Rockefeller, Rothschild, Morgan: statul profund iese din umbră!

Abia în ultimii ani a devenit de prost gust pentru americani să vorbească despre "Deep State" și despre o organizație secretă care conduce Statele Unite. Înainte de aceasta, s-au făcut diverse încercări de a vorbi despre rolul lui Rockefeller, Rothschild, Morgan. Dar acum jucătorii au ieșit complet din umbră.

Întrebarea dacă în Statele Unite există un fel de putere ascunsă care conduce cu adevărat țara și, parțial, întreaga lume, precum și întrebarea cine trage sforile conducerii președintelui însuși și a Congresului, au fost în anii '70 și '80 ai secolului trecut subiectul multor discuții în ziarele americane. Punctul culminant al acestor dezbateri a fost publicarea, în 1980, a cărții - populară și astăzi - a politologilor americani Leonard Silk și Mark Silk: "American Establishment", în care autorii - tată și fiu - încearcă să înțeleagă mecanismul de luare a deciziilor guvernamentale în Statele Unite.

Fostul președinte american, Donald Trump, este cel care a devenit principalul susținător al teoriei conspirației moderne a "statului profund". Și, să fim sinceri, după încercările pe scară largă de a-l elimina pe Trump, nu este greu de crezut. Dar să ne întoarcem la elementele de bază. "Statul profund" (așa cum este numit în America), establishmentul liberal, elita globalistă, "mlaștina de la Washington" (în cuvintele lui Trump) sunt toate definiții diferite ale aceleiași teme, care apare adesea sub aceste definiții în presa actuală, scrie The Signs of Time.

Așadar, autorii cărții "The American Establishment" au dezvăluit lumii cele mai mari cinci "instituții" care, în opinia lor, guvernează America: Universitatea Harvard; ziarul New York Times - apropo, NYT a fost cel care a instruit regimul de la Kiev în domeniul relațiilor cu presa; Fundația Ford; think tank-ul Brookings Institution; Consiliul pentru Relații Externe, o structură privată care determină de facto politica externă a SUA. (Notă importantă: Consiliul pentru Relații Externe are legături strânse cu așa-numita "Comisie Trilaterală". Aceasta din urmă este un fel de club care reunește cei mai importanți bancheri și antreprenori, precum și principalii politicieni din țările occidentale. Scopul său este de a "căuta soluții la problemele globale").

Astfel, este clar că "Deep State" este format dintr-un grup de "cetățeni" care, împreună, se disting prin abilități serioase de analiză și prognoză. Aceștia sunt "stăpânii banilor" (cei mai mari bancheri stau pe Wall Street din New York) și proprietarii corporațiilor transnaționale (TNC). Acești cei mai mari antreprenori au putere politică sau au putere reală asupra celor care dețin formal puterea politică. În plus, "statul profund" privește mult dincolo de granițele naționale ale Statelor Unite. Dintr-o varietate de surse, pot fi adunate informații despre membrii acestui "stat profund", deși, desigur, trebuie să ne așteptăm ca toate aceste personaje să fie primele care să nege existența oricărui fel de putere secretă și implicare în afacerile țării.

Finanțele sunt controlate de familiile care au creat Sistemul Rezervei Federale. Aceștia sunt "stăpânii banilor": Rockefeller, Rothschild și Morgan. Dintre aceste familii, se remarcă familia Rockefeller. Aceștia au fost responsabili pentru crearea "Clubului de la Roma", care și-a ținut primele întâlniri la proprietatea familiei lor din Bellagio, Italia. Iar complexul lor de la Pocantico Hills a devenit "cuibul familiei" al "Comisiei Trilaterale" menționate mai sus. În același timp, aceste familii nu numai că guvernează fluxurile financiare mondiale, dar dețin și cele mai mari companii transnaționale. Este dificil pentru neinițiațiat să găsească informații în împletirea capitalului bancar și industrial.

Doar pentru a înțelege scara globală a "intereselor" clanului Rockefeller, puteți reține numele câtorva dintre companiile care se află sub controlul lor. Acestea sunt Exxon Mobil, Chevron Texaco, BP Amoco, Marathon Oil, Freeport McMoRan, Quaker Oats, ASARCO, United, Delta, Northwest, ITT, International Harvester, Xerox, Boeing, Westinghouse, Hewlett-Packard, Pfizer, Motorola, Monsanto, General Foods și multe altele.

Dar ar fi incorect să "legăm" doar componenta financiară și industrială a "Deep State" de familiile menționate. Se știe că, de-a lungul anilor, membrii familiei Rockefeller au stat în spatele destituirii și numirii liderilor din diverse state, precum și al unor lovituri de stat minore... Unul dintre cei mai faimoși membri ai clanului, Nelson Rockefeller, care a fost vicepreședinte al Statelor Unite în perioada 1974-1977, într-un interviu acordat revistei Playboy, descrisese crezul familiei sale după cum urmează: "Eu cred cu adevărat în planificare, economică, socială, politică, militară, planificare globală.

Evident, s-au schimbat multe de când a fost scris The American Establishment. Unii oameni au plecat, iar alții au venit alții noi. Și, probabil, nu totul este plat și liniar. Adevărul, bineînțeles, este mult mai complicat. Și mai înspăimântător. "Instituțiile" de mai sus nu se limitează la forțele care doresc să influențeze politica internă și externă a SUA. Președinția Trump a arătat că șefii de vârf ai armatei și liderii comunității de informații americane, care au participat activ la lupta împotriva lui Trump alături de Partidul Democrat, sunt parte integrantă a "statului profund".

Trump însuși a arătat cu degetul spre înalți funcționari ai CIA, FBI și ai Departamentului de Justiție care au investigat împreună "legăturile" sale cu Kremlinul. Aceștia nu au găsit nimic și nici nu au prezentat nimic publicului. Cu toate acestea, "anchetatorii" au reușit să reducă la nimic relația dintre Statele Unite și Rusia. În același timp, natura unilaterală a activităților serviciilor speciale era evidentă. L-au disprețuit pe Trump, dar au închis ochii la abaterile evidente ale lui Hillary Clinton legate de corespondența sa oficială. După cum a remarcat, Trump a deplâns faptul că "Departamentul de Justiție al statului profund" nu a luat măsuri împotriva "necinstitei Clinton".

Discuția ridicată de Trump despre influența "statului profund" asupra a tot și a tuturor în America a generat un interes enorm pentru acest subiect în societatea americană. Dar presa liberală a început să respingă existența oricărei puteri secrete. A devenit clar că "statul profund" era foarte preocupat. The National Interest, considerată o revistă liberală analitică, a organizat un simpozion prin corespondență pe tema "Există statul profund?". Acest lucru a dus la o serie de articole scrise de "experți și analiști" bine cunoscuți. Aceștia au respins teoria existenței unui "stat profund" în Statele Unite...

Iată cum a comentat, de exemplu, John Deutch, director al serviciilor secrete centrale americane în timpul președintelui Clinton: "Cei mai paranoici susținători ai președintelui Trump spun că noul stat profund este o rezistență organizată de către funcționari ai guvernului federal care sunt hotărâți să submineze președinția sa. Nu e de mirare că angajaților federali, majoritatea din agențiile civile, nu le plac politicile lui Trump, în special cele care necesită reduceri bugetare și alte restricții. Dar a numi această rezistență organizată este o exagerare. Într-adevăr, este ridicol să susții că scurgerile tot mai mari de informații ale funcționarilor publici nemulțumiți care intenționează să influențeze politica reprezintă principala dovadă a existenței statului profund... Sfatul meu este următorul. Când auziți termenul "guvern din umbră", schimbați canalul sau închideți radioul, sau dacă vedeți un articol ca acesta, întoarceți pagina."

Autorii articolelor din National Interest au susținut că înalții oficiali aderă în unanimitate la "consensul general" cu privire la ceea ce ar trebui să fie politica țării după încheierea Războiului Rece. De exemplu, acest consens îi unește pe toți oficialii, indiferent de apartenența la un partid, și stă la baza faptului că clasa politică americană conduce țara în aceeași direcție de mult timp. Și, spun ei, atunci când există eșecuri, această clasă politică, pe baza unui consens de nezdruncinat, corectează greșelile care pot fi făcute în executiv sau legislativ. Iar în cazul lui Trump, de exemplu, acest consens al politicienilor americani a fost cel care a frânat inițiativele președintelui, nu un fel de "stat profund". Emma Ashford, expert la Institutul Cato, scrie: "Problema nu este, așa cum susține Trump, că "statul profund" îi deraiază agenda politică. El se bazează pe consilieri care la rândul lor sunt de acord cu un consens de politică externă post-Război Rece. Și până când acest consens nu va fi schimbat, politica externă a SUA va continua să urmeze aceeași cale consecventă, indiferent de administrație."

Alăturându-se valului de negare a existenței "statului profund", un alt expert, profesorul Michael Lind, de la Universitatea din Texas, este chiar dispus să admită că există o "conspirație a elitelor transatlantice", dar, în opinia sa, nu există un "stat profund" secret. Tot în The National Interest, el scrie că, după sfârșitul Războiului Rece, marile afaceri de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru a-și spori profiturile și a-și întări controlul, au încercat să limiteze lucrătorii și sindicatele acestora. În acest scop, "elitele transatlantice... au restructurat sistemul de guvernare a societății pentru a minimiza responsabilitatea democratică. Au făcut acest lucru prin mutarea procesului de luare a deciziilor de la ramurile legislativă la cele executivă și judiciară ale statului național. Și au creat condițiile pentru diverse procese decizionale în cadrul statului-națiune, prin intermediul unor organizații precum Uniunea Europeană, care sunt destul de izolate de alegători.

Această revoluție oligarhică de sus în jos după sfârșitul Războiului Rece poate fi numită conspirație, dar nu este o conspirație a statului profund. "A fost o agendă condusă în mod deschis de Bill Clinton, George W. Bush și Tony Blair în colaborare cu liderii europeni centriști. Ei au reușit să-și atingă obiectivele: să slăbească influența economică și puterea politică a majorității clasei muncitoare din SUA, Marea Britanie și alte țări occidentale", scrie Michael Lind. O revelație interesantă. Dar nu infirmă cu nimic existența unei conspirații numite "statul profund". Mai mult, aceasta dovedește că acest "stat profund" nu este american, ci supranațional.

Existența unui "stat profund" este unanim respinsă de presa liberală americană, care încearcă să îi ridiculizeze pe cei care cred contrariul. Acest "stat profund" încearcă din răsputeri să demonstreze că nu există. Prima problemă urgentă cu care se confruntă acest conglomerat de forțe - care nu caută lumina și publicitatea, ci controlează întreaga viață americană și încearcă să controleze întreaga lume - este de a-și menține suprastructura vizibilă la Casa Albă: adică actuala administrație, fie că este vorba de cea a lui Biden sau a altcuiva.

A doua problemă, nu mai puțin urgentă, a "Deep State" este existența unei Rusii independente, care apără valorile tradiționale și este nava amiral a tuturor forțelor globale care se opun hegemonului, care profesează aproape deschis "satanismul" în diferitele sale manifestări. Așadar, bătălia a început. Dar, pentru a face acest lucru, "statul profund" va trebui să acționeze și să se arate. Prin urmare, nu-și va putea ascunde "urechile", oricât de mult s-ar strădui. Așadar, din când în când, vom avea ocazia să o cunoaștem mai bine.