Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a inventat mașina timpului

Postat la: 26.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a inventat mașina timpului

Pe fondul scandalului provocat de abuzurile comise de magistrații Direcției Naționale Anticorupție (DNA), batjocura și abuzurile de care au parte cetățenii simpli în malaxorul justiției, în integralitaea ei, au intrat într-un con de umbră. În goana mare după rating, publicațiile și jurnaliștii specializați în drept, își îndeasă tot mai adânc microfoanele în gura "vedetelor" de pe treptele DNA, uitând cu desăvârșire de miile de justițiabili de rând, ignorați de Ministerul Public și de instanțele de judecată.

Zilele trecute, redacția Avertisment.net a intrat în posesia unui document care dovedește pregătirea precară, nesimțirea și nepăsarea celor care se îngrijesc de aplicarea legii, influențând negativ destinele oamenilor. Recent, pe masa instanțelor Judecătoriei Sector 1 București a ajuns dovada teleportării unui dosar, dispărut pe traseul dintre Secția de Poliție a Sectorului 3 și parchetul de pe lângă judecătoria susmenționată.

Comicul situației pe care o prezentăm în continuare, nu îndulcește nicicum amarul lui Moldoveanu Nicolae, un cetățean purtat de două decenii prin judecătorii și tribunale în căutarea dreptății și a dosarelor pierdute. Dosarul nr. 2315/299/2018 aflat pe rolul instanței Judecatoriei Sectorului 1 București, are ca obiect tergiversarea cercetărilor într-un alt dosar penal, nr. 15191/P/2011 ( referitor la incendiul provocat cu intenție la un imobil din str. Grigore Cobălcescu nr.13, aflat în proprietatea lui Moldoveanu). După ce instanța Judecătoriei Sector 1 a solicitat procurorilor, în mod repetat, dosarul de urmărire penală nr. 15191/P/2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 răspunde cu nonșalanță că nu mai găsește lucrarea. Astfel, dosarul de urmărire penală nr. 15191/P/2011, rătăcit de nu se știe cine pe traseul dintre polițiști și procurori, a ajuns, în cursul lunii trecute, subiectul adreselor și comunicărilor dintre Judecătoria Sectorului 1 și unitatea de parchet aferentă.

De reținut că imobilul din str. Grigore Cobălcescu nr. 13 a fost incendiat de două ori în decursul unui an, în 27.07.2011 și în data de 12.01.2013. În ambele cazuri, ISU a constatat și cauza incendiilor : „folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a produce incendiul, foc pus de către persoane rău intenționate" ( procesul verbal ISU nr. 507/29.07.2011). Păgubitul afirmă că incendiile au avut ca scop obținerea imobilului împotriva voinței proprietarului, în spatele acestor evenimente fiind niște grupări infracționale.

Teleportarea dosarului pierdut

La cererile repetate ale Judecătoriei Sector 1, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, de aducere a dosarului de cercetare penală nr. 15191/P/2011, Cozma Alin, prim-procuror, comunică prin adresa înregistrată cu numărul 2315/288/18 din data de 1902 2018, că " urmare a adresei dvs inregistrata pe rolul unitatii noastre de Parchet cu numarul de mai sus va comunicam ca din verificarile efectuate atat la nivelul compartimentului grefa al institutiei noastre cat si in evidenta operativa a Sectiei 3 Politie rezulta ca dosarul nu a putut fi identificat in materialitatea Iui in acest moment."

Și dacă tot a constatat pierderea lucrării penale, magistratul afirmă că în urma unui document emis în viitor, ordonanța din 11 decembrie 2018, dosarul a fost trimis către polițiști, undeva, tot în viitor, în data de 18.12.2018 : "Totodata,din verificarile efectuate rezulta ca dupa emiterea ordonantei din data de
11.12.2018 dosarul a fost trimis la data de 18.12.2018 catre Sectia 3 Politie,insa in evidentele acestei subunitati de politie figureaza a fi inregistrata doar ordonanta mentionata nu si dosarul in materialilatea sa."

Justițiabilul s-a plâns pe Internet

Cum oengeurile și presa de specialitate se ocupă, în ultima vreme, doar de marile cazuri de corupție servite de magistrații DNA, iar Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I. nu răspunde de circa 2 luni la memoriile sale, cetățeanul nedreptățit se plânge pe singura platformă rămasă la îndemână, Intrenetul. Batjocorit și abuzat de autoritățile statului, justițiabilul Nicolae Moldoveanu își varsă năduful pe rețelele de socializare, unde a postat documentul cu bucluc, comentând cu amărăciune :

"La Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 s-a inventat masina timpului se emit ordonante pentru luna decembrie 2018 si se fura dosare penale cu totul... .
In dosarul 2315/299/2018 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti dosar ce are ca obiect tergiversarea cercetarilor in dosarul penal ce are ca obiect primul incendiu provocat cu intentie la imobilul din str Grigore Cobalcescu, dupa ce instanta a solicitat parchetului in repetate randuri dosarul de urmarire penala , parchetul raspunde ca nu mai are acest dosar! Va rog sa observati si neglijenta cu care este redactat acest raspuns din 20 februarie 2018 in care se face referire la o ordonanta din 18 DECEMBRIE 2018 este clar ca vorbim de un adevarat triunghi al Bermudelor la acest parchet de unde dosarele dispar intr o MASINA A TIMPULUI!"

Abuz și intimidare

De-a lungul timpului, Nicolae Moldoveanu a solicitat, în repetate rânduri, să fie audiat, a încercat să administreze probe, să propună și să audieze martori, să studieze dosarul de urmărire penal, dar cererile sale au rămas fără rezultat. Vă prezentăm un scurt fragment din memoriul înregistrat în data de 22.12.2017, la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I. :

" In ceeea ce priveste apartamentul pe care il detin in proprietate, va informez ca imobilul cu pricina a fost a fost obiectul a doua incendii consecutive, intr-o perioada de numai un an. De fiecare data, I.S.U. a constatat ca focul pus cu intentie. Vazand ca toate demersurile mele, legitime si legale, catre autoritatile romanesti nu au nici un success si ca anchetele lipsesc sau sunt tergiversate fara motiv, am incercat sa ma adresez ambasadei statului Israel la Bucuresti. Astfel, in 27.05.2013, m-am deplasat impreuna cu mama mea, Iancu Jeny, la sediul ambasadei, unde, in mod surprizantor, nu am fost supus controului antiterrorist, care trebuia facut de cei de la SRI. Mi s-au retinut documentele destinate exclusiv uzului ambasadei ( adrese si probe pe care doream sa le predau diplomatilor israelieni) si nu mi s-a dat voie sa ma adresez personalului ambasadei prin interfonul aflat la parterul imobilului. Personalul SRI folosit un limbaj neadecvat si lipsit de politete. Mai mult, documetele destinate uzului ambasadei au fost citite , rasfoite si comentate in mod suburban de catre personalul SRI.

Va reamintesc faptul ca eu sunt si cetatean israelian. In final, angajatii SRI care probabil au ca misiune paza externa a ambasadei Israel la Bucuresti, ne-au interzis accesul in reprezentanta, cu toate ca intruneam conditile legale (detineam un pasaport israelian valabil si unul emis de autoriatile romane) si nu aveam asupra mea nimic care sa puna in pericol ambasada sau personalul acesteia. Dupa ce am parasit perimetrul ambasadei personalul SRI ne-a urmarit pana in statia de autobuz cu scopul vadit de intimidare." Memoriul înaintat comisiei la sfârșitul anului trecut a rămas, bineînțeles, fără răspuns.

Eduard Ovidiu Ohanesian

loading...
PUTETI CITI SI...