Nota ANAF de la care a început ancheta DNA pentru firmele lui Sebastian Ghiţă
Postat la: 28.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
O notă întocmită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în 2011 si aprobata de direcorul general Marian Morcoasa reprezintă punctul de plecare al anchetei DNA privind modul de fraudare a bugetului de stat de către companiile lui Sebastian Ghiţă.
În urma unor verificări făcute la grupul de firme Asesoft, controlate de Ghiţă, s-a constatat că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 20,36 milioane de lei, reprezentând TVA sustrasă de la plată. Mecanismul de fraudare consta în înregistrarea în contabilitatea grupului a unor facturi reprezentând operaţiuni fictive, respectiv, avansuri care nu au fost decontate, pentru servicii sau licenţe soft care nu au fost achiziţionate şi nici nu se intenţiona achiziţia acestora. În acest scop au fost utilizate ca punct de plecare două firme fantomă: Masters Software Info SRL şi IT Infocons Services SRL, dirijate din umbră de fraţii Ghiţă (Sebastian şi Alexandru), companiile fiind înfiinţate în imobile proprietatea Asesoft, pe numele unui fost angajat al grupului.
Clienţii Asesoft erau în general instituţii publice: MAE, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul de Finanţe, STS, Autoritatea Navală Română, SRI, Primăria Ploieşti etc. ANAF a emis în 2011 decizii de instituire a măsurilor asiguratorii pentru suma de 20,36 milioane de lei, prin poprirea conturilor bancare şi a sumelor datorate pentru firmele din grupul Asesoft şi celelalte societăţi participante la schema de fraudare, respectiv: Asesoft International, Masters Software Info SRL, IT Infocons Services SRL, Asesoft Distribution, Fototechnologies SRL, 2K Telekom, Infratel Net, Glar Construct, Accessnet International şi Sungrad Systems. Funcţionarii Fiscului s-au plâns de un comportament fiscal inadecvat al societăţilor în cauză, inclusiv cu modul de sustragere de la efectuarea verificărilor, adică au refuzat să prezinte evidenţele financiar-contabile.
Compania Fototechnologies SRL, cu sediul în Târgşoru Nou, judeţul Prahova, a emis către Asesoft International o factură în sumă de 19,36 milioane de lei, la care se adăuga TVA aferentă, în sumă de 7,04 milioane de lei, deşi avansul respectiv nu a fost plătit. ANAF a constatat că Fototechnologies SRL a declarat achiziţii în valoare de aproximativ aceeaşi sumă, respectiv 29,36 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă în sumă de 7,04 milioane de lei, de la compania IT Infocons Services, cu sediul pe atunci în Bucureşti, dar mutată în 2011 la Ploieşti. IT Infocons Services a declarat, la rândul ei, achiziţii de la Masters Software Info Ploieşti, în sumă de 84,85 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă, în sumă de 20,35 milioane lei, şi a declarat livrări în principal către:
- Fototechnologies SRL în sumă de 29,36 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 7,04 milioane lei (suma a fost refacturată la Asesoft International);
- Asesoft Distribution în sumă de 29,12 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 6,98 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);
- 2K Telekom SRL în sumă de 3,26 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,78 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);
- Glar Construct SRL în sumă de 2,47 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,59 milioane de lei (societate afiliată la Asesoft International);
- Infratel Net SRL în sumă de 1,29 milioane lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,3 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);
- Soft Bit Services în sumă de 9,16 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 2,5 milioane de lei. Conform notei ANAF, la această ultimă societate, sumele de mai sus au fost refacturare tot către Asesoft International şi către o afiliată a acesteia, respectiv Teamnet International.
- Accessnet International (firmă din grupul Asesoft) în sumă de 3,97 milioane lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,94 milioane lei.
Master Software Info nu a declarat şi nici nu a înregistrat în deconturile de TVA depuse livrările în sumă de 84,85 milioane de lei care se adăuga TVA aferentă, în sumă de 20,36 milioane lei. Faţă de suma de 20,36 milioane lei, reprezentând TVA care trebuia colectată, Master Software Info a declarat TVA colectată în sumă de 155.272 lei. "Rezultă că aşa-zisele relaţii comerciale pe care firmele tampon şi cele de tip fantomă le-au desfăşurat cu societăţile afiliate din grupul Asesoft ar putea reprezenta doar circuite scriptice, în scopul furnizării de documente în vederea sustragerii de la plata TVA faţă de bugetul de stat de către firmele din grupul Asesoft, cu suma de 20,36 milioane de lei", se arată în nota ANAF.
În urma controalelor efectuale la companiile mai sus menţionate, s-a constatat că Master Software Info nu funcţionează la adresa la care era înscrisă şi că nu s-a putut lua legătura cu reprezentantul acesteia. De asemenea, s-a constatat că IT Infocons Services nu funcţionează la sediul social (spaţiu închiriat, într-o clădire de birouri). Reprezentantul societăţii a refuzat să se prezinte la inspecţie, invocând diverse motive. La Fototechnologies SRL s-a constatat faptul că firma nu are niciun angajat şi nu poate presta faptic obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu Asesoft International. Acest contract avea ca obiect, în principal, livrarea de licenţe software şi echipamente informatice, document care nu a fost executat, termenele de livrare şi scadenţee sale fiind depăşite, fapt ce demonstrează, susţin reprezentanţii Fiscului, că părţile nu au intenţionat să execute, în fapt, obligaţiile înscrise, ci să creeze doar o aparenţă de legalitate operaţiunilor facturate între ele.
La 2K Telekom, echipa de inspecţie fiscală s-a deplasat la domicilul fiscal din Ploieşti, locaţie în care funcţionează şi alte companii din cadrul grupului Asesoft, nefiind identificat niciun reprezentant al contribuabilului. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Infratel Net, companie înregistrată la aceeaşi adresă. La Asesoft Distribution s-a constatat că factura în valoare totală de 36,1 milioane lei, din care TVA în sumă de 6,98 milioane lei, emisă în decembrie 2010 de către IT Infocons către Asesoft Distribution, reprezentând avans conform contract, a fost stornată în martie 2011. Nu a fost prezentat echipei de inspecţie fiscală contractul încheiat între părţi, cu explicaţia că acesta se află la punctul de lucru situat în Bucureşti. La Teamnet International a fost găsit doar o persoană care s-a pretins salariat al societăţii şi care nu a fost în măsură să spună cine reprezenta compania.
La Accessnet International din Bucureşti (administrator - Alexandru Ghiţă, asociat unic la 2K Telekom), echipa de control a vorbit doar cu un recepţioner, care a comunicat că nu poate lua legătura cu nimeni. În fine, la Sungard Systems, administratorul societăţii nu a pus la dispoziţie documentele solicitate, motivând că le deţine la firma de contabilitate. "Se poate observa faptul că, în aproape toate cazurile, reprezentanţii firmelor din grupul Asesoft şi persoanele dirijate din umbră de către aceştia, obstrucţionează sau tergiversează efecturarea inspecţiei fiscale, în scopul sustragerii de la obligaţia legală de a pune la dispoziţia organelor de control a tuturor documentelor şi informaţiilor necesare stabilirii obligaţiilor fiscale", se scrie în nota menţionată mai sus.
Cele mai cunoscute firme ale PSD-istului Sebastian Ghita au incheiat, in anul fiscal 2010, contracte de 18,2 mil. de euro cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condus la acel moment de PDL-istul Teodor Baconschi - actual membru PMP. Banii incasati de corporatiile Asesoft si Teamnet, fondate si controlate atunci de Ghita, reprezentau fonduri PHARE din Facilitatea Schengen, in schimbul carora consortiile Asesoft au implementat mai multe sisteme IT pentru traficul la frontiera. In acelasi an fiscal, firmele lui Ghita au facut intre ele mai multe afaceri considerate suspecte de ANAF, tranzactii facute cu scopul de a evita plata TVA-ului incasat din contractele cu MAE, dar si din multe altele incheiate cu institutii de stat. In urma unui control din 2011, ANAF a gasit numai la ASESOFT International SA un prejudiciu de 7.046.400 de lei, dar lucrurile au luat amploare.
In 2010, cand PSD era in opozitie si PDL la guvernare, firmele lui Sebastian Ghita au primit contracte din bani publici (de la buget sau din fonduri europene) in valoare de 132.385.828 de lei. Doar pentru MAE, în mandatul lui Teodor Baconschi, firmele lui Ghita au prestat in 2010 servicii în valoare de 18,2 milioane de euro. Dintr-un raspuns oficial al MAE reiese că unul dintre contracte, atribuit in decembrie 2010 prin licitație consorțiului Asesoft International-Teamnet International prin Oficiul de Plati si Contractare Phare in beneficiul ministerului condus atunci de Baconschi, a avut o valoare de 9.417.265,61 euro. Conform MAE, contractul RO FSCH 11.1 are ca obiect furnizarea unui sistem funcţional care sa cuprinda toate componentele hardware şi software pentru implementarea Sistemului Naţional de Informaţii privind Vizele (SNIV). Astfel, MAE a achiziţionat de la firmele lui Ghita echipamente (servere, subsisteme de stocare, criptoare, scanner biometric pentru amprente etc) și software (SNIV, licenţe, software pentru centre de date etc). Totodată, furnizorii s-au ocupat si de instruirea utilizatorilor MAE, de suportul post producţie si de mentenanţa sistemului.
Al doilea contract parafat cu MAE in 2010 le-a adus societăților Asesoft și Teamnet fix 3.048.786,61 euro. Firmele lui Sebastian Ghiță au vândut ministerului coordonat de Baconshi un sistem complet pentru implementarea modulelor "Permis de Mic Trafic" și "Gestionare Colante Viza", dar si a sistemului de gestiune folosit de Politia de Frontieră. Cel de-al treilea contract a fost atribuit asocierii Asesoft International - Asesoft Smart SRL - Romtelecom SA, care a primit 4.956.875 de euro. Acest din urmă contract are și o "extindere", o anexa care le-a adus celor trei firme încă 856.962,76 euro. De data aceasta, MAE a achiziționat exclusiv echipamente de telecomunicații. Datele comunicate de MAE nu concorda insa cu cele disponibile pe site-ul e-licitatie.ro, site-ul oficial de licitatii publice din Romania, unde, de exemplu, pentru primul dintre contractele la care se refera MAE apar doua anunturi de atribuire, valoarea cumulata a celor doua depasind suma de 10.200.000 de euro.
MAE mai afirma ca nu are cunostinta de existența vreunui litigiu legat de contractele instituției cu Asesoft și Teamnet. Totuși, in perioada 11 martie - 27 iulie 2011, Asesoft International a facut obiectul unui control fiscal ce a vizat chiar "modul de inregistrare in evidenta contabila a derularii unor contracte incheiate cu institutii ale statului si societati cu capital integral sau majoritar de stat in anul 2010″, precum si a unor "neconcordante rezultate din Declarația 394 aferente anului 2010″(declaraţie informativă privind livrările/prestarile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional - n.n.). Practic, ANAF avea indicii privind existenta unor tranzactii simulate intre firmele din grupul controlat de Ghiță, tranzactii facute cu scopul de a evita plata TVA-ului incasat din contractele cu statul inapoi catre stat. Controlul ANAF a fost extins la celelalte firme din grupul Asesoft-Teamnet si inspectorii au gasit mult mai multe nereguli, astfel ca nota finala, in care se vorbeste de un prejudiciu de aproape 70 de milioane de lei, a fost inaintata de ANAF catre Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor si Directia Nationala Anticoruptie.
Raportul arată că societățile din grupul Asesoft -Teamnet obișnuiau să emită facturi în avans în baza cărora cereau deducerea TVA, deși sumele nu erau plătite. Ulterior, facturile erau stornate și din întreaga tranzacție, rămânea doar TVA-ul decontat de stat. Metoda s-a aplicat frecvent în tot grupul, ceea ce a determinat inspectorii fiscali să recomande investigarea eventualelor înțelegeri, de tip cartel, dintre reprezentanii firmelor lui Ghiță. Nota finala de control este, asa cum se poate vedea mai jos, transmisa DNA sub titlul de "sesizare penala".
În prima etapă, controlul fiscal la compania-mamă, Asesoft Internațional, s-a soldat cu un proces-verbal ce stabileste ca mai multe tranzactii intre firmele grupului nu respecta prevederile legale cu privire la TVA - prejudiciul statului fiind de 7.046.400 de lei. Considerand ca "exista elemente care indica pericolul ca debitorul verificatsa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul", Fiscul, condus atunci de Sorin Blejnar, a pus sechestru asupra unor constructii apartinand corporației Asesoft, in valoare de 20,1 milioane de lei. Compania a contestat procesul-verbal de control si instituirea sechestrului si a castigat abia în 2013, sechestrul fiind inlaturat printr-o decizie a Tribunalului Bucuresti.
Între timp, însă, verificarea extinsă a ANAF stabilit un prejudiciu de zece ori mai mare, asa cum reiese din documentul inaintat DNA si ONPCSB. La inceputul controlului ANAF, Ghita detinea in nume personal aproape 99,5 % din acțiunile Asesoft International SA, insa participatia sa a fost preluata de o companie offshore cipriotă, în iunie 2011, pana să apuce inspectorii fiscali să redacteze procesul-verbal de control. Offshore-ul respectiv, Minasee Holdings Ltd, a fost controlat de actualul deputat PSD până în noiembrie 2011, când a fost înocuit de cumnatul său, Cristian Anastasescu. Căsuța poștală a fost înregistrată în ultima zi a anului 2010 si este reprezentata în România de Sorin-Adrian Chirilă, vărul Mădălinei Ghiță - soția lui Sebastian.
In 30 martie 2011, reprezentantii Asesoft contesta echipa de control fiscal, sustinand ca "departamentul intern de informatii" al companiei a furnizat "dovezi" ca echipa de control formata din cei doi inspectori ANAF a pus la dispozitia concurentei informatii la care a avut acces in timpul controlului. Solicitarea Asesoft este respinsa, dar, cu toate astea, pe 19 aprilie 2011, firma lui Ghiță revine cu o adresa în care anunta ca, "in urma investigatiilor interne ulterioare", nu mai are nicio suspiciune cu privire la cei doi inspectori. Substituirea formală a lui Ghiță cu paravanul offshore, în acționariatul Asesoft, a coincis cu extinderea inspecției ANAF asupra partenerilor traditionali ai coprorației din Ploiești - firme aflate in proprietatea apropiatilor lui Ghita. Despre acest control mult mai amplu, functionarii ANAF se informeaza reciproc printr-o serie de note interne care vorbesc despre "un comportament de tip fantoma" al unora dintre firmele aflate în zona de influenta a lui Ghita, precum si desore tranzactii fictive.
Asesoft International a primit 132.385.828 de lei din bani publici. Dupa MAE, cel mai important client al Asesoft in 2010 a fost STS, cu care Asesoft International a incheiat un contract de 9.716.141 de lei pe UM 0572 din Bucuresti. Serviciul de Telecomunicatii Speciale apare cu numele intreg ca parte intr-un alt contract, de 6.235.395, incheiat cu Aseosft in acelasi an. Un alt client important al Asesoft in 2010 a fost Teletrans, cu care firma a incheiat un contract de 15.170.867 de lei.
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CC ...
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministru ...
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...