Dosarul Otopeni: De la un raport negativ al Consiliului Concurenței la o mită de 22 de milioane de euro
Postat la: 19.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Concurență neloială, șpăgi de zeci de milioane de euro, concursuri aranjate și informații confidențiale pasate pe sub mână. Așa arată bilanțul unuia dintre cele mai mari contracte care și-a făcut efectele în ultimele două decenii în România - cel de servicii de duty-free în aeroportul Otopeni.
Consiliul Concurenței deschidea în 2019 o anchetă în care bănuia înțelegeri concurențiale, după ce mai mulți pasageri se plângeau că prețurile din aeroportul din București le depășeau pe cele din aeroporturi occidentale.
Investigația a durat doi ani, la sfârșitul căreia inspectorii au constatat că mai multe companii care deserveau publicul în aeroport și-au coordonat politicile comerciale în materie de prețuri, discounturi și promoții. Practic, era vorba de concurență neloială.
Operațiunea era realizată atât prin clauzele contractuale, cât și printr-o serie de proceduri care afectau relațiile contractuale. Firmele au ajuns să își alinieze prețurile pentru serviciile oferite pasagerilor din aeroport la valori ridicate, potrivit Consiliului Concurenței.
Amenzile aplicate la finalul investigației depășeau 1,4 milioane de euro, anunta Europa Liberă.
Firma care primise exclusiv contractul de servicii duty-free - Dnata Catering S.R.L. - primea o amendă record. Ea era nominalizată ca fiind capul răutăților.
Încheiase acorduri de subcontractare cu Food & Beverages Managament, cu Trotter și cu City Cafe Express (ambele din grupul City Grill), precum și cu Primero Business Consulting (în prezent, Land of Util Tehnology) și RBK Property Management.
Consiliul Concurenței a aplicat o serie de amenzi pentru practici neconcurențiale în aeroportul Henri Coandă (Otopeni) în valoare de:
Dnata Catering SRL: 6.622.401 lei;
Food and Beverages Management SRL: 43.558 de lei;
Trotter Management SRL: 8.010 lei;
City Cafe Express SRL: 148.752 de lei;
RBK Property Management SRL: 104.294 de lei;
Primero Business Consultind SRL (în prezent, Land of Utin Technology SRL): 3.994 de lei.
Efectul controlului Curții de Conturi a coincis cu pandemia și s-a văzut în cifrele de afaceri ale firmelor.
Dnata Catering a ajuns de la o cifră de afaceri de 125 de milioane de lei pe an, la 74 de milioane. Food and Beverages Management SRL a scăzut de la 5 milioane în 2019, la 2 milioane în 2021, iar City Cafe Express, de la 14.5 milioane de lei, la 10 milioane. Toate firmele și-au redus corespunzător numărul de angajați.
Curtea de Conturi, în 2017: Directorul Ivan a ocupat postul ilegal
Investigația Consiliului Concurenței era urmată de una a Curții de Conturi, care analiza întreaga perioadă 2014-2019. Pe fondul creșterii cu 76,80% a traficului aerian, scăzuse calitatea serviciilor.
În septembrie 2017, Alexandru Ivan devenea director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, cea care administrează aeroporturile Otopeni și Băneasa.
Fusese transferat aici cu două luni înainte, de la SC Electrificare CFR SA, o altă companie a Ministerului Transporturilor.
Ca să poată deveni șef cu acte în regulă, era nevoie să fie angajat deplin. Situația a fost rezolvată prin organizarea unui concurs pe repede înainte pentru un post de referent.
În raportul încheiat în timpul pandemiei de către Curtea de Conturi, este detaliată procedura prin care Ivan a ajuns angajat în Compania de Aeroporturi și de aici direct șef cu puteri depline.
„Postul scos la concurs a fost creat suplimentar în statul de funcții la serviciul managementul calității cu aprobarea directorului general (Bogdan Mîndrescu - n.r.) și la un nivel de salarizare mult superior față de aceleași poziții din cadrul serviciului", se arată în document.
Poziția este declarată vacantă pe 15 decembrie, iar trei zile mai târziu este scos la concurs. Acesta urma să fie susținut pe 22 decembrie, cu trei zile înainte de Crăciun.
Printre condițiile de participare era experiența minimă de patru ani în domeniul achizițiilor publice și certificat de expert achiziții publice eliberat de Ministerul Muncii. Mai multe surse G4Media subliniau că, pentru postul respectiv, nu este nevoie de experiența respectivă.
Alexandru Ivan este singurul care se prezintă la concurs și cel care îl câștigă. Pe 5 ianuarie 2018 devine angajat deplin și, în același timp, director pe poziția pe care o ocupa deja prin detașare.
Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu, emite decizia de „numire temporară a acestuia, pe o durată de 120 de zile, pentru funcția de Director la Direcția Comercial, Achiziții și Relații Internaționale".
Concluzia Curții de Conturi: „postul de referent de specialitate la serviciul managementul calității „a fost creat și declarat vacant în scopul ocupării de către persoana detașată, singurul participant la concurs. Ulterior încadrării în funcție, entitatea nu a demonstrat utilitatea vacantării acelui post, persoana încadrată în funcție fiind numită încă din prima zi de angajare pe o funcție de conducere la o altă structură organizatorică."
DNA, în 2023: Directorul Ivan, într-o rețea de mită pentru spațiile comerciale
Pe 29 marte 2023, procurorii anticorupție cereau arestarea preventivă a patru persoane care ar fi fost implicate într-o rețea care solicita 22,4 milioane de euro mită pentru a putea face afaceri din nou în Aeroportul Otopeni prin asigurarea de servicii de duty-free.
Contractul de prestări servicii - valabil de mai bine de zece ani - urma să expire, iar oamenii de afaceri încercau să găsească o metodă de a rămâne pe poziții.
Cea mai ușoară cale era prelungirea actualului contract, fără licitație, pe o perioadă cât mai lungă. În ecuație, pe lângă Dnata Catering, apare o altă firmă cu spații comerciale în Otopeni și în alte aeroporturi - Millenium Pro Design SRL, care avea afaceri de peste 400 de milioane de lei înainte de pandemie și de 300 de milioane după pandemie.
Această firmă este considerată de procurori motorul întregii afaceri cu mită pentru contractele din aeroport.
Procurorii au monitorizat discuții și au stabilit că Ivan-George Alexandru, cel pentru care s-a scos la concurs postul înainte de Crăciunul din 2017, era intermediarul unor mite cuprinse între 1,2 și 10 milioane de euro, ce ar fi fost primite între 11 ianuarie și 8 noiembrie 2022.
Cel care pretindea mita, atât direct, cât și prin intermediul lui Ivan-George Alexandru, susținea că are influență asupra ministrului Transporturilor și a directorului general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) și că îi va determina pe aceștia să prelungească pe un an sau cinci ani contractele de exploatare a spațiilor comerciale de retail din aeroport fără licitație.
În aceeași logică, unul dintre inculpații în dosar ar fi cerut la rândul lui de la directorul unei alte societăți 100.000 de euro decontați prin prestarea unor servicii fictive pentru a participa, de asemenea, la întreaga procedură de prelungire a contractului mare cu servicii de duty-free.
Întârzierea licitației privind serviciile de retail a fost un alt obiectiv important al rețelei. Au reușit să obțină o întârziere de patru luni pentru aprobarea unui caiet de sarcini prin care se organiza licitația pentru serviciile de consultanță și asistență pentru CNAB.
Cel care ar fi primit 15.000 de euro pentru întârzierea procedurii este Lițoi Bogdan-Șerban, fost șef al Direcției Management Facilități Aeroportuare din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
Și nu doar întârzierea ar fi fost obiectivul rețelei din care făcea parte fostul director, ci și distribuirea către persoane interesate a caietului de sarcini. Așa au ajuns să fie acuzați suspecții de distribuirea de informații nesupuse publicității.
Alexandru Ivan este doar unul dintre inculpații din dosar, care s-ar fi vrut veriga de legătură dintre Cătălin Lăscuț, cel care ar fi trebuit să dea mita de 22 de milioane de euro și decidenți.
Lăscuț este și el inculpat. El deține 20% din acțiunile Millenium Pro Design SRL, cea care operează magazinele duty-free și restaurantele de la aeroportul Otopeni. Din cele 57 de puncte de lucru ale firmei, 12 sunt în Otopeni.
Un alt personaj este Saadeh Hardan, de la Dnata Catering, care apare în interceptările din dosar vorbind cu Lăscuț despre o sumă de maximum 5 milioane de euro care ar putea fi oferită drept mită pentru contracte, în condițiile în care profiturile firmelor au scăzut considerabil ca urmare a pandemiei.
Stenogramele - scurgerile de informații
În dosarul DNA apar menționate și nume ale unor politicieni importanți. Printre cei nominalizați de inculpați ca fiind cei care ar fi putut fi cooptați în prelungirea contractelor fără licitație sunt ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu sau europarlamentarul Rareș Bogdan.
Și numele lui Marcel Ciolacu sau ale liberalilor care ar fi urmat să preia rotativa guvernamentală - Gheorghe Flutur sau Iulian Dumitrescu - apar în dosar, sau ale unor generali SRI asupra cărora o parte dintre oamenii de afaceri intermediari susțineau că au influență.
DNA s-a plâns de apariția acestor nume în presă și a susținut că nu instituția este sursa tuturor scurgerilor de informații nedestinate publicității.
După ce inițial Tribunalul București a considerat că inculpații pot fi cercetați în arest la domiciliu, Curtea de Apel a decis în joia de dinainte de Paște ca inculpații să se întoarcă în arest.
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CC ...
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministru ...
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...