Războiul gunoiului. Cum riscă Județul Timiș să piardă 45 de milioane de euro din fonduri europene

Postat la: 26.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Războiul gunoiului. Cum riscă Județul Timiș să piardă 45 de milioane de euro din fonduri europene

Cu patronul arestat în Statele Unite ale Americii gunoierii de la Polaris Constanța reușesc să blocheze ridicarea gunoiului la Timișoara. De 12 ani realizarea sistemului integrat de colectare a deșeurilor din Timiș este blocat de birocrație, incompetență și abuzuri juridice coordonate machiavelic.

Contract pe 12 ani

În iulie 2014, a fost încheiat și contractul de operare a stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare de la Jimbolia, Deta și Făget. Contractul prevedea şi transportul deşeurilor de la staţia de transfer și centrele de colectare la depozitul de deşeuri nepericuloase de la Ghizela.
Consiliul Județean prin Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Deșeuri Timiș a parafat înțelegerea cu firma Polaris M Holding SRL din Constanţa pe o durată de 12 ani. Redevența plătită nu poate fi mai mică de 805.632 de lei pe an plus TVA.

Localități îngropate în gunoi

După nici trei ani de la demararea contractului, firma din Constanța a început șicanele, iar în decembrie anul trecut localitățile Sânnicolau, Jimbolia, Deta şi Făget au fost îngropate în gunoi.
„Avem o situație delicată într-o parte a județului Timiș. Societatea Brai Cata a intrat într-un conflict comercial cu societatea Polaris, Brai Cata având responsabilitatea colectării deșeurilor de la cetățeni, Polaris-ul având responsabilitatea transportului deșeurilor de la stații la deponeul de la Ghizela. Nu este obligativitatea noastră și nici nu avem pârghiile de a intra într-o dispută comercială între două societăți, dar această dispută, din păcate, la momentul acesta, afectează sistemul integrat de management al deșeurilor, prin fluxul de deșeuri care trebuie respectat în cadrul proiectului pe fonduri europene" declara la acel moment președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Consiliul Județean se roagă de Polaris

Celelalte societăți comerciale implicate în proiectul european de 45 de milioane de euro de înființare a unui sistem integrat de colectare a deșeurilor acuză Consiliul Județean că nu ia măsuri pentru ca Polaris să-și facă treaba.
Surse din piață susțin că Brai Cata și Polaris se ceartă pe cantitățile de deșeuri colectate, respectiv transferate. Conform acelorași surse, Polaris ar factura o cantitate cu 30% mai mare de deșeuri transferate în stațiile operate de firma constănțeană.
La 31 decembrie 2018 proiectul european a fost încheiat, dar Consiliul Județean Timiș a intrat în perioada de 5 ani în care oficialii Uniunii Europene monitorizează desfășurarea proiectului finanțat.

Arad și Alba posibile motive de vendeta pentru Polaris

În februarie firma din Constanța a pierdut și contractul de salubrizare de la Arad unde va fi înlocuită din aprilie de RETIM Ecologic SA din Timișoara. În județul Alba, firma Polaris M nu a mai câștigat contractul și a depus contestație la CNSC unde a pierdut în noiembrie 2018. Una dintre firmele care a preluat contractul este RETIM Ecologic SA din Timiș.

La licitația din județul Alba a participat și firma Brai Cata care a avut cele mai multe conflicte cu Polaris M așa că este posibil pierderile suferite de constănțeni la Arad sau Alba să îi fi determinat să se răzbune în Timiș.

Trecut penal de excepție pentru patronii Polaris

Firma de salubiritate Polaris M din Constanța este deținută de familia Martin care a dat un deputat: Eduard Martin, un prefect: Gheorghe Martin și un afacerist: Dumitru Martin.
La numirea în funcția de prefect a lui Gheorghe Martin presa susținea că acesta era cercetat penal într-un dosar penal cu 17 capete de acuzare. Dosarul nr. 209/P/2002 se referea la fapte săvârșite în procesul de privatizare Intertir SA Constanța, înstrăinarea ilegală a Piscicola Murighiol și prejudicierea Meconst SA.
La rândul său, Eduard Martin a fost reținut în octombrie 2017 „În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului" se arăta în rechizitoriul DNA.
Cel mai spectaculos dosar îi aparține însă li Dumitru Martin care a plătit suma de 100.000 de dolari - ultima tranşă dintr-o mită în valoare de peste un milion de dolari - unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriană Travis, dar care cooopera cu FBI. Suma de bani ar fi fost oferită ca mită în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani.
În aprilie 2017, Dumitru Martin a fost condamnat la 13 ani de închisoare de un tribunal federal din Sacramento pentru conspiraţie în vederea unor fapte de corupţie şi mituirea unui funcţionar public.

loading...
PUTETI CITI SI...