Fabuloasa scrisoare deschisă a Profesorului Udi Qimron din Tel Aviv: Adevărul în privința coronavirusului se dezvăluie. Aceasta "urgență" trebuie sa inceteze!
Postat la: 13.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Profesorul Ehud Qimron, șeful Catedrei de Microbiologie și Imunologie de la Universitatea din Tel Aviv și unul dintre cei mai importanți imunologi din lume, a dat publicității o scrisoare deschisă în care critică aspru modul în care autoritățile din Israel au gestionat pandemia COVID.
Scrisoarea lui Qimron (care încă din vara lui 2020, avertiza că "Istoria va judeca această isterie") se constituie într-un excepțional rechizitoriu, nu doar la adresa autorităților israeliene ci și din toate țările care au instrumentat o boală pentru a institui o dictatură. Iată textul integral al scrisorii deschise a lui Ehud Qimron:
Până la urmă, adevărul iese întotdeauna la lumină. Și adevărul în privința coronavirusului începe să se dezvăluie. Atunci când concepte distructive se prăbușesc unul după altul, nu mai rămâne decât să ne adresăm experților care au gestionat această pandemie: noi v-am zis! Cu doi ani întârziere, realizați în sfârșit că un virus respirator nu poate fi învins și că orice încercare de acest fel este destinată eșecului. Nu recunoașteți, pentru că nu ați recunoscut aproape nici o eroare în ultimii doi ani, însă, privind în urmă, este limpede că ați eșuat lamentabil în aproape toate măsurile voastre și până și presei i-a devenit greu să vă acopere rușinea.
Ați refuzat să recunoașteți că infecția vine în valuri care dispar singure, în ciuda anilor de observații și a cunoștințelor științifice. Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val exclusiv măsurilor voastre și astfel, printr-o propagandă mincinoasă, „ați învins flagelul". Și după aceea l-ați învins din nou. Și din nou, și din nou, și din nou. Ați refuzat să recunoașteți că testarea în masă este ineficientă, deși propriile voastre planuri de contingență afirmau asta (Planul de pregătire a sistemului de sănătate pentru o pandemie de gripă - 2007, p.26).
Ați refuzat să recunoașteți că trecerea prin boală oferă mult mai multă protecție decât vaccinul, în ciuda cunoștințelor existențe și a observațiilor care arătau că persoanele vaccinate netrecute prin boală au un risc mult mai mare de a se infecta decât persoanele trecute prin boală. Ați refuzat, în ciuda a ceea ce arătau studiile științifice, să recunoașteți că persoanele vaccinate sunt contagioase. Pe această bază, ați încercat să ajungeți la imunitatea de grup prin vaccinare - ați eșuat și aici.
Ați insistat să ignorați realitatea că boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru grupurile de risc și pentru adulții vârstnici decât pentru tinerii care nu fac parte din grupurile de risc, în ciuda informațiilor care au venit din China încă din 2020. Ați refuzat să adoptați „Declarația de la Barrington", semnată de peste 60.000 de oameni de știință și profesioniști medicali sau orice alte programe de bun simț.
Ați ales să îi ridiculizați, să îi calomniați, să le deformați spusele și să îi discreditați. În locul programelor bune și al persoanelor bune, ați ales niște profesioniști cărora le lipsea pregătirea potrivită pentru gestionarea pandemiilor (medici generaliști pe post de consilieri șefi ai guvernului, veterinari, agenți de securitate, personal din presă etc.) Nu ați creat un sistem eficient pentru a semnala efectele secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele despre efectele secundare au fost eliminate până și de pe pagina dvs. de Facebook.
Medicii evită să lege efectele secundare de vaccin, de teamă că îi veți persecuta așa cum ați făcut-o cu unii dintre colegii voștri. Ați ignorat numeroase rapoarte care vorbeau despre schimbările în intensitatea și durata ciclurilor menstruale. Ați ascuns informații care ar fi permis o cercetare obiectivă și adecvată (de exemplu, ați șters datele pasagerilor de pe aeroportul Ben Gurion). În schimb, ați decis să publicați articole lipsite de obiectivitate împreună cu membri din conducerea Pfizer despre eficiența și siguranța vaccinurilor.
Totuși, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat și faptul că până la sfârșit Adevărul va ieși la lumină. Și el a început să iasă. Adevărul este că ați adus încrederea publicului în voi la un nivel fără precedent de jos și că v-ați erodat statutul de autoritate. Adevărul este că ați risipit în van sute de miliarde de șekeli - pentru a publica acte de intimidare, pentru teste ineficiente, pentru lockdown-uri distrugătoare și pentru a tulbura rutina vieții în ultimii doi ani.
Ați distrus educația copiilor noștri și viitorul lor. Ați făcut în așa fel încât copiii să se simtă vinovați, speriați, să fumeze, să bea, să devină dependenți de droguri și iritabili, după cum o atestă directorii de școli din toată țara. Ați distrus viețile, economia, drepturile omului, sănătatea mintală și fizică. I-ați calomniat pe colegii care au refuzat să vi se supună, i-ați asmuțit pe oameni unii împotriva altora, ați dezbinat societatea și ați polarizat discursul. I-ați etichetat, fără nici o bază științifică, pe oamenii care au optat să nu se vaccineze drept inamici publici și răspânditori de boală.
Ați promovat într-un mod fără precedent, o politică draconică de discriminare, de negare a drepturilor și de selecție a oamenilor, inclusiv a copiilor, în funcție de opțiunile lor medicale. O selecție lipsită de orice fel de justificare epidemiologică. Când compari măsurile distructive pe care le-ați urmat cu politicile raționale din unele țări, poți să vezi cu claritate că distrugerile pe care le-ați provocat nu au făcut decât să adauge noi victime la persoanele deja vulnerabile la virus. Economia pe care ați ruinat-o, șomerii pe care i-ați provocat și copiii cărora le-ați distrus educația reprezintă un surplus de victime rezultate exclusiv în urma acțiunilor voastre.
Nu exista nici o urgență medicală, însă voi ați întreținut o asemenea stare de doi ani încoace din lăcomie de putere, de bani și de control. Singura urgență este faptul că voi încă decideți măsurile și controlați bugete enorme pentru propagandă, și le manipulați în mod conștient, în loc să le direcționați pentru a întări sistemul de sănătate. Această urgență trebuie să înceteze!
Profesor Udi Qimron, Facultatea de Medicină, Universitatea din Tel Aviv.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...