Rețea de traficanți de ființe umane, destructurată: 17 arestări în Franța, România și Marea Britanie

Postat la: 25.06.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Rețea de traficanți de ființe umane, destructurată: 17 arestări în Franța, România și Marea Britanie

Un număr de 17 persoane au fost arestate, în Marea Britanie, Franţa şi România, în cadrul unei anchete asupra unei reţele de traficanţi care operau în special în nordul Franţei, pentru a transporta migranţi spre Marea Britanie, a anunţat, luni, poliţia franceză, într-un comunicat citat de AFP.

Această anchetă "pe fondul traficului de fiinţe umane" a fost demarată în 22 august 2018 ca urmare a unei "succesiuni de interceptări" ale unor şoferi de TIR-uri de origine română care încercau să traverseze Canalul Mânecii cu "migranţi ascunşi în maşinile lor", a precizat poliţia. Potrivit anchetei, "sub acoperirea unor societăţi de transport româneşti cu implicarea conducătorilor lor", şoferii "îi transportau pe candidaţii la exil din porturile" de pe litoralul nordic al Franţei, din Belgia şi Olanda.

Migranţii călătoreau ascunşi în remorcă, în cabina şoferului sau sub paravântul de pe cabină, precum şi în containere dinspre Belgia. Potrivit acestui mod de operare, "migranţi în număr de peste zece uneori erau 'stocaţi' timp de mai multe ore, alteori chiar zile", înainte de a fi încărcaţi pe o navă pentru un "transport pe cale maritimă până în portul Hull", în Anglia.

La 10 iunie, "un şofer rutier experimentat în acest gen de trafic" a fost interceptat în portul francez Dunkerque "în timp ce încerca să strecoare doi migranţi". În urma anchetei, organizatorul acestei reţele şi nouă dintre complicii săi au fost arestaţi în România, iar alte şase persoane - în Marea Britanie şi în Franţa, scrie agerpres.ro.

Ancheta a "permis enumerarea a minimum a 259 de tentative de transport ilegal al migranţilor" care s-au soldat prin "167 de succes şi 92 de eşecuri". "141 de migranţi" au fost interceptaţi la frontieră din "cel puţin 327 de migranţi intraţi pe teritoriul britanic". Cifra de afaceri a acestei organizaţii infracţionale este estimată la aproape 3,6 milioane de euro.

loading...
PUTETI CITI SI...