La Camera de Conturi Timiș a ajuns șefă o auditoare care s-a aflat într-un conflict de interese mușamalizat de conducerea centrală

Postat la: 18.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

La Camera de Conturi Timiș a ajuns șefă o auditoare care s-a aflat într-un conflict de interese mușamalizat de conducerea centrală

Mazilirea, în luna iulie, a directorului Camerei de Conturi Timiș (CCT), Florin Cornel Popovici, a fost urmată, în prima zi din octombrie, de instalarea noii conduceri a instituției. Jurista Adriana Bălan a fost numită de șefii Curții de Conturi a României în funcția de director al CCT, în timp ce auditoarea Rafaela Pârvuț este noul director adjunct, dumneaei înlocuindu-l pe Florin Popovici (coincidență de nume cu fostul șef al camerei locale).

Dacă diferendele dintre fostul șef al CCT, Florin Cornel Popovici, și superiorii ierarhici din București au ajuns de notorietate (Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România, unde Popovici este vicepreședinte, a demascat în ultimii doi-trei ani, pe site-ul propriu - www.snaper.ro - mai multe nereguli produse la vârful Curții de Conturi a României), suntem convinși că noua conducere a Camerei de Conturi Timiș se va mula mereu pe dorințele șefilor de la centru. Nu de alta, dar fix aceiași șefi de la București i-au sărit în ajutor cu cinci ani în urmă și au mușamalizat un conflict de interese în care actuala directoare adjunctă a CCT, Rafaela Pârvuț, intrase singură și nesilită de nimeni, scrie renasterea.ro.

În data de 2 septembrie 2019 am publicat articolul "Un auditor al Curții de Conturi se află printre cei care au primit teren gratis de la Primăria Timișoara", în care am dezvăluit faptul că, în momentul în care consiliul local a aprobat lista finală a beneficiarilor terenurilor din zona Mehala (strada Locotenent Ovidiu Balea), respectivul funcționar - evident, despre Rafaela Pârvuț vorbim - se afla în plin control la una dintre entitățile tutelate de municipalitate, unde nu găsise nimic în neregulă.

Vom reda, în continuare, pasajele edificatoare din articolul scris în urmă cu cinci ani.

"În urmă cu câteva luni, am publicat două investigații jurnalistice - <Un centru de asistenţă socială a fost înfiinţat doar pe hârtie, dar este condus de un şef în carne şi oase> (6 mai 2019) și <Angajații unei instituții publice din Timișoara primesc sporuri salariale pe ochi frumoși> (8 mai 2019), - ambele având ca subiect risipirea banilor publici de către conducerea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT), serviciu public de interes local, înființat prin hotărârea de consiliu local nr. 218/27.06.2017, care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara și a cărui activitate este prezentată inclusiv în raportul primarului Municipiului Timișoara, la finele fiecărui an.

Ulterior, am aflat că, înainte cu două luni de publicarea articolelor noastre, la DASMT s-a aflat în control un auditor public extern al Camerei de Conturi Timiș, doamna Rafaela Pârvuț, care, însă, deși a verificat timp de o lună și jumătate documentele contabile al respectivei entități, n-a sesizat nici una dintre nelegalitățile prezentate de noi. Din punctul de vedere al auditorului, totul era OK: și că în organigrama DASMT figura un centru de urgență doar pe hârtie, pentru a se justifica existența și salariul unui șef în plus, și că o parte dintre angajații direcției de asistență socială primesc sporuri salariale mai mari decât prevede legislația în vigoare.

Curiozitatea specifică meseriei ne-a împins să căutăm pe internet numele Rafaela Pârvuț, descoperind, astfel, că auditorul public extern al Camerei de Conturi Timiș figura pe lista finală a fericiților beneficiari ai parcelelor de teren de peste 250 de metri pătrați cedate gratuit de către Primăria Municipiului Timișoara, pentru construirea de case! Tulburătoare coincidență, nu-i așa? Și încă o coincidență, întâmplătoare, desigur: Rafaela Pârvuț și-a depus solicitarea de teren la primărie la începutul lunii iulie 2016, adică după doar câteva zile de la încheierea misiunii de audit financiar la exact aceeași entitate a echipei de auditori a Camerei de Conturi Timiș, echipă din care făcea parte și doamna Pârvuț (...).

Nu spune nimeni că cetățeana Rafaela Pârvuț nu ar fi avut dreptul să se înscrie pe lista solicitanților de terenuri gratuite și nici că timișoreanca în cauză nu ar fi îndeplinit criteriile de eligibilitate, ceea ce aducem în discuție este posibilul conflict de interese în care credem noi că s-a aflat auditorul public extern Rafaela Pârvuț în momentul în care, știind că a devenit beneficiara unui teren gratuit de la Primăria Timișoara, a acceptat misiunea de audit la una dintre entitățile subordonate municipalității. În opinia noastră, doamna Pârvuț putea merge în control la oricare altă instituție publică din Timiș - și sunt o puzderie! -, nu chiar la una dintre structurile controlate de Primăria Timișoara, tocmai pentru a se evita orice discuție ulterioară (...).

Luând în considerare toate aceste aspecte și suspicionând că auditorul public extern Rafaela Pârvuț a efectuat un control formal, superficial la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, am prezentat informațiile de mai sus conducerii Curții de Conturi a României, solicitându-i să ne precizeze dacă doamna Rafaela Pârvuț a încălcat sau nu prevederile din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, referitoare la conflictul de interese în care s-ar putea afla respectivul funcționar în raport cu entitatea verificată (...).

Așa cum ne așteptam, dată fiind tergiversarea de care am avut parte (n.r. - răspunsul ne-a parvenit după trei luni de la data solicitării noastre), șefii de la București au preferat să mușamalizeze situația și să o scoată Albă ca Zăpada pe funcționara Camerei de Conturi Timiș.

Iată ce ne-a comunicat Curtea de Conturi a României: <Aspectele semnalate de dumneavoastră au fost analizate de către Comitetul de etică din cadrul instituției în ședința din data de 5.06.2019, concluziile fiind transmise către Plenul Curții de Conturi a României.

În ședința din data de 3.07.2019, plenul Curții de Conturi a României a hotărât ca Departamentul de specialitate din cadrul Curții de Conturi a României, care are în subordonare controlul calității actelor de control/audit, să efectueze analiza actelor de control încheiate la UATM (Primăria) Timișoara și la unitățile subordonate acesteia.

În urma verificărilor efectuate s-au constatat unele neconformități de formă referitoare la aplicarea prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, însă acestea nu au avut nici o legătură cu o presupusă stare de incompatibilitate a auditorului public extern Rafaela Pârvuț.

De asemenea, vă informăm că, în anul 2017, doamna Rafaela Pârvuț a efectuat doar misiuni de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii, iar în anul 2018 nu a efectuat nici o misiune specifică întrucât aceasta a îndeplinit, prin delegare, atribuțiile funcției de șef de serviciu în cadrul Camerei de Conturi Timiș> (...).

Acele concluzii trase de Comitetul de etică, după verificarea situației semnalate de noi, nu ne-au fost prezentate și nouă, ele ajungând doar pe masa plenului Curții de Conturi. În fond, acele concluzii erau cele care ne interesau, în documentul elaborat de Comitetul de etică fiind obligatoriu să scrie, negru pe alb, dacă auditorul public extern Rafaela Pârvuț s-a aflat sau nu în conflict de interese în momentul în care a efectuat misiunea de audit la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în condițiile în care se afla pe lista beneficiarilor de terenuri gratuite acordate de Primăria Timișoara, forul tutelar al DASMT".

Ei bine, între timp am reușit să obținem, pe surse, acele concluzii ale Comitetului de Etică din cadrul Curții de Conturi a României, trase în urma analizării aspectelor semnalate în anul 2019 de către ziarul nostru și care contrazic flagrant răspunsul oficial pe care ni l-a transmis, la acea vreme, conducerea instituției!

Constatările Comitetului de etică au fost devastatoare pentru Rafaela Pârvuț, dar ele au fost băgate sub preș de șefii Curții de Conturi a României. Nu-i nimic, le scoatem noi acum la suprafață, fiindcă niciodată nu-i prea târziu să devoalezi mușamalizări de manual. Vi le prezentăm în cele ce urmează, cu precizarea că toate sublinierile aparțin Comitetului de etică.

"În anul 2016, după finalizarea misiunii de audit financiar la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului (UATM) Timișoara, doamna Pârvuț Rafaela, auditor public extern în cadrul Camerei de Conturi Timiș a depus la UATM Timișoara, Direcția clădiri, terenuri și dotări diverse o cerere prin care a solicitat înscrierea pe lista cu priorități întocmită de UATM Timișoara în vederea atribuirii unei parcele de teren conform prevederilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Cererea a fost înregistrată la UATM Timișoara sub nr. CT2016 - 003793/05.07.2016, la 2 zile lucrătoare după finalizarea verificărilor la respectiva entitate.

În anul 2017, d-na auditor public extern Pârvuț Rafaela a efectuat 11 misiuni de acțiuni de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie (follow-up) în perioada 03.07.2017 - 14.07.2017, la UATM Timișoara, respectiv entități aflate în subordinea acesteia, fiind completate 11 declarații de independență ce au fost înregistrate în registrul Camerei de Conturi Timiș sub nr. 154-164 din data de 30.06.2017. În nici una dintre declarațiile de independență mai sus-menționate auditorul public extern nu a consemnat vreun aspect care ar fi putut să-i afecteze independența și obiectivitatea în îndeplinirea sarcinilor, cu atât mai puțin existența unei posibile situații de conflict de interese real, aparent sau potențial, deși depusese o cerere la UATM Timișoara pentru acordarea unui teren.

Față de cele prezentate, Comitetul consideră că auditorul public extern Pârvuț Rafaela se afla într-un conflict de interese aparent/potențial, motivat de faptul că entitatea verificată avea spre soluționare o cerere prin care a solicitat înscrierea pe lista cu priorități întocmită în vederea atribuirii unei parcele de teren conform prevederilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe, cerere care se afla în stadiu de soluționare la momentul efectuării misiunii de follow-up.

În urma sesizării transmise de către cotidianul <Renașterea bănățeană>, înregistrată la Registratura generală a CCR sub nr. 131224/10.05.2019, la Cabinetul Președintelui sub nr. 4465/10.05.2019 și sub nr. VI/40532/13.05.2019, Departamentul VI a solicitat un punct de vedere de la Comitetul de etică referitor la un posibil conflict de interese în care se află auditorul public extern Pârvuț Rafaela, de la Camera de Conturi Timiș.

Pentru analizarea situației de fapt, Comitetul a analizat declarațiile de independență depuse de către auditorul public extern în perioada 2016-2019, cu ocazia efectuării misiunilor de audit sau de follow-up la UATM Timișoara și unitățile subordonate. De asemenea, cu adresa nr. 62/31.05.2019, Comitetul de etică a formulat o serie de întrebări auditorului public extern Pârvuț Rafaela pentru clarificarea aspectelor sesizate.

În răspunsul formulat către Comitet, auditorul public extern Pârvuț Rafaela a precizat următoarele:

- că a depus Declarația de independență nr. 48/18.01.2019 urmare a efectuării misiunii de audit financiar la Direcția de Asistență Socială a Municipiului (DASM) Timișoara în perioada 21.01.2019 - 04.03.2019, entitate aflată în subordinea UATM Timișoara, care are calitatea de ordonator terțiar de credite;

- a afirmat că <Declarația de independență nr. 48/18.01.2019... am dat-o cu referire la ordonatorul terțiar de credite verificat, care nu este într-o legătură directă privitor la acțiunea desfășurată de subsemnata cu ordonatorul principal de credite - UATM Timișoara...>. În raportul de audit financiar nr. 2912/04.03.2019 d-na Pârvuț Rafaela afirmă următoarele: <... Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara este serviciul public de interes local, înființat prin HCLMT nr. 218/27.06.2017, cu personalitate juridică, care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara;

- în răspunsul formulat către Comitet auditorul public extern a anexat sub formă de extras Hotărârea Consiliului Local Timișoara nr. 20/29.01.2019 prin care s-a aprobat validarea listei terenurilor disponibile și libere de sarcini care pot fi atribuite gratuit potrivit Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală. De asemenea, a transmis și prima pagină din Anexa nr. 1 la HCL, cu numai 23 de terenuri din 128 de terenuri, astfel cum se regăsește în formă completă pe site-ul primăriei. Comitetul consideră că documentele au fost transmise incomplet de către auditorul public extern pentru a nu se observa că sunt în total 128 de poziții, toate eligibile.

- Referitor la solicitarea de clarificări privind existența unei cereri de atribuire a unei suprafețe de teren în baza Legii nr. 15/2003 și momentul depunerii acesteia, d-na Pârvuț Rafaela a răspuns că: <... în data de 07.07.2016 am depus la UATM Timișoara cerere în vederea atribuirii unui teren în conformitate cu prevederile legale>. În fapt, cererea a fost depusă în data de 05.07.2016, la două zile lucrătoare de la data finalizării misiunii de audit financiar efectuată la UATM Timișoara în perioada 25.04 - 01.07.2016.

Comitetul constată că prin răspunsul formulat auditorul public extern a încercat să prezinte alte date, care nu sunt reale.

Tot în acest context al omiterii unor date, trebuie menționat că auditorul public extern Pârvuț Rafaela a specificat că: <... vis a vis de terenul sesizat, pe site-ul Municipiului Timișoara, la ora formulării prezentului răspuns (03.06.2019), nu se regăsește vreun proiect de hotărâre a Consiliului Local a Municipiului Timișoara în vederea aprobării/validării tabelului cuprinzând opțiunile beneficiarilor prevederilor Legii nr. 15/2003, urmare a repartizării din luna mai 2019..., nici la data prezentului răspuns nu mi-a intrat în proprietate/în folosință gratuită terenul, deci nu aveam motive să depun o nouă declarație în completarea celei existente...>. Se constată din nou că auditorul public extern Pârvuț Rafaela a omis să precizeze faptul că în data de 08.05.2019 a fost prezentă la Comisia tehnică pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003 din cadrul UATM Timișoara - Direcția clădiri, terenuri și dotări diverse 2 Vest, pentru repartizarea unei parcele de teren conform tabelului nominal ierarhizat după punctaj, prezentând comisiei documentele solicitate prin adresa nr. CT2016 - 003847/10.04.2019 (anexa nr. 2). Mai mult decât atât, cu adresa nr. 1539/13.06.2019, înregistrată la Camera de Conturi Timiș, UATM Timișoara precizează următoarele: <... d-na Pârvuț Rafaela a fost prezentă în data de 08.05.2019, conform convocării, pentru a-și exprima opțiunea pentru parcelele provenite din CF vechi nr. 140492, lucru atestat prin semnarea tabelului nominal ierarhizat după punctaj...>.

Referitor la aspectele privind existența unui posibil conflict de interese, Comitetul a constatat următoarele:

Așa cum se arată în Raportul de audit financiar nr. 2912/04.03.2019, entitatea verificată funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. La momentul emiterii HCL nr. 20/29.01.2019 pentru aprobarea validării listei terenurilor disponibile și libere de sarcini care pot fi atribuite gratuit potrivit Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală, cererea depusă de d-na Pârvuț Rafaela în anul 2016 era în curs de a fo soluționată. Astfel, începând cu acel moment, așa cum este prevăzut la art. 11 alin. (3) din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, în cazul auditorului public extern apare un conflict de interese aparent/potențial, care la declanșarea verificării entității sau a subordonaților acesteia se poate transforma într-un conflict de interese real.

Potrivit art. 11, alin. 3 din Cod, <Conflictul de interese este aparent atunci când interesele personale ale unui auditor public extern par să fie de natură să influențeze în mod necorespunzător îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestuia. Conflictul de interese potențial survine atunci când un auditor public extern are interese personale care sunt de natură să producă un conflict de interese dacă respectiva persoană ar urma să fie implicată în viitor, în sarcini oficiale de serviciu relevante, de natură să cauzeze un conflict. Auditorii publici externi trebuie să evite conflictul de interese aparent sau potențial, care poate interveni între ei și entitățile supuse verificării>. Astfel, cum s-a precizat mai sus, apreciem că pe toată perioada scursă de la data depunerii Cererii nr. CT2016 - 003793/05.07.2016, auditorul public extern s-a aflat într-un conflict de interese potențial cu UATM Timișoara și entitățile subordonate acesteia. Legat de aceste aspecte auditorul public extern Pârvuț Rafaela precizează în răspunsul către Comitet că <... nu mă încadrez în niciuna din cele 3 categorii de conflict de interese respectiv, real, aparent și potențial>.

Conflictul de interese potențial s-a transformat în conflict de interese real în momentul desfășurării misiunii de audit financiar la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, moment în care Consiliul Local (același care a înființat și entitatea auditată) a validat lista cu terenuri libere de sarcini ce se vor repartiza tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală, listă pe care se află și auditorul public extern Pârvuț Rafaela.

Concluzia Comitetului de etică la cele afirmate mai sus de către d-na auditor public extern Pârvuț Rafaela este că existența unei cereri de atribuire a unui teren de la UATM Timișoara trebuia consemnată de către auditorul public extern în toate declarațiile de independență pe care le-a depus după data de 05.07.2016 în legătură cu verificarea acestei entități sau a celor subordonate. Aceste aspecte trebuiau consemnate la punctul 9 din declarația de independență unde se prevăd următoarele:

<Am/nu am*) de semnalat, în afara punctelor 1-8 din prezenta declarație, și alte situații prevăzute de lege, de Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, precum și de celelalte regulamente și norme interne ale Curții de Conturi, care îmi pot afecta independența și obiectivitatea și care îmi pot limita capacitatea de exercițiu în controlul/auditul pe care urmează să îl realizez/coordonez la entitatea supusă verificării.

(*se va alege varianta care corespunde situației de fapt, iar în cazul răspunsului afirmativ se va detalia)>.

Propuneri

În vederea înlăturării oricărui dubiu referitor la profesionalismul, independența, obiectivitatea și nepărtinirea entității auditate de către auditorul public extern Pârvuț Rafaela, Comitetul de etică propune analizarea posibilității de refacere a misiunii de audit financiar la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara de către o echipă de audit provenind de la o altă cameră de conturi.
Având în vedere că auditorul public extern nu a declarat în declarațiile de independență pe care le-a completat cu ocazia verificărilor la UATM Timișoara și entitățile subordonate acesteia faptul că a depus o cerere de acordare a unui teren de către UATM Timișoara, încălcând prevederile art. 11 alin. (3), alin. (5) și alin. (6) din Cod, cât și faptul că aceasta a transmis date nereale sau incomplete la Comitet, propunem:
- ca pe viitor activitatea auditorului public extern Pârvuț Rafaela să fie monitorizată de către conducerea Camerei de Conturi Timiș;

- în temeiul prevederilor art. 25 lit. k), art. 26 alin. (1) lit. a) și ale art. 30 din Codul de conduită, sancționarea auditorului public extern PÂRVUȚ RAFAELA cu sancțiunea AVERTISMENTULUI SCRIS".

Așa cum spuneam, șefii Curții de Conturi a României au îngropat concluziile și propunerile Comitetului de Etică: n-au dispus refacerea misiunii de audit la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara de către o altă echipă de auditori de la o altă cameră de conturi, n-au cerut ca activitatea Rafaelei Pârvuț să fie monitorizată de către conducerea CCT și, evident, nu au sancționat-o pe auditoarea surprinsă în conflict de interese cu avertisment scris.

Dimpotrivă, după cinci ani de la acest episod, Rafaela Pârvuț a fost numită director adjunct al Camerei de Conturi Timiș. Asta pentru că un personaj cu un schelet - sau mai multe - în dulap va răspunde mereu la comenzi...

Până la urmă, problema conflictului de interese a dispărut de la sine, pentru că, în anul 2021, chiar înainte de punerea efectivă în posesie, de către Primăria Timișoara, a beneficiarilor acelor terenuri gratuite, doamna Pârvuț a devenit coproprietară, în urma succesiunii după tatăl dumneaei, a apartamentului în care locuiește alături de mama sa, calitate care o făcea neeligibilă pentru a mai primi terenul în cauză.

Din discuția telefonică purtată cu noul director adjunct al Camerei de Conturi Timiș am reținut că Rafaela Pârvuț este convinsă și în acest moment că postura de beneficiară a unui teren gratuit primit din partea unei instituții pe care o controla nu a plasat-o în vreun conflict de interese. Iată și argumentele doamnei în cauză: "În calitatea mea de cetățean, în nici un stat, niciunde în lumea asta, nu se poate să mi se interzică să fac o cerere pentru a mă racorda, de exemplu, la serviciul public de apă-canal sau la a mi se elibera cartea de identitate. Asta ar însemna ca toți auditorii să se ducă din județul Timiș și să efectueze controale la instituțiile din județul Arad și viceversa".

Cu alte cuvinte, proaspătul director adjunct al Camerei de Conturi Timiș pune semnul de egalitate între un contract pe care îl încheie cu un operator de servicii de utilitate publică aflat sub autoritatea Municipiului Timișoara (Aquatim), prin care acesta se obligă să-i furnizeze, contra cost, servicii de alimentare cu apă și de canalizare și primirea, fără nici un cost, din partea aceleiași autorități locale (UATM Timișoara), a unui teren al cărui preț de piață oscilează între 25.000 și 32.000 de euro.

loading...
PUTETI CITI SI...