Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh. România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică
Postat la: 16.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Prețul gazelor pe bursa TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință la nivel european, este tot mai scăzut, ajungând marți chiar sub pragul de 30 de euro/MWh. Aceasta deși, teoretic și în practică, prețul gazelor ar trebui să fie mai mare în mijlocul iernii decât în restul anului, din cauza cererii mai crescute. Prețul gazelor a ajuns la nivelul din iunie 2021, înainte să se simtă efectele crizei energetice, potrivit datelor analizate de HotNews.ro.
Deși în Europa piața gazelor tinde către normalitate, cea din România se comportă de parcă am fi în continuare în criză energetică. Pe minuscula bursă românească, BRM, puținele tranzacții care au loc, numărate pe degetele de la o mână, se fac la preț de 60-66 euro/MWh, mai mult decât dublu față de ce vedem pe reprezentativa bursă olandeză.
În continuare, piața nu este liberă, nu există semnal de preț, acesta nu se formează în funcție de cerere și ofertă, nu ține cont de tendințele la nivel european, tariful fiind plafonat atât la producători, cât și la consumatorul final, poate la un nivel prea mare. Producătorii sunt obligați să vândă la preț de 150 de lei/MWh (30 euro / MWh), acesta fiind prețul de achiziție, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuție și marja furnizorilor.
La consumatorul final casnic, prețul este plafonat la 0,31 lei/kWh, ceea ce înseamnă 310 lei/MWh (62 euro / MWh), iar la consumatorul noncasnic- 0,37 lei/kWh (370 lei/MWh sau 74 euro / MWh), la un consum anual de cel mult 50.000 MWh.
Având în vedere ce se întâmplă pe piețele europene, este posibil ca aceste plafoane să fie mult prea ridicate și să nu permită formarea unor prețuri conforme cu ce se întâmplă în piață.
Țările UE au în continuare depozitele pline cu gaze, ceea ce înseamnă că va trece cu ușurință iarna, indiferent cât de grea va fi în lunile care au mai rămas din sezonul rece.
În prezent, la nivelul UE, depozitele sunt pline în proporție de 79,14%. Practic, de la mijlocul lui noiembrie și până acum, adică în două luni, s-au consumat doar 20% din cât era înmagazinat. În acest ritm, UE ar putea termina sezonul rece cu depozitele pline în proporție de 55-60%, întrecând așteptările autorităților europene.
Și România stă bine la capitolul gaze înmagazinate, nivelul de 75,3%, ușor sub media UE. Însă, spre deosebire de multe alte țări, România se poate baza și pe producție internă, la nevoie.
În condițiile în care UE nu are emoții legate de aprovizionarea cu gaze, piața este calmă, prețurile fiind pe trend de scădere.
La începutul lunii octombrie 2023 erau 37-38 euro / MWh.
Pentru comparație, anul trecut, în aceeași perioadă, cotațiile erau în jurul valorii de 70 euro/MWh.
Cotațiile pentru lunile următoare sunt și ele scăzute, 29,7 euro/MWh în martie, aprilie și mai.
Practic, prețurile sunt cu aproape 90% mai mici față de recordurile din august 2022, din perioada crizei energetice provocate de Rusia, când ajungeau și la 300 euro/MWh.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...
-
Arafat e obsedat de ambulanțe: Afacerea "DeltaMed" de aproape un miliard de euro bagă comisioane uriașe în buzunarele mafiei IGSU din 5 în 5 ani!
In urma cu aproape cinci ani, Ziuanews scria despre miza pe care o are Raed Arafat referitor la serviciile de ambulanta ...