Regimul de la București vrea să se schimbe tratatele UE astfel încât să renunțe la propriul drept de veto "în favoarea unei majorități calificate"!

Postat la: 19.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Regimul de la București vrea să se schimbe tratatele UE astfel încât să renunțe la propriul drept de veto

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat că în urma veto-ului austriac, România se gândește să fie de acord cu schimbarea tratatelor europene, în sensul eliminării egalității între membri, chiar dacă România, însăși, pierde dreptul de veto.

„Noi am avut inițial o poziție de susținere a unanimității, pentru că întotdeauna am considerat că statele mici ar trebui să aibă această pârghie la îndemână dacă există o situație în care interesele lor o cer să poată să blocheze o anumită decizie. Noi am constatat că România întotdeauna a acționat într-un spirit european și a încercat să găsească formule altfel, decât prin a se opune prin veto, nu cum au făcut alții, precum Austria", a spus Aurescu.

Reamintim că eliminarea egalității între statele membre UE este un deziderat al Comisiei Europene, exprimat încă din luna mai de către Ursula von der Leyen. Dacă nu ar fi existat dreptul de veto, Polonia nu ar fi putut bloca impunerea unei legislații pro LGBT la nivelul UE, așa cum a făcut-o recent. Eliminarea acestui drept de veto ar însemna că voința marilor puteri din UE s-ar realiza fără opoziție.

Poziția MAE este, în acest context, pur și simplu de neînțeles. Fiind evident că fiecare țară își urmărește propriul interes, România ar alege să renunțe la interesul său, "în favoarea celui dictat de majoritatea calificată", adică de marile puteri și aliații lor. Practic, un pas mai aproape spre Statele Unite ale Europei.

Astfel, votul Austriei ar putea fi pretextul perfect sub care guvernul de la București să adopte poziția Comisiei Europene pe tema schimbării tratatelor UE și s-o „vândă" publicului din România. Așa s-ar explica de ce Comisia Europeană nu a făcut niciun fel de presiuni asupra Austriei pentru a-și schimba votul, deși anterior se pronunțase asupra îndeplinirii de către România a condițiilor tehnice pentru aderarea la Schengen.

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat: "Înseamnă de fapt sfârșitul proiectului european dedicat democrației și păcii, respectiv începutul unuia prin care se vor impune agende oculte, iar statele creștine sau dominate de suveranism vor fi principalele perdante. Cel mai trist e că România joacă acest rol de 'târfă politică' în acest scenariu."

loading...
PUTETI CITI SI...