Oficial, presupusul criminal s-a sinucis, neoficial a fost executat de poliţişti, in cel mai controversat caz al Poliţiei Române
Postat la: 11.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Douăzeci de ani au trecut de la cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după decembrie '89. Un poliţist timişorean a devenit carne de tun pentru interlopi şi afacerişti şmecheri, dar ancheta autorităţilor a lăsat în urmă multe semne de întrebare. În noaptea de 3 spre 4 martie 2001, subofiţerul Saşa Disici de la IPJ Timiş a fost ucis în plină stradă.
Poliţistul Saşa Disici pornise în urmărirea unui automobil care a fost raportat furat, după ce şoferul a forţat un filtru de poliţie pe Calea Lugojului din Timişoara. Mercedesul în care se aflau trei persoane l-a accidentat pe poliţistul Ioan Mateescu, aflat în misiune în acea seară. După o urmărire ca în filme, Disici a ajuns din urmă maşina fugarilor, care oprise pe o stradă din localitatea Ianova, aflată la 30 de kilometri de Timişoara. Mateescu, într-o altă maşină, era şi el pe urmele fugarilor. În timp ce îi urmăreau pe infractori, între cei doi poliţişti are loc o convorbire telefonică, în care Saşa Disici îi comunică colegului său că în maşina urmărită se află trei persoane şi că dintr-una dintre acestea se trage cu arma asupra sa. Imediat ce a coborât din maşină, Disici a fost împuşcat de mai multe ori. Criminalul s-a făcut nevăzut.
În clipele următoare, Ioan Mateescu ajunge cu maşina în Ianova şi îl găseşte pe colegul său secerat de gloanţe, cu pistolul din dotare în mâna stângă. Mercedesul fugarilor a fost găsit de poliţişti, iar suspecţii au fugit de la locul faptei cu maşina poliţistului Saşa Disici. Anchetatorii au pornit cu întârziere pe urmele criminalilor. Alarma a fost dată în toată zona de vest, iar sute de suspecţi au fost audiaţi.
"Îmi aduc aminte că atunci eram în cadrul unei structuri de investigaţii criminale şi s-a dat alarma foarte târziu. Alarma era pentru toate structurile din IPJ Timiş, să ieşim şi să încercăm să găsim ocupanţii autoturismului respectiv, care a spart barajul poliţiei. Evenimentul s-a întâmplat undeva pe la ora 23.00 şi alarma generală s-a dat în jurei patru dimineaţa. S-au pierdut foarte multe ore importante. Atunci s-a făcut o mare vânzoleală la IPJ Timş şi Inspectoratul General de Poliţie. Ţin minte că la înmormântarea lui Disici, şeful Poliţiei Române de atunci s-a lăudat că se va întoarce la mormânt să raporteze 'misiune îndeplinită', dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Au rămas doar nişte vorbe în vânt", a declarat Cristian Danciu, şef de sindicat al Poliţiei Timiş.
La nici două săptămâni după tragedie, un arădean a devenit principalul suspect în uciderea poliţistului Saşa Disici. Este vorba de Raul Opriş, cunoscut în lumea interlopilor ca fiind hoţ de maşini. Era suspect şi de o crimă asemănătoare. La urmăriri au participat peste 5.000 de politişti, au fost organizate peste 850 de acţiuni şi filtre, fiind verificate în câteva zile în jur de 8.000 de persoane şi aproximativ 9.500 de autovehicule. Opriş a fost reperat de poliţişti în Timişoara. A încercat să fugă, dar a fost încolţit de forţe impresionante de poliţie în zona pasajului de cale ferată Popa Şapcă. Autorităţile au anunţat apoi că suspectul, Raul Opriş, s-a împuşcat în cap în momentul în care forţele de ordine l-au înconjurat. Aşa a rămas varianta oficială. Cea neoficială a fost că poliţiştii l-au omorât, de fapt, pe Opriş.
În urmă cu 20 ani, Cristian Danciu a participat ca poliţist la găsirea şi prinderea lui Raul Opriş. A fost chiar în zona în care presupusul criminal a fost împuşcat. "Am fost destul de aproape de locul unde Raul Opriş a fost împuşcat fără nicio explicaţie. El nu avea unde să fugă. Când a trecut liniile de tren, venea spre noi. Eram vreo 12 poliţişti. Dacă avea de gând să se împuşte, nu încerca să mai fugă. Repet, nu avea nicio şansă să scape pentru că eram noi după linia de cale ferată. Dar a fost împuşcat de poliţiştii cei care l-au hăituit. Raul Opriş nu a fost singur în maşină când Saşa Disici a fost împuşcat. Cert este că dosarul a fost preluat şi de o structură superioară nouă, Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR. L-au ţinut un an de zile, pe motiv că au un fir şi îi vor dovedi pe făptaşi. Dar după aceea ni l-au dat înapoi, fără să ne spună nimic nou", a mai afirmat Danciu.
Aspecte din anchetă au fost considerate cusute cu aţă albă şi la fel de multe lucruri au rămas nelămurite. Anchetatorii au considerat că Raul Opriş a fost singurul criminal, în ciuda declaraţiei poliţistului Mateescu, iar o femeie din Ianova, martoră la crimă, a afirmat că în maşină erau trei oameni. Femeia a mai spus şi că poliţiştii au chemat-o în repetate rânduri la audieri şi că i-au sugerat să declare că a văzut o singură persoană. Ioan Mateescu a fost dat afară din poliţie pe motiv că ar fi oferit informaţii confidenţiale presei legate de asasinarea colegului său. Se vorbeştea atunci că s-a dorit lichidarea lui Raul Opriş ca acesta să nu dea în vileag şi alte nume din lumea interlopă.
"Probabil ar fi căzut şi alte persoane influente. Se bănuia că în acea maşină furată de Raul Opriş, în portbagaj, era o sumă foarte mare de bani. Şi că banii ar fi aparţinut unui om de afaceri sirian", a mai povestit Cristian Danciu. Dosarul lui Saşa Disici s-ar putea redeschide şi acum, dar lucrurile nu sunt simple. "Dosarele cu evidenţă pasivă (aşa se numesc), ca să poţi să le deschizi trebuie să existe o pistă nouă. Atâta timp cât nu există o pistă nouă, procurorul nu acceptă să-l redeschidă", a completat Cristian Danciu. Plutonierul-major Saşa Disici a fost declarat erou al Poliţiei Române şi avansat post-mortem la gradul de sublocotenent. Lângă biserica de la IPJ Timiş a fost ridicat şi un bust al acestuia.
Până la uciderea lui Saşa Disici, în România de după revoluţie nu au existat prea multe atacuri împotriva poliţiştilor. În anii 90, a mai fost un caz notoriu la Bucureşti, un dezertor din armată a deschis focul şi a împuşcat mai mulţi poliţişti. După Saşa Disici au fost mai multe. "În Timiş, ultimul caz a fost la Recaş, acum doi ani. Colegul meu Cristi Amariei a fost executat de acea persoană, nu a avut nicio şansă. Poate ar fi scăpat dacă avea vestă antiglonţ. Dar la vremea respectivă nu existau decât foarte puţine veste antiglonţ. Amariei a murit fără nicio şansă. Exact cum a murit şi Saşa Disici.
Înainte de omorârea colegului de la Timiş, cu un an înainte, a avut loc omorârea şefului de post de la Maramureş, în postul de poliţie, de către doi fraţi. Au băgat cuţitul în el. Viaţa poliţistului în prezent este foarte instabilă şi riscantă. Nu se doreşte ca poliţia să fie puternică, să aibă legi clare, poliţistului să nu-i fie frică să intervină. Statutul poliţistului este din 2002 şi are în prezent şapte decizii de neconstituţionalitate de la CCR. Nimeni nu vrea să-l refacă. 80 la sută din el este modificat pe ordonanţă de urgenţă, fără a respecta legea Transparenţei decizionale.
Noi suntem interesaţi ca legea să fie clară, fără interpretări. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor face demersuri de cinci ani de zile. De fiecare dată când s-a schimbat ministrul, noi ne-am dus cu propuneri. Dar dosarul zace prin sertare. Noi suntem o struţo-cămilă comunistă, pe alocuri cu tentativă de democraţie. Nici după 31 de ani de la revoluţie nu s-a dorit profesionalizarea reală a poliţiei. În prezent, s-a umplut poliţia de persoane neşcolarizate. Carmen Dan a angajat în poliţie poliţişti fără şcoală. I-a luat din civilie şi i-a trimis să prindă infractori şi bandiţi", a mai spus Cristian Danciu.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...