Fostul secretar de stat Alin Ţucmeanu, condamnat definitiv pentru corupţie

Postat la: 04.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul secretar de stat Alin Ţucmeanu, condamnat definitiv pentru corupţie

Fostul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită într-un dosar legat de încheierea unui contract privind achiziţia de aparatură medicală.

Potrivit deciziei instanţei, Ţucmeanu va sta 4 ani sub supraveghere, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze 100 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau al Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare. Iniţial, instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - îl achitase pe Ţucmeanu pentru complicitate la dare de mită. În acelaşi dosar, omul de afaceri Cristinel Spiridon Vodislav a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada august - noiembrie 2015, Cristinel Spiridon Vodislav, în calitate de reprezentant de fapt al SC Romepro Industries SRL, a promis suma totală de 60.000 euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat anterior între această unitate sanitară şi firma respectivă.

În aceeaşi perioadă, Cristinel Spiridon Vodislav a beneficiat de sprijinul secretarului de stat Alin Ţucmeanu, care l-a recomandat persoanelor respective, asigurându-le totodată de "seriozitatea" omului de afaceri şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro.

loading...
PUTETI CITI SI...