Interesele de clan ale ministrului Economiei blochează un proiect strategic subminand independenta energetica a Romaniei

Firmele de casă ale PSD blocheaza proiectele de dezvoltare ale companiei de stat Transgaz şi submineaza economia nationala, limitand independenţa energetică a României. Rusia şi proiectele lor energetice devin câştigătorii absoluţi.

În aceste zile a apărut în spaţiul public informaţia potrivit căreia proiectele de dezvoltare ale Transgaz sunt blocate, după ce, în 12 martie 2019, Adunarea Generală a Acţionarilor nu a votat finanţarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale (PDSNT) în perioada 2018-2027. Motivul oficial al acestei decizii este necesitatea suplimentării cu investiţii care să asigure dezvoltarea reţelei de transport, prin realizarea de sisteme noi de distribuţie de gaze naturale în localităţile fără alimentare cu gaze, prevăzute în Programul de guvernare.

De fapt, în spatele acestei decizii se ascund interese ale unor firme "de casă" ale decizionalilor noştri, ce urmăresc să obţină netransparent contracte "grase", pentru lucrări de investiţii la infrastructura de transport gaze. Unul din principalii beneficiari ar fi chiar ministrul economiei, minister care deţine majoritatea acţiunilor din cadrul companiei naţionale, prin Gecor Prod Construct 94 Srl, Kirilic Group Srl Şi Anastamar Construct Srl, firme controlate de Gheorghe Cuşă, al cărui fiu, George Cuşă, este naşul lui Gabriel Bădălău, fiul demnitarului Niculae Bădălau, relatează romaniatv.ro

Interesat de protejarea firmelor apropiaţilor săi, ministrul economiei a uitat de angajamentele asumate de compania naţională, respectiv realizarea proiectelor de interes european (BRUA şi interconexiunile cu ţările limitrofe deja vizate de planul respectiv). În plus, intenţiile ministrului şi ale apropiaţilor săi riscă să transforme SNT într-o mare reţea de distribuţie... locală, deşi, faţă de UE, statul român şi-a asumat altceva - un rol regional mai important, care să contrabalanseze dominaţia gazelor ruseşti.

Şi aşa actualul SNT - proiectat în timpul regimului comunist să transporte 30-40 de miliarde de metri cubi de gaze naturale - urmare politicilor industriale "excelente" ale statului român, mai transportă efectiv 10-12 miliarde de metri cubi, ceea ce creează probleme în funcţionare. Dacă se mai extinde iraţional, vor fi presiuni mai mari în reţelele de distribuţie, asta dacă dacă vor mai funcţiona. S-a mai invocat şi faptul că Transgaz trebuie să completeze planul şi cu informaţii referitoare la "suportabilitatea efortului financiar asumat" - un nonsens atât timp cât Ministerul face presiuni pentru a include investiţii nejustificate economic. Şi atunci se pune întrebarea, ce ar trebui să facă Transgaz mai întâi? Să renunţe la investiţiile deja asumate sau să se îndatoreze suplimentar?

Distanţându-ne puţin de contextul naţional, ar fi bine să privim ce alte interese mai sunt deservite de această neaprobare a PDSNT. Practic, statul român nu a făcut nimic altceva decât să pună sub semnul întrebării capacitatea companiei naţionale de a finaliza principalele proiecte majore pe care le-a demarat, în scopul diversificării rutelor şi surselor de gaze naturale într-o Europă deja afectată de strategia agresivă a Federaţiei Ruse de a exercita presiuni prin "manevrarea robinetului de gaze", potrivit potrivit romaniatv.ro

Cel puţin în ultima perioadă, securitatea energetică a României părea să dea semne de revigorare. Capacităţile de producţie internă de gaze naturale (aflate în declin în ultimii ani) căpătaseră perspective cât de cât pozitive, dată fiind recenta anunţare a deciziei finale de investiţii de către BSOG şi faptul că OMV şi EXXONMOBIL încă nu au renunţat total la ideea de a extrage gaze din Marea Neagră. Acum, România (singurul stat din regiune încă independent din punct de vedere energetic) riscă să nu-şi mai poată asigura nici măcar nevoile propriilor consumatori.

După blocarea PDSNT nu se ştie dacă TRANSGAZ va mai putea finaliza faza a II-a a proiectului BRUA, considerată necesară pentru valorificarea, pe direcţia România - Ungaria, a 4,4 miliarde mc/an, din cele circa 8 miliarde mc/an preconizat a fi exploatate de OMV şi EXXONMOBIL în Marea Neagră. De asemenea, e greu de zis ce se va întâmpla cu tronsonul Tuzla - Podişor, segment de conductă vizată a conecta gazele din Marea Neagră la BRUA.

Operatorii din Marea Neagră vor privi contextul în cheie negativă. Cui va folosi lipsa producţiei din Marea Neagră? Este evident că Federaţiei Ruse, principalul beneficiar al acestui blcoaj. Acea Federaţie Rusă care a reuşit deja, prin legăturile strânse cu Victor Orban, să blocheze realizarea BRUA pe teritoriul Ungariei. Este cert că, prin prisma principalelor proiecte investiţionale vizate de Transgaz, în scopul consolidării securităţii energetice regionale, incluzând aici şi interconectarea România-Republica Moldova, compania l-a călcat pe bătături pe gigantul rus Gazprom, care asigură peste jumătate din consumul de gaze naturale al Europei.

Mai putem adăuga faptul că decizia de neaprobare a PDSNT va afecta mai mult ca sigur şi cotaţia la bursă a TRANSGAZ, cu impact asupra eventualelor intenţii de contractare a unor împrumuturi, ceea ce nu concordă cu solicitarea Ministerului Economiei ca TRANSGAZ să asigure "suportabilitatea efortului financiar asumat". Tot pe plan financiar, nu ar surprinde o eventuală decizie, a Comisiei Europene, dar şi a BERD sau BEI de a fi mai reticenţi, pe viitor, cu privire la solicitări de finanţare din România, având în vedere că proiectele sunt anulate/blocate (culmea!) din interior.

Oare cum va reacţiona mediul de afaceri autohton, respectiv firmele deja implicate în proiectele vizate de TRANSGAZ, care au alocat sume semnificative demarării unora dintre lucrări şi care, cel mai probabil, riscă să nu-şi mai primească banii? Vor intra în insolvenţă/ faliment? Va contribui decizia aceasta la distrugerea ultimelor companii care mai pot efectua lucrări de infrastructură mare în domeniul gazelor naturale?
În concluzie, decizia nu face altceva decât să ne ducă cu gândul la faptul că statului român îi place să se autosaboteze, împiedicând tocmai companiile care vor să facă ceva pentru dezvoltarea României.