Efectul plafonării lemnului de foc: va dispărea de pe piață!
Postat la: 28.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Ministerul Mediului a emis Ordonanța privind plafonarea prețului la lemnul de foc, text pus în Transparență decizională, astfel încât cei care au sugestii să le trimită în decurs de 10 zile.
Ce prevede documentul?
„Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență:
Art. 1 - (1) Prețurile finale facturate se plafonează la maxim 500 lei/mc cu TVA inclus pentru următoarele sortimente de materiale lemnoase, necesare pentru încălzire în sezonul rece:
a) lemn de foc;
b) resturi de lemn;
c) tocătură provenită din lemn;
d) rumeguș.
- Prețurile finale facturate se plafonează la următoarele produse, după cum urmează:
brichete din lemn maxim 1500 lei/tonă cu TVA inclus;
pelete din lemn maxim 2000 lei/tonă cu TVA inclus.
- Prevederile alin.(1) și (2) se aplică consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice și următoarelor entități: unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult și unităților administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora.
Art.2 - Măsurile prevăzute la art.1 alin. (1) și alin. (2) se aplică până la data de 31 martie 2023.
Art. 3.- (1) Nerespectarea prevederilor art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000-5.000 lei.
(2) Constatarea și sancționarea contravenției prevăzută la alin. (1) se realizează de către agenții constatatori prevăzuți la art. 24 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare și de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în conformitate cu prevederile art.3 din Hotărârea Guvernului nr.700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare, în acord cu atribuțiile și domeniul de competență al fiecărei instituții".
Ca o veste proastă pentru firmele din sector, nu se compensează nimic. Ce înseamnă, concret această ordonanță? Ne-a explicat reprezentantul unei firme de exploatare forestieră din județul Călărași:
„Am cumpărat ultimul lemn de la Direcția Silvică Bacău cu 511 lei metrul cub. Adus aici, în Călărași, ne-a mai costat și transportul. A ajuns astfel la 650 de lei metrul cub. Am pus un 10 la sută adaos comercial și îl vând, buștean, cu 670. Dacă îl și tai, costă 700 de lei metrul cub. Sunt niște calcule foarte clare și foarte simple. Direcția Silvică Ialomița a scos 14 partizi de salcâm. S-a vândut între 550 și 655 metrul cub. Nu au putut scoate mai mult pentru că au două ocoale în amenajare. Deci ai dat 655 pe metrul cub pe picior, adaugi 5 la sută. Ajungi la 690. Cu cât îl vinzi? Dacă statul vine și îmi spune mie să vând cu 500, eu închid depozitele, reziliez toate contractele cu Romsilva. Doar dacă nu cumva vine statul și mă compensează. Îmi spune uite, dacă tu il dai cu 700 și eu te oblig să îl dai cu 500, ia de aici diferența de 200, de la mine, statul român. Și atunci da. Altfel, cum facem? Cine suportă diferența? Eu nu pot vinde cu 500 ce iau cu 650. Deci dacă mi se impune acest lucru, închid și trăiesc din ce-oi avea. De ce nu face statul român chestia asta și la cei cu motorina?", a declarat pentru forestmania.ro Marian Barbu, managerul firmei Barbu Forest SRL.
ASFOR: „Măsura trebuie să descurajeze specula"
Asociația Forestierilor din România - ASFOR a adresat primului ministru o scrisoare pe această temă, înainte de emiterea ordonanței, atingând toate punctele delicate:
„Guvernul României
Domnului Nicolae Ciucă,
Prim-ministru al Guvernului României
Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public cu privire la o plafonare a prețului lemnului de foc, a produselor de tipul brichetelor și peleților, precum și interzicerea comercializării acestor produse în spațiul UE, vă adresăm rugămintea de a analiza cu atenție această propunere prin prisma specificului utilizării lemnului/produselor în gospodării precum și dispunerea acestora față de fondul forestier.
În primul rând, România nu este în fața unei crize a alimentării populației cu lemn de foc. Marea majoritate a gospodăriilor și-au asigurat necesarul de lemn de foc pentru iarna 2022-2023.
Dacă totuși ne aplecăm asupra aprovizinării gospodăriilor cu lemn de foc atunci pot fi identificate următoarele probleme: (1) categorii sociale defavorizate care au nevoie de finanțare și (2) zona de sud a României, unde prețul este influențat de costul transportului. Sudul României este deficitar în păduri, în depozite, inclusiv ale RNP-Romsilva, fapt ce presupune ca gospodăriile de aici să fie aprovizionate cu lemn de operatori economici, care la rândul lor înglobează în costul metrului cub de lemn costul de producție și cel al transportului. Dacă vorbim de o piață a brichetelor și a peleților, aceasta în România este incipientă, în lipsa unui stimul din partea statului, costul ridicat al centralelor a făcut ca investițiile în echipamente moderne cu randament ridicat să fie foarte mic, puține gospodării au achiziționat astfel de echipamente de ardere.
O intervenție asupra producătorilor de peleți/brichete îi va determina să oprească producția (care oricum este influențată negativ de costul investiției, al electricității și al carburanților) și va descuraja noi investiții în astfel de echipamente și implicit o întârziere a tranzitului de la soba pe lemne la instalațiile cu randament ridicat de ardere. Trebuie avut în vedere că în costul final al unui mc cub de lemn sau de produs (brichete/peleți) intră costul electricității, al carburanților și al forței de muncă, toate aceste costuri au crescut exponențial făță de anul trecut și din păcate până la finalizarea conflictului din Ucraina nu putem vorbi de o predictibilitate.
În acest context o plafonare otova la niște valori arbitrare fără nici un fundament va avea un efect invers și se va transpune într-o scumpire a lemnului și o înflorire a pieței negre a lemnului.
În ceea ce privește exportul de lemn de foc, acesta este interzis încă din anul 2020. Cât privește produsele brichete/peleți, operatorii economici din România au relații comerciale cu țări europene, în special Germania, Austria și Italia. O interzicere a relațiilor comerciale cu partenerii din UE nu va crea sau satisface o piață în România, pentru că aceasta nu există, este un timp mult prea scurt pentru ca gospodăriile să treacă de la soba clasică la instalații de încălzire modere pe peleți, chiar brichete.
Totuși, dacă se dorește promovarea unor măsuri în ceea ce privește lemnul de foc și produsele derivate din lemn pentru foc, se poate face printr-o plafonare a adaosului comercial, practicat atât la producător (15% poate fi o referință) cât și pe lanț, la comerciant (5%), coroborat cu alocarea unor vouchere pentru a sprijini populația și a încuraja fiscalizarea segmentului de comerț cu lemn de foc. Inițiativa propusă de Ministerul mediului cu acordarea de vouchere de 150 lei/mc este una bună.
Totodată se impune crearea la nivelul Guvernului a unui grup de lucru care să-și asume un termen de deblocare a activității a cca. 40 de ocoale silvice care nu pot pune în piață cca. 1,5 milioane mc de lemn, din motive birocratice, printre acestea numărându-se și ocoale din sud din județele: Mehedinți, Călărași, Ialomița, Tulcea, Giurgiu și Constanța, unde aprovizionarea cu lemn reprezintă o problemă. În concluzie, măsura trebuie să descurajeze specula, să asigure un sprijin financiar pentru categoriile defavorizate, să asigure lemn în sudul României fără a afecta (plafona) costurile de producție și investițiile. ASFOR este un partener constructiv care vă stă la dispoziție, cu toată expertiza, pentru a avea păduri sănătoase, comunități puternice și un mediu curat.
Cu deosebită considerație,
Președinte,
Ciprian Dumitru Muscă".
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...
-
Arafat e obsedat de ambulanțe: Afacerea "DeltaMed" de aproape un miliard de euro bagă comisioane uriașe în buzunarele mafiei IGSU din 5 în 5 ani!
In urma cu aproape cinci ani, Ziuanews scria despre miza pe care o are Raed Arafat referitor la serviciile de ambulanta ...