Elita DNA de la Ploiești, protejată de judecătoarea Anca Corina Zamfirescu. "Portocala" implicat într-un nou scandal

Postat la: 09.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Elita DNA de la Ploiești, protejată de judecătoarea Anca Corina Zamfirescu.

Pe 30.10.2020, Tribunalul Prahova s-a pronunțat în prima instanță în Dosarul penal 8627/105/2015, privind atât pe soții Matei, cât și pe alte persoane. Judecătorul de scaun a hotărât, față de toate persoanele trimise în judecată, ani grei de închisoare cu executare, respectiv între 5 ani și 4 luni și 6 ani și 11 luni.

Cu toate că acest dosar penal a fost inițiat de procurorul Mircea Negulescu pe când se afla la PCA Ploiești având cu totul alte acuzații despre care nu s-a mai concluzionat apoi absolut nimic, fiind disjuns din Dosarul nr. 465/P/2013 "marea cauză - Nava Flaminia" / respectiv Familia Cosma, ulterior acest dosar a fost declinat la DNA - ST Ploiești după ce "vestitul procuror" Mircea Negulescu, zis Portocală, a ajuns la "vestita Unitate de Elită" a DNA și i s-au "cosmetizat" acuzațiile încât să poată intra în competența acesteia din urmă, potrivit incisivdeprahova.ro.

Dosarul a fost definitivat și trimis în judecată prin rechizitoriul semnat de Mircea Negulescu și Alfred Savu, cunoscuții procurori cercetați și față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală de către S.I.I.J, printre faptele imputate fiind și cercetare abuzivă, ticluire de probe și represiune nedreaptă. Imediat după publicarea deciziei judecătorului pe Portalul Instanțelor, respectiv a doua zi, presa de casă a DNA - ST Ploiești a publicat articolul:

"Mihai Matei, om de afaceri câmpinean, condamnat la șapte ani de închisoare pentru fraudă cu fonduri europene. Omul de afaceri câmpinean Mihai Matei și soția acestuia Aurelia au fost condamnați la închisoare cu executare, fiind găsiți vinovați, printre altele, pentru constituire de grup infracțional organizat și spălare de bani. Instanța a amendat inclusiv societățile comerciale administrate de cei doi și a păstrat sechestrul pe conturile bancare, dar și pe casă și terenuri, unele dintre ele aflate în proprietatea copiilor minori", prezentând această condamnare ca o "mare reușită a Unității de Elită a DNA - ST Ploiești".

"Magistratul independent și inamovibil" ce a pronunțat hotărârea este tocmai Anca Corina Zamfirescu de la Tribunalul Prahova. Despre acest magistrat și legăturile sale cu Sistemul Mafiot - Grupul de Crimă Organizată de la DNA - ST Ploiești au mai apărut articole în presa liberă și obiectivă, în acest sens menționând articolul din 24 februarie 2019 apărut chiar în Incisiv de Prahova și nu numai, în care în mod explicit și pe larg au fost prezentate legăturile dintre magistratul judecător Anca Corina Zamfirescu și Negulescu Mircea, respective Onea Lucian.

Nu "întâmplător" și "nejustificat" unul din titluri era: "Zid făcut pentru procurorii Negulescu Mircea și Onea Lucian, zid de protecție realizat la Tribunalul Prahova". Dosarele instrumentate de Mircea Negulescu care au fost judecate de Anca Corina Zamfirescu Un alt argument în susținea dezvăluirilor făcute în prezentul articol o reprezintă și faptul că "în mod aleatoriu" marea majoritate a dosarelor instrumentate de Mircea Negulescu, zis Portocală, pe când se afla la PCA Ploiești și ulterior la DNA - ST Ploiești, împreună cu ceilalți procurori ai Unității de Elită, mai devreme sau mai târziu, au ajuns să fie repartizate și judecate numai de magistratul Anca Corina Zamfirescu.

În acest sens enumerăm:

- dosarul nr. 150/P/2014 privind pe Ispas Constantin - fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel - fost șef serviciu DIICOT Ploiești, Rădulescu Adrian - fost adjunct IPJ Prahova, instrumentat de procurorii Onea Lucian Gabriel și Răileanu Elena Cerasela, cu contribuția vădit ilegală a lui Negulescu Mircea;

- dosarul nr. 808/105/2016 privind pe Doman Dorian - fost subofițer IPJ Prahova, instrumentat de procurorul Negulescu Mircea în perioada în care își desfășura activitatea la PCA Ploiești (Doman Dorin devenea ținta procurorului Mircea Negulescu deoarece se afla în raporturi de dușmănie cu "denunțătorii de casă" ai acestuia de la acea vreme, printre care amintim pe Vlad Constantin, zis Șomeru);

- dosarul nr. 7109/105/2014 privind pe Ungureanu Nicolae, administratorul Moldocons Grup SRL Ploiești, instrumentat de procurorul Negulescu Mircea în perioada în care își desfășura activitatea la PCA Ploiești (Administratorul Moldocons SRL Ploiești devenea ținta procurorului Negulescu Mircea deoarece se afla într-o relație apropiată cu Furtună Constantin - șef DIICOT Ploiești la acea vreme și spera prin mijloacele și metodele abuzive/ilegale, devoalate ulterior în presă, să ajungă să-l determine pe omul de afaceri să semneze denunțuri față de șeful DIICOT);

- dosarul în care au fost judecate 31 de persoane și societăți pentru evaziune fiscală de 35 de milioane de euro, între inculpați fiind și un fost angajat al Secretariatului General al Guvernului și mai mulți oameni de afaceri ale căror firme au contracte cu autoritățile din Prahova (a se vedea și articolul din ziar.com din 01 iunie 2020).

Se pune întrebarea logică:

De ce toate dosarele au ajuns în mod "aleatoriu" la controversatul magistrat judecător Anca Corina Zamfirescu, după ce, în prealabil, fiecare dintre aceste dosare mai trecuseră prin mâna a cel puțin 2-3 complete de judecată?

De asemenea, se pune întrebarea logică și întemeiată:

De ce controversarul magistrat judecător Anca Corina Zamfirescu nu s-a abținut să judece vreunul din dosarele mai sus amintite, deși erau/sunt cel puțin "indicii rezonabile" a "legăturilor subterane" dintre aceasta și procurorii Negulescu Mircea și Onea Lucian/DNA.

Răspunsul este simplu:

Indiferent de existența sau inexistența vreunei vinovății a persoanelor judecate acestea trebuiesc condamnate întrucât la S.I.I.J. acești procurori sunt cercetați pentru represiune nedreaptă, ticluire de probe, cercetare abuzivă și alte infracțiuni deosebit de grave, fapte săvârșite în instrumentarea unora din aceste dosare.

Numai un magistrat judecător cu conexiunile doamnei Anca Corina Zamfirescu poate fi predispus, în ciuda jurământului făcut, să ia decizii de condamnare a unor persoane nevinovate, totul numai pentru a încerca să "albească" imaginea acestor magistrați certați cu legea.

Revenind la condamnarea soților Matei, despre care judecătorul magistrate Anca Corina Zamfirescu avea cunoștință la momentul pronunțării că au fost audiați la S.I.I.J. tocmai cu privire la modul în care au fost administrate probele de către procurorii de caz Mircea Negulescu și Alfred Savu, nu putem să nu ne ridicăm următoarele semne de întrebare:

1. Cum se poate emite o hotărâre de condamnare pentru "constituire de grup infracțional organizat", când în Rechizitoriu această faptă nu este analizată, nu sunt expuse elementele sale constituitive și nici nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 367 amin. 6 Cod Penal?

2. Cum se poate emite o hotărâre de condamnare pentru infracțiunea de "fals în declarații" prevăzută de art. 326 Cod Penal și respectiv de "instigare la fals în declarații", când în Rechizitoriu nu se indică și nici nu se dovedește prin cercetarea judecătorească, nici în fapt și nici în drept, că au fost întocmite ori declarații false, inexacte sau incomplete?

3. Cum se poate emite o hotărâre de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art.18 (1) și (3) din Legea 78/2000, cât timp persoana condamnată nu a semnat și nici nu a prezentat autorității contractante vreun document fals în urma căruia beneficiarul MATERO - AMA SRL să primească fonduri UE?

4. Cum se poate emite o hotărâre de condamnare pentru fraudarea Fondurilor Europene atât timp cât ambele proiecte/proceduri au fost supuse, încă de la momentul inițierii aferent Cererilor de finanțare și până după semnarea Constractelor de finanțare, în perioada de implementare și durabilitate, unor laborioase și amănunțite verificări, atât la nivel documentar, cât și fizic prin vizite ale monitorilor de proiect la fața locului, pentru a vizualiza stadiul implementării celor două proiecte?

Concluziile au fost întotdeauna favorabile. Totodată, auditorul extern desemnat de A.M., societatea Relians, a analizat și a concluzionat că "Nu există indicii de fraudă". De asemenea, Matei Aurelia nu s-a aflat în România în perioada celei de-a doua proceduri, fiind plecată în SUA, iar toate documentele au fost semnate de către Asistentul Managerului de Proiect care a înlocuit-o și căreia i s-a conferit doar calitatea de martor.

5.Cum se poate emite o hotătâre de condamnare pentru infracțiuni de prejudiciu atât timp cât Expertiza financiar contabilă dispusă de instanța de judecată a concluzionat că "nu eixstă prejudiciu", acesta fiind singurul document care, conform normelor legale în vigoare, poate fi invocat Art. 233 prin care i se permitea procurorului și Specialistului DGAF să stabilească că prejudiciul a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României.

Răspunsul la toate aceste întrebări și-l poate da orice persoană imparțială și onestă.

Stațiile de betoane și de asflat care au făcut obiectul proiectelor finanțate din Fonduri UE al căror beneficiar a fost MATERO-AMA SRL erau și sunt cele mai performante din toată zona Dâmbovița - Prahova - Buzău și asigurau circa 100 de locuri de muncă. În prezent, urmare a acțiunii "Unității de Elită a DNA - ST Ploiești" stațiile sunt trecute în conservare, iar cca. 100 de persoane au rămas fără locuri de muncă.

De asemenea, prin hotărârea de condamndare emisă de magistratul judecător Anca Corina Zamfirescu ar putea fi distruse mai multe familii, iar doi copii minori cetățeni americani să rămână marcați și fără susținerea părintească, totul numai pentru "protejarea unor magistrați procurori" pe care mass-media vi i-a prezentat în întreaga lor "măreție".

Sursa: Gandul.ro

loading...
PUTETI CITI SI...