Joel Kotkin: Iată sfârșitul democrației! (un excelent studiu de caz)

Deplângem autocrațiile din America Latină, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și China, dar ignorăm în mare măsură tendința autoritară mai subtilă din Occident. Nu vă așteptați la o dictatură crud de eficientă precum cea din romanul 1984 al lui Orwell: putem rămâne așa cum suntem acum, nominal democratici, dar să fim conduși de o clasă tehnocrată întărită cu puteri de supraveghere mai mari decât cele de care se bucură chiar și cea mai gălăgioasă dintre dictaturi", scrie analistul Joel Kotkin într-o analiză din The Spectator.

Noua autocrație se ridică dintr-o concentrare economică necruțătoare care a generat o elită nouă și fabulos de bogată. În urmă cu cinci ani, aproximativ patru sute de miliardari dețineau până la jumătate din activele lumii. Astăzi, doar o sută de miliardari dețin aceste acțiuni, iar Oxfam reduce acest număr la doar douăzeci și șase. În China, declarat socialistă, un procent din populație deține aproximativ o treime din bogăția țării, în creștere față de 20% în urmă cu două decenii. Din 1978, coeficientul Gini al Chinei, care măsoară inegalitatea distribuției averii, s-a triplat.

Un raport OCDE publicat înainte de pandemia Covid arăta că aproape peste tot ponderea bogăției naționale a scăzut. Aceste tendințe pot fi observate chiar și în democrații sociale precum Suedia și Germania. În Statele Unite, după cum a spus-o succint economistul conservator John Michaelson în 2018, moștenirea economică a ultimului deceniu se rezumă la „consolidarea excesivă a corporațiilor, un transfer masiv de bogăție către clasa de mijloc din partea superioară a 1%".

Acest proces s-a dezvoltat atât în economiile tangibile, cât și în cele digitale. În Marea Britanie, unde prețurile terenurilor au crescut dramatic în ultimul deceniu, mai puțin de 1% din populație deține jumătate din terenuri. Pe continentul european, în general, terenurile agricole au căzut din ce în ce mai mult în mâinile unui mic grup de proprietari de corporații și a celor mega-bogați. În America, cel mai mare deținător de terenuri agricole este Bill Gates, cu peste 200.000 de acri, în timp ce Ted Turner și John Malone stăpânesc proprietăți de peste două milioane de acri fiecare - mai mari decât multe state americane.

Pe măsură ce proprietatea s-a concentrat, micii proprietari au fost supuși unei presiuni crescute. Australia s-a bucurat, în trecut, de rate ridicate de proprietari, dar rata în rândul tinerilor cu vârsta între douăzeci și cinci și treizeci și patru de ani a scăzut de la peste 60% în 1981 la doar 45% în 2016. Proporția locuințelor deținute de proprietari în ceea ce fusese cândva Australia egalitară a scăzut cu zece la sută în ultimii douăzeci și cinci de ani. Morgan Stanley prezice că SUA vor deveni în curând o „societate de închiriere", în care firmele de pe Wall Street încearcă să transforme casele, mobilierul și alte necesități în produse de închiriere.

Economia digitală este dominată în mod similar de un grup mic de firme gigantice. Acești stăpâni dețin împreună controlul a până la 90% din piețele critice, cum ar fi sistemele de operare de bază pentru computere, rețelele de socializare, reclamele online și vânzările de cărți. Nemaifiind mulțumit de controlul conductelor, oligarhia tehnologică în creștere cumpără posturi de știri și „croșetează" știrile după bunu-i plac. Domină din ce în ce mai mult și divertismentul mainstream: vânzarea în așteptare a MGM către Amazon este doar cel mai recent exemplu de cucerire și consolidare a mijloacelor de comunicare.

La fel ca prinții barbari care au modelat Evul Mediu, noii oligarhi au reușit să-și acapareze fiefurile cu puțină rezistență din partea guvernelor centrale slabe. Pandemia a accelerat acest proces; blocajele și restricțiile asupra mobilității s-au dovedit mană cerească pentru companiile de tehnologie precum Google, ale căror profituri s-au dublat în această perioadă. În acest mediu extrem de reglementat, bogătașii din tehnologie pur și simplu au călărit valul: șapte dintre cei mai bogați zece americani provin din sectorul tehnologic. Apple, după unele calcule, valorează acum mai mult decât întreaga industrie de petrol și gaze. Cei deja obscen de bogați au devenit și mai bogați. Numai Jeff Bezos și-a văzut valoarea netă crescută cu aproximativ 34,6 miliarde de dolari în primele două luni ale pandemiei, în timp ce compania sa s-a bucurat de-o creștere continuă a veniturilor și a profitului.

Pe măsură ce compensarea executivului a atins stratosfera în Big Tech și finanțe, întreprinderile mici se confruntă cu ceea ce Harvard Business Review numește „o amenințare existențială". Experții avertizează acum că o treime din IMM-uri, care acoperă majoritatea companiilor din SUA și angajează aproape jumătate din toți lucrătorii, ar putea în cele din urmă să se închidă definitiv. Sute de mii au dispărut deja, inclusiv aproape jumătate din toate afacerile deținute de negri. Deosebit de afectați au fost micii comercianți și cei care lucrează pentru ei, cum ar fi angajații din sectorul ospitalității.

Vechea clasă de mijloc se luptă să concureze cu platformele online. Amazon este capabil să constrângă întreprinderile mici să renunțe la datele lor. Așa cum au făcut magazinele mari timp de zeci de ani, Amazon își folosește puterea de negociere pentru a minimiza problemele legate de lanțul de aprovizionare prin închirierea propriilor nave și folosind pârghia sa puternică pentru a securiza articolele pe care companiile mai mici nu le pot obține. Proprietatea înregistrează o consolidare similară. Pe măsură ce prosperitatea clasei de mijloc slăbește în Marea Britanie, băncile bogate în numerar încearcă să înghită piața emergentă a proprietăților, apartamente și chiar case unifamiliale aflate în dificultate. Între timp, marile vile din centrul Londrei sunt restaurate cu opulență victoriană de către investitori ruși, chinezi și arabi.

Politicile privind schimbările climatice ar putea alimenta noua autocrație pentru o generație. Pe măsură ce oligarhii tehnologici și instituțiile financiare implementează conceptul de la Davos al Marii Resetări, ei vor forța încetarea rapidă a combustibililor fosili. Există oportunități uriașe de investiții masive din partea companiilor super-bogate și a speculanților în „economia verde", toate fiind posibile prin reduceri fiscale, împrumuturi și vânzări garantate către unitățile guvernamentale.

Acest lucru promite să creeze o nouă recoltă de megamiliardari precum Elon Musk, astăzi cel mai bogat om din lume. În era super-subvențiilor, un aspirant producător de vehicule electrice precum Rivian, care are vânzări neglijabile și pierderi consistente, poate fi evaluat mai mult decât General Motors, care vinde aproape șapte milioane de mașini și are venituri de 122 de miliarde de dolari în fiecare an. În Green Capitalism, marxistul britanic James Heartfield etichetează acest lucru ca fiind un „socialism de austeritate": colectarea de edicte guvernamentale în loc de producerea efectivă a bunurilor reale. Te-ai căpătuit dacă pui mâna pe așa ceva.

Pentru clasa mijlocie și cea muncitoarească, totuși, Marea Resetare se poate dovedi oarecum mai puțin promițătoare - dacă nu chiar dezastruoasă. Pentru majoritatea oamenilor, notează Eric Heymann, economist senior la Deutsche Bank Research, tranziția rapidă „verde" va însemna „o pierdere notabilă a bunăstării și a locurilor de muncă". Politica conștientă a descreșterii ca mijloc de reducere forțată a emisiilor de gaze cu efect de seră va necesita scoaterea celor mai mulți oameni din mașini și forțarea lor să călătorească mult mai puțin și să locuiască în apartamente minuscule. Aplicarea va fi neapărat intruzivă. Planificatorii din Marea Britanie și din alte părți fac eforturi pentru „bugetele de carbon" ale familiei. Adăugați tehnologia de supraveghere și ajungem la ceva asemănător cu sistemul de „credit social" al Chinei, în care dreptul dumneavoastră la libera circulație este supus aprobării guvernului.

Tinerii sunt în special amenințați de aceste schimbări - aceștia se confruntă deja cu perspective mult mai grele decât orice generație postbelică. Puțini se așteaptă ca lucrurile să se îmbunătățească: în țările cu venituri mai mari, aproximativ două treimi dintre persoanele chestionate de Pew Research văd un viitor mai sărac pentru următoarea generație. Potrivit cercetătorilor de la Equality of Opportunity Project, aproximativ 90% dintre cei născuți în 1940 au crescut pentru a obține venituri mai mari decât părinții lor. Același lucru este valabil doar pentru 50% dintre cei născuți în anii 1980. Un studiu recent al Federal Reserve Bank of St. Louis avertizează că milenialii sunt în pericol de-a deveni o „generație pierdută" în ceea ce privește acumularea de avere. Pentru a înrăutăți lucrurile, peste jumătate dintre tineri, într-un sondaj efectuat în zece țări, consideră că lumea este condamnată de schimbările climatice.

Pe măsură ce costurile pentru locuințe și alte costuri cresc vertiginos, granițele dintre clasele sociale se întăresc. Moștenirea ca pondere din PIB în Franța a crescut de aproximativ trei ori din 1950, unii mileniali francezi cu venituri superioare moștenind mai mulți bani decât câștigă mulți muncitori într-o viață. Importanța tot mai mare a activelor moștenite este și mai pronunțată în Germania, Marea Britanie și Statele Unite. În SUA, o țară cu o mitologie națională care privește cu înțeles bogăția moștenită, copiii părinților care dețin proprietăți sunt mult mai bine situați pentru a deține o casă în cele din urmă (adesea cu ajutorul părinților) și pentru a intra în ceea ce acum este cunoscut sub numele de „pâlnia privilegiului". În America, milenialii au șanse de trei ori mai mari decât boomerii să se bazeze pe moștenire pentru pensionare. Dintre cohorta cea mai tânără, cu vârsta cuprinsă între optsprezece și douăzeci și doi de ani, peste 60% se așteaptă ca moștenirea să fie sursa lor principală de venit pe măsură ce îmbătrânesc.

Cum va reacționa mobilul descendent la perspectiva unei iobăgii permanente a chiriilor și, în cele din urmă, a dependenței totale de stat? Un recent sondaj Edelman dezvăluie că un număr tot mai mare nu mai are încredere în instituții sau nu mai crede că munca grea dă roade. Într-o lume dominată de câteva instituții, precariatul de astăzi al lucrătorilor cu contracte scurte de muncă și a celor care au părăsit complet câmpul muncii ar putea deveni o versiune mai puțin utilă din punct de vedere economic a proletariatului lui Marx: o subclasă permanentă care necesită agresivitate, o conducerea polițienească cvasi-militară.

Între timp, marile firme tehnologice și giganții financiari - chiar și cei sceptici în ceea ce privește zelul schimbărilor climatice - văd perspectiva unor profituri și evaluări record în „perturbări". Pandemia a accelerat trecerea gulerelor albe către munca de la distanță, iar cererea mai largă de soluții automate a crescut vertiginos. Un viitor mai puțin dependent de munca umană îi ridică pe oligarhii tehnologici la cel mai înalt nivel spre ceea ce Lenin a numit „înălțimile comandate" ale economiei.

Într-o economie digitalizată este bine să controlezi nișele critice. Oligarhii fac acest lucru cu brio. Ei au confiscat cote dominante ale piețelor-cheie, de la motoarele de căutare (Google) la rețelele de socializare (Facebook) și la vânzările de cărți (Amazon). Google și Apple oferă împreună peste 95% din software-ul de operare pentru dispozitive mobile, în timp ce Microsoft încă reprezintă peste 80% din software-ul pe care rulează computerele personale din întreaga lume.

Am studiat Silicon Valley timp de patruzeci și cinci de ani. Astăzi, este locul cel mai puțin hipercompetitiv, cu spirit liber pe care l-am cunoscut, și seamănă mai mult cu trusturile de la începutul secolului al XX. Mike Malone, care a studiat profund Silicon Valley, vede că locul își pierde mult din etos. Noii maeștri ai tehnologiei, sugerează el, au trecut de la „copii cu guler albastru la copii privilegiați" și s-au îndepărtat de etosul producției care a făcut cândva Silicon Valley atât de inspirată și de egalitară. O industrie extrem de competitivă a devenit îndrăgostită de alura „lucrului sigur", susținută de un capital masiv și uneori de guvern. Concurența nu mai este un stimulent pentru creativitate: competitorii sunt pur și simplu cumpărați.

Bogăția nu poate stăpâni singură. Autocrația are nevoie de o clasă de prozelitism care să-i poată justifica pe conducători și să salveze sufletele în suferință ale ordinelor inferioare. În epoca medievală, Biserica Catolică a îndeplinit acest rol, justificând în esență ordinea feudală ca expresie a voinței divine. Versiunea de astăzi, un fel de ordine clerică a intelighenției, nu este în mare parte religioasă și constă din oameni din birocrația superioară, mediul academic și din industriile culturale și media.

Pandemia a fost un avantaj și pentru această clasă. Urgența a permis guvernelor să le acorde puteri executive și administrative fără precedent, nu doar în Franța centralizată, ci chiar și în Marea Britanie și Australia, de obicei semi-sensibile. Pentru unii, lockdown-urile au servit drept „probă" pentru măsurile necesare în realizarea politicilor lor preferate privind schimbările climatice. În noua schemă, adevăratul dușman de clasă nu-l mai reprezintă excesele ultrabogaților, sau chiar cheltuielile risipitoare ale guvernului, ci modelele de consum ale maselor. Vedem acest lucru în răspunsul mass-mediei progresiste și chiar al politicienilor precum Alexandria Ocasio-Cortez la plângerile privind creșterea costurilor la alimente, chirie și energie. Clericul vede chiar și esențialul ca fiind efemer, iar problemele lanțului de aprovizionare ca o consecință a consumului excesiv de către mase.

Ca și în Evul Mediu, când biserica și coroana se întreceau pentru autoritatea morală și politică, sursele birocratice și nealese ale puterii nu sunt întotdeauna de acord. Dar, în mare măsură, ele îmbrățișează ideologii foarte asemănătoare, în special atunci când vine vorba de impunerea controlului asupra informațiilor despre pandemie sau schimbări climatice. Sociologul italian de la începutul secolului al XX-lea Robert Michels a remarcat că problemele complexe - clima, de exemplu - întăresc ceea ce el a numit „legea de fier a oligarhiei": cu cât o societate devine mai dependentă de expertiză, cu atât este mai mare nevoia de soluții ale elitelor care ocolesc aportul popular - iar elita va folosi forța pentru a-și atinge obiectivele.

H.G. Wells a visat la o „nouă republică" condusă de câțiva virtuoși. Elitele noastre digitale se ung pe sine și sunt unse de tovarășii lor de elită din afaceri și mass-media. Managerii bine educați ai companiilor majore și clerul acreditat sunt în mod natural atrași de ideea unei societăți conduse de experți cu valori „iluministe" - adică de oameni de teapa lor.

Pentru a se confrunta cu ceea ce ei văd ca fiind o criză existențială, o mare parte din mass-media sprijină crearea unei tehnocrații globale. „Democrația este cel mai mare dușman al planetei", se afirma într-un articol din Foreign Policy în 2019. Această ostilitate față de democrație, ca obstacol în calea „progresului" de sus în jos, se îmbină cu o altă sursă de neîncredere antidemocratică. Oamenii din întreaga lume, în special tinerii, nu mai îmbrățișează noțiunea de bază a autoguvernării. Majoritatea tinerilor americani sunt în favoarea intervenției guvernamentale pe scară largă în economie; aproximativ o treime se consideră socialiști.

Liderii capitalismului woke au semnat un angajament de a tăia finanțările pentru combustibilii fosili în marea aventură a Emisiilor Zero. Aceasta nu este, așa cum ar putea crede nebunul din dreapta și cel din stânga, o conspirație conștientă. În schimb, este propulsat de dorința naturală a firmelor de tehnologie de a obține profituri derivate din înlocuirea lumii analogice, care emite carbon ori de câte ori este posibil, și din momeala irezistibilă pentru investitori și corporații a unei piețe uriașe, subvenționate și finanțate de guvern.

Majoritatea directorilor din domeniul tehnologiei și finanțelor nu sunt ideologi. Și nici nu sunt, în ciuda aparențelor, sociopați. Cu toate acestea, se simt îndreptățiți să cenzureze și chiar să-i demonetizeze nu doar pe Donald Trump sau New York Post sau Bari Weiss, ci și pe experții acreditați ale căror puncte de vedere diferă de linia acceptată de angajații Google, Facebook și Twitter, organizații în care instrucția woke este impusă din ce în ce mai mult. (Concentrarea acestor companii în zona golfului San Francisco și regiunea Puget Sound, două dintre cele mai dezechilibrate zone progresiste din țară, este, de asemenea, un factor.) Multe firme adoptă idei woke, spune Jim Wunderman, președintele Consiliului Bay Area, pentru că le este „frică de proprii angajați".

În practică, aceasta înseamnă adesea eliminarea opiniilor conservatoare - și nu doar a opiniilor din marginea nebună, potrivit foștilor angajați. Experții academicieni precum Judith Curry și Roger Pielke, cu păreri oarecum contrarii asupra climei, sunt în mod obișnuit ignorați, atacați și marginalizați. Sceptici precum ecologistul de lungă durată Mike Shellenberger, consilierul lui Obama Steven Koonin și „sceptico-ecologistul" Bjorn Lomborg sunt în mare parte trimiși în gaura de memorie a rețelelor sociale, fiind în schimb clamat istoricul ecologiștilor exagerați, al proiecțiilor hiperbolice și politicilor vestitoare de sărăcie.

Suntem conduși tot mai mult de un mariaj perfect între comoditatea de clasă, între tot mai marea putere oferită noilor clerici și între oportunitățile economice din ce în ce mai vaste ale oligarhiei - toate cu avantajul suplimentar de a-i încuraja să se simtă bine cu ei înșiși. Chiar dacă împing austeritatea asupra maselor, ei trăiesc ca lorzi medievali, răsfățându-se la nunți fastuoase și construind moșii care amintesc de habsburgi. Jeff Bezos tocmai a cheltuit 100 de milioane de dolari într-o escapadă în Hawaii. Fiica lui Bill Gates tocmai s-a bucurat de o nuntă de 2 milioane de dolari. John Kerry, șeful pe probleme climatice al președintelui Biden și beneficiar al unei averi moștenite, călătorește cu un avion privat care consumă de treizeci de ori mai multă energie decât un vehicul american obișnuit.

Nicio problemă. Enervantă achiziție vine la pachet și cu „compensații de mediu": o versiune verde a răsfățurilor. Acest lucru îi poate face să se simtă mai bine în privința averii și exceselor lor imense, la fel ca și pe aristocrații ucigași și corupți de altădată. Cu toate acestea, mulți se pregătesc de o potențială revoltă a țăranilor - pentru orice eventualitate. Aceasta include utilizarea securității private, construirea de buncăre. Care este jocul final pentru oligarhi și aliații lor clericali? Mobilitatea ascendentă a maselor este exclusă.

Jurnalistul de tehnologie Gregory Ferenstein a intervievat 147 de fondatori de companii digitale. Concluzia lui: „O parte din ce în ce mai mare a bogăției economice va fi generată de o parte tot mai mică de oameni foarte talentați sau originali. Toți ceilalți vor ajunge să supraviețuiască dintr-o combinație de 'muncă temporară' antreprenorială și ajutor guvernamental." În estimările celor din Silicon Valley, masele pot privi cu seninătate spre viitor în rolul de consumatori subvenționați ai metaversului Facebook sau la visul Google privind "imersiunea computațională".

Ce vom face noi, restul? Există în mod clar o oarecare dezamăgire față de ordinea în curs de dezvoltare. Încrederea globală în instituții, în special în mass-media și în Big Tech, a scăzut la un nivel record, iar nesiguranța economică și cea geopolitică sunt în creștere. Încercăm să impunem o economie verde pentru care nu avem tehnologia și nici măcar electricitatea necesare. Acest lucru va forța unele țări să se întoarcă la cărbune - China și-a intensificat utilizarea stațiilor pe cărbune - iar altele pur și simplu vor lăsa o parte din populație să tremure de frig.

Pe măsură ce gulere albastre și multe slujbe albe sunt eliminate prin automatizare, oligarhii și aliații lor clericali vor să impună un Venit Universal de Bază, pentru a-i împiedica pe țărani să sufere prea mult și, eventual, să se răzvrătească. Am văzut deja animozități atât din partea dreptei și a stângii din Europa, cât și din America. Mulți oameni nu vor să accepte o viață de dependență subvenționată, făcută suportabilă de echivalentul digital al pâinii și circului din Roma.

Timpul ar putea fi mai scurt decât credem. Oligarhii tehnologici creează ceva asemănător cu ceea ce Aldous Huxley a numit în Minunata Lume Nouă ca fiind un „sistem științific de caste". „Nu există niciun motiv întemeiat", scria Huxley în 1958, ca „o dictatură cu totul științifică să poată fi răsturnată vreodată". Își va condiționa supușii din pântece astfel încât să „crească iubindu-și servitutea" și „să nu viseze niciodată la o revoluție". Va menține o ordine socială strictă și va oferi suficientă diversiune prin droguri, sex și videoclipuri pentru a le menține mințile înguste artificial ocupate și săturate.

Fuziunea guvernului cu marile companii oligopolistice și colecția de informații private îmbunătățite tehnologic permit noilor autocrații să ne monitorizeze viața în moduri pe care Mao, Stalin sau Hitler le-ar fi invidiat. Un val în creștere financiară și putere administrativă definește această emergentă autocrație. Dacă noi, ca cetățeni, indiferent de orientarea noastră politică, nu suntem vigilenți, democrația noastră va deveni un vas din ce în ce mai gol.