O firmă chineză, cu 0 angajați, condusă de Partidul Comunist, câștigă licitații de drumuri în România
Postat la: 07.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Parteneriatul dintre o firmă românească, ieșită recent din insolvență, și o controversată companie de stat chineză, prima, cu trei angajați, a doua, cu niciunul, a fost anunțat de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, constructor al șoselei de centură a orașului Zalău.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, este originar din județul Sălaj, așa cum și societatea Good Prod, componenta românească a parteneriatului româno-chinez, este înregistrată în același județ. Patronul său, Andrei Dorin Hodiș, a fost pentru câteva luni consilier local de Zalău, din partea PDL, în anul 2009, pe vremea când liderul organizației Sălaj a PDL era Lucian Bode, actualul ministu al Transporturilor. Hodiș a intrat în Consiliul Local Zalău pe baza apartenenței sale la PDL, la solicitarea organizației politice conduse de Bode.
Firma lui Hodiș a intrat în insolvență în octombrie 2016, în 2017 s-a aflat în reorganizare și a închis un an mai târziu procedura. Între timp însă, a câștigat licitația pentru centura orașului Târgoviște, un contract în cooperare cu o companie bulgară, care a fost reziliat. Pe când parcurgea procedurile de insolvență, Good Prod a obținut un contract de 35 de milioane de lei - avea la acea vreme un singur angajat - pentru construirea de parcări rapide pe autostrada care leagă București de Ploiești. Se întâmpla în 2017, iar proiectul trebuia să fie finalizat până la sfârșitul acelui an. Nu este gata nici astăzi.
Sinohydro este o companie chineză de stat, a cărei conducere este numită de liderii comuniști de la Beijing. În fruntea companiei, care este specializată în hidrocentrale și baraje, de la președinte și vicepreședinți, până la membrii board-ului desemnarea se face de către conducerea Partidului Comunist Chinez. Dacă ajungi în conducerea companiei de stat Sinohydro trebuie să ai și o funcție de secretar adjunct al structurii de partid care gestionează firma cu peste 30.000 de angajați în țara de origine.
Sinohydro și-a deschis sucursală în România în timpul guvernării PSD, mai exact în noiembrie 2018, lună în care a participat și la licitația pentru construcția autostrăzii Ploiești-Brașov, în tandem cu o altă firmă chineză, Power China Roadbridge Group Co LTD. Sinohydro este înregistrată în România cu 0 (zero) angajați. Proiectul preferat de Guvernul Dăncilă, la finalul anului 2018, în parteneriat public-privat, a fost câștigat de asocierea unei alte companii chineze (China Communications Constructions) cu una din Turcia. Însă, venit la putere, Guvernul Orban a anulat licitația și a fost dat în judecată de consorțiul chino-turc.
O scurtă investigație asupra contractelor Sinohydro indică obținerea de contracte în Africa (unde este pivot al expansiunii politicii Partidului Comunist Chinez -PCC), America Centrală și Asia. În Europa, a câștigat contracte în Serbia, țara care este unul dintre aliații de încredere ai PCC, dar unul dintre cele mai importante, cum ar fi o autostradă care leagă Serbia de Ungaria, nu a fost finalizat.
În Macedonia, derularea unui contract între Sinohydro și guvernul local a dus la căderea Guvernului și acuzarea de acte grave de corupție a premierului Nikola Gruevsky (în 2015). Este vorba despre două autostrăzi, pentru care s-au stabilit în 2012 contractele și care nu sunt gata nici astăzi, la care statul chinez s-a angajat că va contribui, printr-o bancă de stat (Eximbank), cu peste jumătate din costuri, asta însemnând aproape 700 milioane de euro. Condiția acordării împrumutului de stat chinez a fost permisiunea acordată Sinohydro de a-și alege subcontractorii. Prin negocieri directe între compania de stat chineză și premierul de la Skoplie s-a ajuns la trei acte adiționale la contract și supraevaluarea manufacturii chinezești cu 300% față de concurența europeană.
În anul 2013, Banca Mondială a pus compania SinoHydro pe lista neagră, a celor care nu pot participa la proiectele pe care le finanțează, pentru încălcarea condițiilor de integritate - fraudă cu evaluarea lucrărilor și fapte de corupție. Între acestea, mituirea unor evaluatori pentru construirea unui baraj în Senagal, cu 6,9 milioane de dolari. Sau mituirea cu 10 milioane de dolari a unei firme de consultanță pentru obținerea unui contract în Zimbabwe.
Banca Africană de Dezvoltare (AdD) a impus, de asemenea, embargo companiei Sinohydro în 2018, după ce a descoperit practici frauduloae în derularea unui contract în Uganda. În Ghana, Sinohydro a semnat în 2018 un contract guvernamental criticat pe scena internațională - amenajează infrastructura unui parc forestier- contra 5% din resursele de bauxită ale țării. În Ecuador, compania chineză care a câștigat construirea șoselei de centură de la Zalău a obținut un contract definitoriu pentru strategia politică a Partidului Comunist Chinez.
„Belt and Road Intiative - BRI-" (centură și drum) se numește programul Chinei, demarat în momentul venirii la putere a lui Xi Jinping, prin care regimul comunist de la Beijing se oferă să construiască infrastructură în baza unor contracte pe care le finanțează parțial, cu devize încărcate față de valoarea reală, îndatorând economii ale unor țări emergente sau negociind plata în barter cu resurse. Occidentul a văzut în Noul Drum al Mătăsii o strategie controversată, care are ca țintă finală Europa.
Revenind la Ecuador însă, proiectul de construire a unui baraj - tot de către Sinohydro - a însemnat construirea unui baraj hidroenergetic la poalele unui vulcan, plătit cu cea mai de preț resursă a țării din America de Sud - petrol. Aproape fiecare oficial ecuadorian implicat în proiect se afla, la finele lui 2018, fie în închisoare, fie inculpat pentru luare de mită. Printre ei, un fost vicepreședinte, un fost ministru și un fost procuror. Proiectul a însemnat împrumuturi de la statul chinez de 19 miliarde de dolari, care prevede și construcția de autostrăzi, șosele de centură, școli, clinici finanțate și executate de chinezi. Ecuadorul plătește nu cu bani, ci cu 80% din producția sa de petrol la export.
În Malaiezia, dezvăluirile unei redacții independente, Sarawak Report, au arătat că lucrările celor de la Sinohydro la unul dintre cele mai mari baraje din Asia de Sud-Est, au încărcat cu prea multă apă cimentul folosit la construcție, punând în pericol lucrarea. Sinohydro a fost înființată în 1950, la un an de la venirea la putere a fondatorului Republicii Populare Chineze, Mao Zedong. Cum am arătat mai sus, compania condusă de oameni cu funcții în PCC s-a înregistrat de la sfârșitul lui 2018 în România.
Până acum, și-a adjudecat lucrările de întreținere și reparare a drumurilor din Vrancea, semnând în 2017 un contract cu Direcția Regională Iași pentru drumuri și Poduri, parte a CNAIR. Valoarea contractului, peste 70 de milioane de lei, fără TVA. Este vorba despre aproape 500 de kilometri de soșele. În februarie 2018, Sinohydro a mai câștigat un contract CNAIR, pentru o parte din centura București. Așadar, tot în perioada de guvernare a PSD, partid care a promovat participarea Chinei comuniste la proiectele de infrastructură și cele strategice, de la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.
Contractul pentru centura București a urmat o tactică similară cu cea care i-a adus proiectul centurii de la Zalău. Este vorba despre o asociere cu o firmă înregistrată în Baia Mare, NordVest Infrastructura, cu un asociat unic de 27 de ani, în spatele căreia presa a scris că s-ar afla fostul lider PSD de Maramureș Mircea Dolha, fost apropiat al lui Victor Ponta, exclus din partid în regimul Dragnea și recuperat de PNL. Asocierea câștigătoare dintre cele două firme, română și chineză, a fost contestată în instanță de către o companie italiană care participase la licitație și care a acuzat CNAIR de favorizarea celor care obținuseră contractul. Chinezii au mai pierdut între timp și un alt contract, de construire a unui pod între Tulcea și Brăila.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...