui Putin. La Davos
Așadar, marea întrebare a momentului este dacă Vladimir Putin, al cărui nume a fost pronunțat în clar de Klaus Schwab și care susține că președintele Federației Ruse a făcut parte din această cabală alături de Angela Merkel, Emmanuel Macron și alții, în Young Global Leaders, mai este sau nu un partener al Davosului? Cea mai bună șansă de a descoperi adevărul este, probabil, opțiunea empirică. Vom putea astfel constata că Davos-ul s-a lepădat de unele „cadre" (cancelarul Sebastian Kurz - care s-a opus primirii migranților ilegali în Austria etc.), dar i-a păstrat pe cei supuși, precum premierul canadian Justin Trudeau.
Putin nu a mai participat la vreo 10-12 întruniri de la Davos, iar ultimele două apariții au fost de sfidare totală a Forumului Economic Mondial, el catalogând teoria lui Schwab drept „distopie totalitară". Opinia exprimată de Putin concordă și cu opiniile exprimate pe parcursul altor apariții publice și interviuri acordate presei occidentale, de unde s-a putut observa că Putin nu este tocmai un fan al ideilor Forumului de la Davos.
Apoi, ceea ce i se întîmplă chiar acum lui Putin și Rusiei, este un alt semn cât se poate de evident că nici cei de la Davos nu mai nutresc cele mai calde sentimente față de liderul rus. Mai mult, foștii „colegi" susțin acum textual că Putin reprezintă „o amenințare pentru planetă" și că trebuie eliminat. Iar pentru asta, mobilizează miliarde de dolari. Această schimbare a devenit evidentă. Cum la fel de evident este că NATO e mai mult decât o structură defensivă, iar Uniunea Europeană nu este o democrație.
În fond, ce propune Davosul?
Să aducă omenirea la stadiul în care cetățenii „să nu dețină nimic, să nu aibă intimitate și să fie fericiți", în timp ce vor fi etern bolnavi de Covid și vor avea o durată de viață limitată, o existență controlată în care nu vor mai fi stăpâni nici chiar pe propriile lor gânduri? Ce om normal și-ar dori așa ceva? Pe urmă depopulare, dezumanizare, dezindustrializare? Foamete, privarea de viață socială și religioasă? Sigur, toate acestea vin frumos ambalate în fraze ce vorbesc despre echitate, salvarea climei planetei, libertăți sexuale și alte asemenea, toate exploatând numai și numai posibile frustrări umane.
Despre ce vorbește Putin?
Despre industrializare, dezvoltare, cooperare, respect reciproc între state, arbitrajul unor instituții internaționale dezinteresate, încetarea războaielor economice, a sancțiunilor, sfârșitul hegemoniilor. Sigur, s-ar putea spune că el însuși abuzează de putere în Rusia, că țara pe care o conduce nu este vreo campioană a libertăților. Și poate că așa e într-adevăr. Dar putem compara Rusia de astăzi cu Rusia pe care a moștenit-o Putin. Dincolo de propaganda rusofobă, e greu să nu observăm că schimbările survenite sunt uriașe.
Putem compara libertatea din Rusia cu cea din Belgia, de exemplu? Sigur că da. Este identică. Și la Bruxelles ești zvântat în bătaie la demonstrații, ba încă te mai sfâșie și un câine de atac special antrenat. În Olanda ești împușcat. În Marea Britanie încarcerat. Care să fie diferența? Ai mai multă libertate pe Facebook sau pe VKontakte? Răspundeți singuri.
Respect reciproc între state, scriam mai sus, și probabil că mulți au ridicat din sprâncene. Serios? Dar Rusia respectă pe ceilalți? Să observăm aici că nu Rusia și-a așezat bazele în jurul țărilor NATO, ci NATO își împinge structurile până în ușa Rusiei. Dar avea Rusia dreptul să atace Ucraina? Potrivit dreptului internațional, nu. Dacă se gândea la propria ei securitate, da. Cu atât mai mult cu cât organismele internaționale - ONU etc. - se află cu arme și bagaje în tabăra celor care au desemnat Rusia ca țară inamică fără ca Rusia să le fi cauzat ceva.
Iar cei care fac recurs în propaganda și retorică generală la legalitate sînt exact cei care au nesocotit orice înțelegere, orice tratat sau convenție internațională, în special cele care privesc securitatea (OSCE), situație în care Rusia a ales să nu se mai deranjeze nici ea cu asemenea „fleacuri", mai ales că organismele internaționale, dar și sponsorii victimei invadate - SUA, UE, NATO, politicienii „progresiști" și presa mainstream închid ochii la orice ilegalitate săvîrșită de Ucraina. Suprimarea partidelor pare ceva perfect acceptabil pentru democrațiile lumii.
Rusia se găsește, mai mult sau mai puțin, în situația Germaniei la începutul Primului Război Mondial. Nici atunci nu era vorba, de fapt, despre agresiunea sârbilor la adresa arhiducelui austro-ungar, ci exista o imensă dorință împărtășită de „marile puteri" ale vremii - Rusia, Anglia și Franța - de a sări la beregata Germaniei, țară abia ivită pe hartă și care devenea una din marile puteri economice, adjudecând piețe și capitaluri râvnite de competitorii economici ai vremii. Cam la fel se poate explica astăzi ura resimțită de economiile slabe, bazate pe revînzarea de datorii, față de Rusia, bogată în resurse, capabilă de manufacturare și aptă de comerț.
Și mai avem „noua normalitate" a dublelor standarde. Legea li se aplică doar unora. Mai mult, există acum posibilitatea ca întregul sistem mondial să se alinieze împotriva celui care nu se află în acord cu SUA, NATO și aliații „progresiști" ai planetei. Toate acestea au mai fost experimentate, rînd pe rînd, pe cei „mici", pe Bolivia - când cineva a vrut să îi ia litiul, pe Venezuela - când cineva a vrut să-i ia petrolul, astfel că acum, în cazul Rusiei, singurul element nou este dimensiunea: sancțiunile, confiscarea activelor, decuplarea de la sistemul financiar internațional etc. Vorba aia: armele financiare de distrugere în masă.
La masă cu globaliștii?
Mai merită discutat aici un aspect: la o primă vedere, nu ar exista o mare diferență între versiunea schwabiană a lumii celei de a patra revoluții industriale și versiunea ruso-chineză. Ar părea mai curând o scindare a actualei „ordini mondiale" din dorința de a produce o lume bi sau multipolară în locul lumii unipolare. Aici, deja, nu mai vorbim despre o singură guvernanță mondială, așa cum preconizau cei de la Davos, ci de cel puțin două. Vorbim despre economii distincte, sisteme financiar-bancare distincte, relații comerciale distincte, tehnologii distincte, comunicații distincte etc. Adică, iată un prim argument că Putin nu se află deloc în barca celor de la Davos.
Deci, în timp ce occidentul pare că se autodistruge, noul pol (ruso-chinez) pare că tocmai se construiește, doar că, partenerul chinez al lui Putin, Xi Jinping, a spus tot la Davos, inițial că vrea un loc la masa celor care conduc, iar apoi că el este cel care vrea să conducă lumea către globalism, guvernanță planetară etc. Deci, iată-ne de unde am pornit! Stăm la fel de rău și dacă analizăm implementarea „stakeholder capitalism"-ului (capitalismului părților interesate), dar și a supravegherii indivizilor de Big Brother-ul chinez, prin sistemul de credite sociale.
La fel, Rusia este pentru „revoluția verde", pentru lupta cu „schimbările climatice" și, urmărind pagina celor de la Davos, chiar și cu „revoluția digitală". Le putem pune pe acestea pe seama unor manevre făcute de dragul de a câștiga timp pentru „resetarea Marii Resetări"? Sau pe cei infiltrați în sistemul rusesc încă de pe vremea lui Boris Yelțîn și care continuă să paraziteze sistemul public, exact la fel cum fac funcționarii publici din sistemul public românesc? Posibil și probabil.
Coșmarul Covid-19
Nici chestiunea „pandemiei" nu pare să ajute analiza. Atât China, cât și Rusia, au marșat la această luptă „globală" cu un virus care se dovedește că era mai puțin letal decât vaccinul produs ca să salveze omenirea, ambele țări au produs vaccinuri, China a fost campioană și în ceea ce privește „lockdown"-urile. Mai mult, tezele lui Dmitri Medvedev privind izolarea nevaccinaților, îngrădirea accesului lor în societate, învățământ la distanță, privarea nevaccinaților de anumite drepturi și libertăți pentru binele general al societății, împiedicarea deplasării lor etc. este copie la indigo a tuturor măsurilor restrictive aplicate și în Occident.
Chiar dacă Putin le anula pe urmă. Am putea concluziona că neopunându-se propagandei Covid (nici Rusia și nici China), ceea ce vedem este de fapt o bătălie în interiorul Marii Resetări pentru preluarea controlului. A puterii. Sau, poate, arată doar corupția din interiorul sistemului din Rusia. Indivizii „coloanei a 5-a". Un balast de care, la momentul oportun, Putin va scăpa. Dar asta vom ști tot atunci când vom auzi și despre naționalizarea activelor Băncii Centrale din Rusia. Probabil anul viitor.
Oligarhii din Est și din Vest
Marea diferență dintre Est și Vest mai are însă o componentă. Occidentalii au tendința să fie autocentrici. Situație ce derivă din cultură, religie, tradiții, ocupații, politică etc. Esticii privesc mai curând societatea ca un întreg. Este, așadar, destul de dificil să măsori sistemul unora cu instrumentele celorlalți. Occidentul susține că prezența „oligarhilor" reprezintă corupția. Rușii, văd însă că banii oligarhilor au fost utilizați, atunci când a venit criza din Occident, pentru binele societății, nu pentru binele liderului sau pentru binele oligarhului. La fel, în China, indiferent câți bani sau ce acțiuni ar deține Jack Ma (jucăria de pluș a Davosului), până la urmă, toate sumele ajung înapoi în societatea chineză, iar „oligarhul" nu mai contează.
Singurele diferențieri posibile sunt cele între „patrioți" și „trădători". Pe de altă parte, „oligarhii" s-au născut exact în 1971, când Nixon a renunțat la sistemul Bretton Woods, la aur. Ce altceva decât un „oligarh" este George Soros? Dar când a investit Soros bani în societate? Nu în așa-zisa „societate deschisă", în lovituri de stat, revoluții portocalii și alte inginerii menite să-i țină în viață pe cei care tipăresc bani fără acoperire în încercarea de a stăvili o așa-zisă creștere, materializată în fond într-o inflație nesfârșită? Iar în baza acesteia, banii virtuali sunt produși cumpărând „bunurile de astăzi la prețul de ieri, cu banii de mâine". Plus comisioane.
Dedolarizarea lumii
Recentele evoluții pe care le vedem venind dinspre Rusia și China, anume restabilirea valorilor în tranzacțiile economice, odată cu vânzarea gazului și petrolului contra aur, deschid perspectiva limpede al unui alt sistem decât cel imaginat de Davos. Tranzacționarea rublelor pe aur exact asta arată. Mărfurile nu mai pot fi achiziționate pe pixeli, pe promisiuni. Viitoarea economie impusă dinspre Rusia și China este o economie bazată pe mărfuri reale, pe active fizice, aur, argint, petrol etc. Bunurile de astăzi, cumpărate la valoarea de astăzi, cu banii de astăzi.
Cum însă dolarul american a reprezentat și moneda de rezervă globală, toți dolarii în exces (fără acoperire reală), rezultați din împrumuturi etc. vor fi aruncați de națiunile străine, în căutarea unei monede mai stabile și bazate pe active reale, precum yuanul sau rubla, poate chiar rupia indiană sau lira turcească, iar dolarii se vor întoarce acasă, în Statele Unite, provocând o hiperinflație. Deocamdată, Putin a pus în mișcare un plan mult mai ambițios decât cel așteptat de Occident. Cei care au mai încercat o asemenea resetare (Saddam, Gaddafi), au sfârșit urât.
Totuși, lumea așteaptă de 50 de ani apariția cuiva care să poată întoarce lucrurile la normalitate. La aur. La active reale. Ceea ce, totodată, suprimă puterea „oligarhilor" occidentali și ai Davosului, puterea bancherilor, Wall Street-ului, pentru că întreaga această putere se bazează pe active fictive. Pe „aur de hârtie", nu pe aur real. Pe „derivate" și bani inexistenți. La precedenta criză, din 2008, „oligarhii occidentali" au socializat pierderile, aruncându-le în cârca cetățenilor. În 2020, au inventat criza Covid. Împrumuturi fantasmagorice, bani din elicopter etc.
Panica
Odată rămas fără bani, Davosul nu-și va mai putea plăti armata de politicieni, armata de așa-ziși ziariști, armata de ONG-iști și nici armata din Ucraina. Larry Fink, CEO și președinte al celui mai mare fond de administrare de active din lume, BlackRock, a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat ordinea mondială care exista de la sfârșitul Războiului Rece, punând capăt globalizării. Fondurile americane Vanguard și BlackRock au fuzionat. Împreună, cele două dețin mare parte din corporațiile occidentale aflate în plin război cu Rusia. În primul rând, cele ale complexului militar-industrial.
Ca globaliștii să reziste, este necesar ca economiile din țările NATO să reziste și guvernele lor să se mențină la putere, în pofida crizei economice ce se prefigurează. SUA este probabil să intre într-o recesiune totală până în 2023, Franța ia în considerare tichetele alimentare și se așteaptă ca țările din întreaga lume să înceapă să raționalizeze combustibilul. Germania deja se gândește serios la asta.
Aurul fizic va deveni cheia noii orânduiri financiare
Tot ce trebuie să facă Putin este să înceapă o cursă globală pe aur fizic. Asta va determina prăbușirea tuturor activelor raportate la prețul aurului fizic. Ceea ce va obliga Occidentul să clarifice cât de mult aur are de fapt, va crea o rulare masivă pe termen scurt pe aur fizic și va forța o reevaluare a tuturor bilanțurilor. Ca atare, Putin obligă lumea să schimbe prețul petrolului în funcție de aur și apoi, prin extensie, mai degrabă pe ruble decât pe dolar. Pe măsură ce diversele monede se vor decupla de la dolar, se deschide calea către o reevaluare completă a energiei. Importatorii de energie vor fi cei mai expuși. De exemplu, Europa.
În timp ce dolarul se prăbușește, împreună cu euro și cu yenul japonez, celelalte mărfuri vor începe să aibă prețuri tot mai mari, indiferent că vorbim despre metale, cereale, îngrășăminte etc. Iar Rusia deține pârghiile pentru a regla aceste prețuri. Pentru că Rusia le produce și Rusia le exportă. În ceea ce privește platina, Rusia exportă 10% din producția mondială, în timp ce paladiu - 40% din producția mondială. Dacă paladiul rus ar înceta să mai circule pe piață, ar exista probleme serioase, în special pentru industria auto mondială și a cipurilor de computer. Ca să nu vorbim despre grâu.
Martin Brudermuller, CEO-ul multinaționalei germane BASF SE, cel mai mare producător de produse chimice din lume, a avertizat că reducerea sau întreruperea importurilor de energie din Rusia ar periclita existența companiilor energetice mici și mijlocii și, probabil, ar duce Germania în cea mai mare criză economică de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace.
Ca atare, Davosul va trebui să-l învingă pe Putin înainte ca planul lui să izbutească. Numai că, ei se luptă pe terenul ales de Putin, atât militar, cât și financiar. Deocamdată, UE pare cea mai grăbită să sară în ajutorul celor de la Davos, Ursula von der Leyen a și gratificat Ucraina cu un miliard de euro și se străduiește să mai facă rost de o jumătate de miliard. Dar până și banii aceștia vin tot din economia europeană.
Lumea lui Putin
În timp ce Occidentul își produce micile șlagăre rusofobe, așteptând intrarea triumfală a lui Zelensky în Piața Roșie din Moscova și fuga disperată a lui Putin, să observăm că „gașca" lui Putin se întinde pe câteva continente, însumează cea mai mare parte a populației globale, ajunge să ne gândim la China, India, Iran, Turcia, o sumedenie de țări africane, arabe sau latino-americane. Mai mult, la fel ca și China și Rusia, multe din aceste țări au o „clasă muncitoare", aptă să lucreze în fabrică sau pe câmp, ceea ce Occidentului îi lipsește cu desăvârșire.
Vor ajuta dronele? Roboții? Dar cine spune că rușii și chinezii, indienii și ceilalți, nu vor dispune de aceleași mijloace? Va ajuta corporatismul? Tehnocrația? Hipercentralizarea? Hiperreglementarea impusă în UE? Greu de crezut. Hai să mai punem pe listă un aspect important: utilizarea tehnologiei în scopuri diferite. Control în zona Davosului, producție corporatistă, redistribuire clientelară. O societate de tip fascist, cu birocrație greoaie, cu indivizi constrânși să muncească și să trăiască precum animalele, fără școală, fără libertate și prin urmare fără creativitate. Pe deasupra, cu un program de reducere a populației. Un alt program de transumanism.
Ca să obții, ce? Zombi. Cyborgi. Gender-fluizi? Aerosexuali? Aceasta este o societate în care guvernul, fie el și global, îl consideră inamic pe cetățean, singura soluție pentru a-l păstra fiind controlul total. O guvernanță globală asta ar presupune: un sistem nesustenabil. De cealaltă parte, avem ideea de suveranitate, de națiune pentru care merită să muncești. O națiune care produce pentru ea și este dispusă la comerț cu cei din afară. O națiune de indivizi având aceeași cultură, același trecut, aceleași tradiții, organizați în continuare în familii, trăind în comunitățile lor, ca oameni. Timpul ne va spune care a fost propaganda câștigătoare.
Ambrus Bela
pentru QMagazine
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...