Pentru evenimentul unde a fost lăudat primarul Daniel Florea au creat o pagină de Facebook cu 35.000 de lei!

Postat la: 23.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Pentru evenimentul unde a fost lăudat primarul Daniel Florea au creat o pagină de Facebook cu 35.000 de lei!

O muncă pe care orice copil sau adolescent o face în câteva minute, plus 40 de știri postate pe Facebook au fost fost evaluate la aproape 8.000 de euro! Pentru că orice om își dă seama că nu poți da 35.000 de lei pentru o treabă simplă, precum o pagină de Facebook și niște știri terne. Iar aceste mărunțișuri, cumulate, au dus la cheltuirea din bugetul public a 700.000 de euro pentru un eveniment fără altă rezonanță decât slăvirea primarului Sectorului 5, Daniel Florea!

În oferta tehnică pentru „Zilele Sectorului 5" - document public pe care, în urma cererii redacției Libertatea, Centrul Cultural l-a pus doar parțial la dispoziția publicului, dar fără sume - apare și promovarea pe online, prin „crearea și administrarea pagină social media", scrie Libertatea.ro. Suma acestui serviciu a fost dezvăluită de firma Libro, care a primit contractul de 700.000 de euro. „Promovarea online la care vă referiți este cotată la 35.000 de lei", spune Mihaela Neagu, patronul Libro.

Teoretic, Libro se obliga se facă „promovare online, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru o perioadă de minimum zece zile, înainte, în timpul și după finalizarea evenimentului, creare și administrare pagină social media, interacțiune și postare de conținut relevant". Întâi au creat pagina, proces care durează câteva minute. Au făcut-o pe 9 septembrie, cu doar 5 zile înainte de concerte. O pagină de Facebook se face imediat, după cum este explicat aici, iar pagina Sectorului 5 are minimum de elemente: fotografie de profil, fotografie de cover, adresă.

Și dacă s-ar fi cumpărat promovare pe Facebook pentru pagina creată, cu 200 de euro pe zi „faci treabă bună pe net", ca să cităm oameni care fac în mod curent acest lucru. Oricum, nu era nevoie de 8.000 de euro! Dar nu e cazul să se fi făcut promovare. Ce au făcut, totuși? Au pus doar 40 de postări, ei fiind obligați, prin contract, să realizeze „postare de conținut relevant de cel puțin 3 ori pe zi a paginii create special pentru eveniment".

Pagina de Facebook a „Zilelor Sectorului 5" conține, așadar, 40 de postări, dintre care:

8 sunt distribuiri de pe pagina Centrului Cultural „Ștefan Iordache", deci nu știri realizate de firmă, ci de Centru.
8 au fost imagini postate după încheierea celor 3 zile de festival, prin care s-au enumerat o parte dintre artiștii care au concertat.
6 sunt live-uri făcute cu telefonul mobil.
6 reprezintă aceeași imagine, afișul evenimentului.
Conținutul, nu doar că este de slabă calitate, majoritatea fotografiilor sunt făcute cu telefonul, iar live-ul este realizat cu telefonul mobil, dar are și hibe deconcertante.

De pildă, pagina de Facebook a distribuit o filmare cu o imagine întoarsă cu 90 de grade. Dovadă că vizibilitatea paginii de Facebook a evenimentului a fost infimă. Numai 600 de persoane au dat like unei pagini care a costat aproape 8.000 de euro! La evenimentul în sine, tocmai pentru că nu s-a făcut promovare, lucru admis atât de Libro, cât și de Centrul Cultural, au fost prezente câteva sute de persoane în același timp.

Cât valorează ceva nu identic, dar similar, vorba comisiei de evaluare de la Sectorul 5, cea care a dat „verde" firmei Libro pentru un eveniment cultural amplu, deși ea nu organizase decât servicii de curățenie și evenimente gen conferințe, în săli.

Pe 22 mai 2017, contra sumei de 1.500 de lei lunar (330 de euro), Primăria din Otopeni a încheiat un contract care prevede digitalizare pentru întreaga activitate a Centrului Cultural „Ion Manu" din oraș: pagina de Facebook, mentenanța acesteia, cât și adminstrarea site-ului www.ionmanu.ro. Pe 4 ianuarie 2018, contra sumei de 2.500 de lei (540 de euro), Sala Polivalentă din București a încheiat un contract cu firma Wing Computer SRL prin care se administrează nu doar pagina de Facebook într-o lună (întâmplător, tot 40 de postări pe lună), ci și două site-uri în sistem CMS. În acest timp, pentru o pagină de Facebook și 40 de postări, cetățenii Sectorului 5 sunt puși să dea 35.000 de lei.

loading...
PUTETI CITI SI...