Pe Arafat fie il leagă DNA sau Principiul lui Dilbert din Legea lui Peter prin Efectul Dunning-Kruger

Motto: "Autoritatea unui singur om competent, care oferă argumente şi dovezi, este mai valoroasă decât acordul unanim al celor care nu înţeleg nimic în acest sens" (Galileo Galilei).

Exista un larg curent de opinie care afirma ca Raed Arafat, seful de la DSU, de fapt nu se pricepe "la nimic" in ceea ce priveste aceasta pandemie si ca el ar fi vinovat de zecile de mii de infectari zilnice, fara a mai pune la socoteala mortii, cazurile grave din ATI etc., dar punandu-i in carca exploziile si incendiile din spitale, mortii prin sufocare din lipsa de oxigen si altele.

Arafat, pe langa fostul ministru Vlad Voiculescu, pe langa alti fosti ministri si secretari de stat care si-au demonstrat la randul lor incompetenta, raman o vesnica problema a reformei din sanatate din Romania, un sector in care sunt promovati habarnistii si cei care urmaresc doar sa devalizeze bugetul care ar trebui sa conduca in real la reforma din sistem.

Coada de topor a lui Soros

Referitor la Raed Arafat e ca și suficientă recunoașterea publică a directorului executiv al Fundației Soros, Gabriel Petrescu: "Domnul Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate până în anul 2005, când Fundația Soros a contribuit financiar la fondarea SMURD și a dispeceratului acestuia de la Târgu Mureș, iar rămânerea domniei sale în cele două fundații ar fi reprezentat un conflict de interese".

Asadar, unul dintre cei mai longevivi demnitari din sistem al statului român a condus una dintre fundațiile din suveica de organizații înființate de controversatul miliardar George Soros în România, la începutul anilor 2000. Și în care au fost cooptați prin burse de studii sau funcții de conducere mulți dintre cei care s-au aflat apoi la conducerea instituțiilor cheie ale statului român. E bine de știut că SMURD-ul a fost înființat prin contribuția financiară a Fundației Soros. Iar Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. Și a fost detașat de Fundația Soros în fruntea SMURD, structură care a apărut la Târgu Mureș pe banii miliardarului George Soros. Și care s-a dezvoltat până ce a ajuns a fi catalogată drept un adevărat "stat în stat".

Ce explicatie vine de la Dilbert

Principiul lui Dilbert se referă la o teorie din anii 1990, extrem de actuală şi astăzi, care explică de ce, de multe ori, angajaţii incompetenţi sunt promovaţi în funcţii de conducere. Paradoxal, o persoană incompetentă e numită într-o funcţie mai înaltă, pentru a nu-i mai "încurca" pe ceilalţi, este o realitate şi este una dintre explicaţiile pentru care cei bine pregătiţi profesional, eficienţi şi performanţi nu pot sau reuşesc cu greu să avanseze în carieră.

Principiul lui Dilbert îşi trage numele de la cartea cu acelaşi titlu a lui Scott Adams, creatorul benzilor desenate "Dilbert", în care prezintă, într-o manieră satirică şi umoristică, aspecte legate de afaceri, de relaţii sociale şi profesionale, insistând pe o realitate observată direct în anii 1990. Dilbert, "personajul" din benzile desenate, lucrează într-o companie IT, foarte birocratizată, în care efortul şi performanţele nu sunt răsplătite.

Cei mai incompetenţi angajaţi ajungeau în funcţii de conducere, deoarece, în general, nu înţeleg mai nimic din domeniul în care lucrează, nu performează, nu înţeleg progresul, tehnologia, nu înţeleg mecanismele pieţei, nu au viziune, nu au priceperi şi deprinderi. Conform Principiului lui Dilbert, angajaţii incompetenţi sunt promovaţi intenţionat, pentru a se evita daunele pe care aceştia le-ar aduce în nişte posturi cu adevărat importante pentru beneficiul întreprinderii.

Principiul lui Peter si Efectul Dunning-Kruger

Principiul lui Peter, succint, ar putea fi formulat astfel: "Într-o ierarhie, fiecare angajat va fi promovat până la nivelul lui maxim de incompetenţă". Autorul principiului, Laurence J. Peter, specialist în organizare ierarhică, susţine că "pe termen îndelungat, multe posturi vor fi ocupate de persoane incapabile să-şi asume responsabilităţi", deoarece, un angajat, după mai multe promovări, va ajunge într-o poziţie ierarhică în care nu va mai avea competenţe, blocând şansele celorlalţi.

Efectul Dunning-Kruger, numit şi "Efectul de supraapreciere", formulat tot în anii 1990, de către doi psihologi americani, David Dunning şi Justin Kruger, descrie acel mecanism de gândire care duce, la unele persoane, la o eroare de autoevaluare, în sensul că cei ignoranţi, adeseori, se consideră a fi cu mult mai inteligenţi şi mai competenţi decât sunt în realitate, altfel spus, nu sunt conştienţi de limitele lor şi nici nu recunosc nivelul de competenţă a al celor cu adevărat performanţi.

De ce "concedierea" lui Arafat nu are efect

Teoretic, o soluţie mai simplă pentru a se scăpa de angajaţii incompetenţi ar fi concedierea lor, dar, în foarte multe alte situaţii, realitatea arată că aceştia nu pot fi concediaţi din varii motive - au "relaţii", şantajează, invocă diverse clauze, reglementări etc. În astfel de împrejurări, compania în care lucrează nu-i poate îndepărta din posturile în care nu performează decât "promovându-i" într-un post în care lipsa lor de performanţă nu mai are un impact atât de puternic.

În 2001, câştigătorul Premiului Nobel pentru Economie, George Akerlof, şi profesorul de economie Pascal Michaillat, de la Universitatea Brown, au adăugat un alt argument în sprijinul Principiului lui Dilbert - "sindromul scarabeului" sau "pricipiul similarităţii" (pornind de la observaţia entomologilor că aceste insecte, scarabeii, când sunt închise alături de alte specii de insecte, graţie capacităţii lor de adaptare la mediu, vor ajunge să predomine).

Pentru că promovarea incompetenţilor în economie, în politică, în viaţa socială e un fenomen larg răspândit, explicatia o dă într-un interviu din Harvard Business Review, un psiholog organizaţional: astfel de persoane par foarte sigure pe ele, nu au ezitările fireşti ale unui om inteligent, iar o astfel de "încredere" devine convingătoare pentru mulţi, confundându-se aroganţa cu leadership-ul.

Arafat sub pulpana unor miniştrii ai sănătăţii în moarte clinică

Douăzeci şi cinci de miniştri a avut Sănătatea din România, de la căderea regimului Ceauşescu, fără să-i socotească pe interimarii care au deţinut portofoliul dar poate nici măcar nu au ajuns pe la minister. Au fost în medie, anul şi ministrul. Unii au prins mai multe mandate, alţii au plecat după câteva săptămâni. Dar, indiferent de timpul petrecut în fruntea ministerului, mulţi şi-au găsit timp să facă ceva rău pentru sistemul medical din România şi prea puţin să îl îmbunătăţească. Raed Arafat si la inceput cu SMURD i-a slujit peste jumatate dintre acestia, iar mai apoi ca demnitar, peste un sfert. Cu aceeasi incompetenta ce a dus la scandalul prabusirii avionului sau elicopterului, la explozii si incendii, evenimente nefericite in care "omul nostru" si-a demonstrat maxima incompetenta, alaturi de numerosii ministri pe care i-a deservit.

Totul a pornit cu stângul, aşa cum a pornit România în decembrie 1989. Cel dintâi ministru adus de gaşca Ion Iliescu - Petre Roman a fost unul de-al lor. Dan Enăchescu mai fusese ministru, în anii cei mai ciudaţi ai lui Nicolae Ceauşescu, între 1969 şi 1972. Vreme de şase luni, înainte de primele alegeri, cele din 1990, nu a făcut mai nimic pentru a desprăfui ministerul şi instituţiile din subordine. S-a plâns unor colegi că nu poate înfrunta politicul şi încrengăturile din sistemul sanitar, aşa că, după alegeri, noua putere fesenistă l-a instalat pe ginecologul Bogdan Marinescu, fiu al unui influent medic din perioada comunistă şi activist sovietic de origini bulgare, stabilit în România după o specializare la Leningrad, Voinov-Marinoff (rebotezat Voinea Marinescu). Pe Bogdan Marinescu nu l-a schimbat de la conducerea Maternităţii Giuleşti (din 1983 până în 2010) nici cutremurul ideologic din 1989, nici schimbările politice ulterioare, ci doar acel incendiu din anul 2010, când au murit mai mulţi bebeluşi. Din Guvern a plecat odată cu Petre Roman, după Mineriada din toamna lui 1991.

A urmat anul primului premier tehnocrat al României, Teodor Stolojan, perioadă în care la Ministerul Sănătăţii a stat în fotoliu un pediatru, Mircea Maiorescu. Cele trei mandate s-au încheiat fără nici un demers concret pentru a scoate medicina românească din starea de cavou moştenită de la dictatura ceauşistă. În schimb, odată cu alegerile din 1992, domeniul a fost dăruit diabetologului personal al lui Ceauşescu, Iulian Mincu, părintele înfometării românilor prin aşa-zisa politică a „alimentaţiei raţionale". Moştenirea sa ministerială a fost prima lege a sănătăţii, reducerea numărului de paturi din spitale fără suplimentarea spitalelor, introducerea experimentală a conceptului de medic de familie şi baza sistemului de medicină de urgenţă în Bucureşti, rămas subfinanţat.

Mincu nu termină mandatul, fiind înlocuit de o altă apropiată a lui Ion Iliescu, Daniela Bartoş, care, în afara celor trei luni şi jumătate în Cabinetul Văcăroiu, va mai conduce Sănătatea şi trei ani în vremea guvernării Năstase. A considerat că România are prea multe paturi de spital şi a încercat comasarea spitalelor. În schimb, a muşamalizat nereguli din spitalele conduse de protejaţii tutror partidelor, cum ar fi medicul Şerban Brădişteanu, directorul Institutului de Cardiologie C.C. Iliescu. Unul din subiectele fierbinţi ale acelor vremuri a fost asigurarea necesarului de medicamente - problemă care nici în 2021 nu este complet rezolvată. Şi tot în mandatul Bartoş s-au dus bătălii grele pentru a bloca trimiterea în străinătate a pacienţilor care aveau nevoie de tratamente speciale.

Între cele două mandate Bartoş a existat guvernarea CDR - PD, cu mai mulţi miniştri, dintre care relevanţi au fost Ştefan Drăgulescu de la PNŢCD, independentul Ioan Bruckner şi Gabor Hajdu (UDMR). Anchetele din presa vremii leagă numele primilor doi de o serie de contracte cu dedicaţie în care obiectivul principal nu era dotarea spitalelor cu tehnică medicală ci împărţirea comisioanelor. Anul 1999 găseşte bugetul sufocat de datorii către diverşi furnizori la plăţi niciodată riguros verificate. Când Convenţia Democrată pierde alegerile din 2000 iar ţărăniştii se trezesc şterşi de pe scena politică, sistemul sanitar era în colaps.

După ce nu a reuşit mare lucru, nici măcar să instaleze la casele judeţene de sănătate şefi care nu au afaceri, de cele mai multe ori chiar cu bugetul sănătăţii, Daniela Bartoş pleacă din Guvernul Năstase în urma mai multor proteste, împreună cu coplata pe care o propusese dar a fost nevoită să o retragă. O urmează Mircea Beuran, pe care-l demite unul din primele scandaluri de plagiat din recenta istorie bogată a acestui tip de fraude intelectuale din România. Daniela Bartoş nu a fost nici ea străină de plagiatul din ghidurile medicale care i-a fracturat cariera lui Beuran. Ani de zile mai apoi, Beuran este apărat de toată protipendada PSD într-un scandal de malpraxis.

Ultimul ministru din epoca Năstase este Ovidiu Brânzan. Cam atât despre el. De fapt, ar mai fi şi nişte granturi americane pentru combaterea corupţiei în sistemul medical, pe care, spunea ambasadorul din epocă al Statelor Unite, Michael Guest, că Brânzan nu s-ar fi grăbit să le primească, deşi chiar premierul Adrian „Însuşi" Năstase a vorbit despre o mafie a distribuitorilor de medicamente, în colaborare cu directorii de spitale.

PSD a pierdut prezidenţialele şi parlamentarele din 2004. Mircea Cinteză a stat un an la minister şi a avut ghinionul unui buget inexistent, pentru că tocmai se treziseră firmele de medicamente să-şi ceară banii. S-a complăcut însă în fotoliul deţinut, deşi recunoştea că, în lipsa banilor, rezolvarea problemelor complexe ale sistemului nu mai ţine de ministru. A fost remaniat într-o şedinţă condusă de preşedintele Traian Băsescu la celebrul restaurant Golden Blitz.

Liberalii l-au dat, în aceeaşi zi cu plecarea lui Cinteză, pe unul dintre cei mai siniştri miniştri ai Sănătăţii: juristul Eugen Nicolăescu. Reforma promisă de-a lungul celor trei ani cât a durat primul lui mandat s-a împotmolit în certuri nesfârşite cu industria farmaceutică în vreme ce în spitale continua să se moară de nosocomiale nedeclarate, în aşteptarea unor tratamente care întârziau să vină pentru că medicaţiile livrate erau cele ale firmelor de casă, indiferent dacă era nevoie de ele sau dacă erau depăşite ştiinţific. A avut „ghinionul" să fie ministru în momentul intrării României în UE, astfel că a fost şi martor neputincios al unui val masiv de migraţie spre vest a personalului medical. Nici Nicolăescu nu a reuşit să debaraseze sistemul de birocraţia rezistentă la schimbare. Nici nu s-a străduit foarte tare.

Coplata Danielei Bartoş a revenit, în 2009, şi pe agenda ministrului miliardar Ion Bazac, fost fundraiser pentru campaniile PSD, secretar de stat de profesie în partid şi nu în ultimul rând fiu al unui fost ministru ceauşist reconvertit după 90 în om de afaceri în relaţii antreprenoriale cu marele combinator pesedist Viorel Hrebenciuc şi tovarăşul iordanian al acestuia, Fathi Taher. A propus 1200 de euro salariu pentru medicii primari şi a sugerat ca şpaga pretinsă în spitale să devină coplată. În ultima zi de muncă la minister, după aproape un an de mandat, a dispus o plată în beneficiul unei firme controlate de o subordonată a Mihaelei Geoană la Fundaţia Renaşterea. Ca detaliu - Bazac fusese propunerea lui Mircea Geoană pentru portofoliul Sănătăţii în primul Guvern Boc. În cel de-al doilea, format fără PSD dar cu "interesul naţional" UNPR, ministerul revine UDMR, prin Attila Cseke.

Statisticile spun că a închis cele mai multe spitale iar apoi a demisionat când a cerut un miliard de euro buget şi a primit sub 10%, adică 800 de mii. Sindicatele din sănătate au apreciat demisia lui Cseke drept „primul gest de onoare din istoria recentă a României motivat de un interes colectiv".

După un an şi aproape jumătate cu mai multe mandate irelevante şi o degradare accelerată a sistemului de sănătate, între care şi un interimat din partea premierului Victor Ponta, revine la minister Eugen Nicolăescu şi propune reducerea bugetelor pentru spitale pentru că „aveţi exces de personal". După cinci ani de ministeriat, Nicolăescu spunea, într-un interviu, că a află în premieră despre medici aflaţi în conflicte de interese între meseria din spitalele publice şi clinici private pe care le patronează: „Mi-aţi mai dat o temă. N-aveam suficiente". La jumătatea ultimului mandat de ministru, promite că în doi ani se vor vedea rezultatele reformei din Sănătate. Nu mai apucă cei doi ani în funcţie pentru că USL se rupe iar PSD face o altă majoritate pentru Guvernul Victor Ponta 3.

Pe Nicolae Bănicioiu, lumea şi-l aminteşte mai puţin ca fiind pupilul de suflet al lui Ion Iliescu ci mai ales prin declaraţiile făcute în contextul tragediei de la Colectiv, o măsură revoltătoare a aroganţei politicienilor şi a nivelului şocant al dispreţului acestora faţă de viaţa cetăţenilor. Incendiul din 30 octombrie 2015 a devoalat dimensiunea apocaliptică a dezastrului din spitale şi din sistemul românesc de sănătate. De numele lui Bănicioiu se mai leagă, însă, şi o serie de afaceri scandaloase cu banii publici, anchetate de procurori, cum ar fi mita încasată de la firmele de afaceri medicale ale pe atunci familiei Udrea-Cocoş în schimbul contractelor preferenţiale cu - de multe ori - aparatură inutilă.

Imediat după tragedie, un cabinet tehnocrat are misiunea de a gestiona afacerile publice fără o susţinere parlamentară, deci, fără puterea de a reforma real ceva în ţara aflată încă sub şoc. La Sănătate vine Patriciu Achimaş-Cadariu care demisionează după şase luni în contextul scandalului dezinfectanţilor contrafăcuţi. Locul lui este luat de Vlad Voiculescu, economistul care şi-a pus nucleul dur al sistemului în cap atunci când a propus măsuri de reprofesionalizare, depolitizare şi decăpuşare a serviciilor medicale.

Alegerile câştigate de PSD îl aduc la minister pe Florian Bodog, a cărui misiune principală este să îngroape toate iniţiativele lui Voiculescu care ar fi lezat interesele caracatiţei comerciale din jurul bugetului sănătăţii. În prezent, Bodog, care a stat în fotoliul ministerial aproape 13 luni, este în vizorul DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri, toate în formă continuată, într-o cauză asemănătoare celei care l-a trimis în spatele gratiilor pe fostul său şef de partid, Liviu Dragnea. Sorina Pintea, care i-a urmat, a reuşit să-şi anuleze toate iniţiativele constructive când a încercat să-i intimideze pe cei care construiesc din donaţii primul spital public ridicat de la zero în România după 1990 şi, mai apoi, când a cerut şi primit mită, în calitate de manager de spital, pentru un contract de achiziţii publice.

Guvernul PSD al Vioricăi Dăncilă a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, făcând locul unui Executiv minoritar condus de liberalul Ludovic Orban. Iar apoi a venit pandemia. Care l-a prins la minister pe chirurgul Victor Costache, pregătit mai degrabă să aranjeze anumite legi în beneficiul medicinei private decât să administreze o situaţie de criză. A trebuit să plece în mai puţin de cinci luni, depăşit de situaţie şi îngenunchiat de propria îngâmfare şi inadaptare la statutul de ministru în serviciu public. Dacă pe Costache l-a interesat prea puţin şi nici nu a avut când să dea seamă pentru indiferenţa cu care a tratat starea sistemului de sănătate publică, Nelu Tătaru şi, mai nou, după alegerile parlamentare din iarna trecută, din nou Vlad Voiculescu s-au trezit că unităţile medicale ard la propriu iar dotările, chiar şi cele noi şi performante, intră în colaps pentru că sunt racordate la infrastructura spitalicească periculos de învechită. Şi că nici măcar nu are cine să se îngrijească de pacienţi pentru că oamenii calificaţi au plecat în străinătate iar cei rămaşi, poate la fel de buni, nu fac faţă numeric şi au capitulat deopotrivă fizic şi psihic, în acest an.