De fapt Europa nu are alternativă la gazele naturale rusești! (analiza)

Cei care încă mai sunt atenți la declarațiile liderilor naționali europeni și care se pricep la energie au fost probabil amuzați să-l audă pe unul dintre ei declarând că Germania intenționează să-și reducă importurile de gaz rusesc la 10%, iar altul declarând că Europa nu va plăti gazul rusesc în ruble pentru că nici măcar nu știe cum arată o rublă.

Acest lucru nu va schimba faptul că Europa nu poate supraviețui mult timp fără gazele naturale rusești. O deviză potrivită pentru Europa ar fi: "Dați-mi gazul rusesc sau dați-mi moartea!" Atunci când se atrage atenția asupra faptului că situația energetică a Europei este absolut disperată, se aude adesea un răspuns rapid: "Nimic din toate acestea nu are sens. Europa pur și simplu nu vrea să cumpere gaze în acest moment. Mai este destul timp până la iarna viitoare și până atunci Rusia va capitula și va oferi gazul său gratuit.", scrie Reseau International.

Să explicăm cum funcționează rețelele de distribuție a gazelor naturale. Pentru a supraviețui sezonului de încălzire de iarnă, Europa trebuie să își umple complet depozitele subterane de gaze până în noiembrie, care în prezent sunt aproape goale. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, chiar și în condițiile în care livrările de gaze naturale din exterior vor fi la capacitate maximă, europenii vor trebui să aleagă între a închide industria și a lăsa clădirile neîncălzite. Infrastructura de gaze naturale existentă în Europa pur și simplu nu are capacitatea de a umple depozitele subterane de gaze într-o zi, o săptămână sau o lună. Volumul său este estimat la 100 de miliarde de metri cubi.

Nord Stream 1, la debitul său maxim, poate livra 160 de milioane de metri cubi pe zi. Alte 100 de milioane de metri cubi pe zi sunt pompate în prezent prin conducta ucraineană. La acestea se adaugă Yamal-Europe și Turk Stream, cu 300 de milioane de metri cubi pe zi. La sfârșitul actualului sezon de încălzire, vor rămâne mai puțin de 20 de miliarde de metri cubi în depozitele subterane (fără a lua în considerare "gazul tehnic" blocat, utilizat pentru a menține presiunea).

Capacitatea maximă a instalațiilor de regazeificare a gazelor naturale lichefiate din Europa este de încă 400 de milioane de metri cubi pe zi. Iar Europa produce încă 150 de milioane de metri cubi pe zi pe cont propriu. Prin urmare, capacitatea maximă disponibilă de livrare de gaze naturale pentru întreaga Europă este de 850 de milioane de metri cubi pe zi. Aplicând principii aritmetice avansate, ajungem la concluzia inevitabilă că este imposibil să umplem depozitele subterane ale Europei în mai puțin de 100 de zile!

Dar acest lucru presupune că, între timp, nu va fi consumat niciun metru cub de gaz. Această ipoteză nu este în mod evident valabilă. În plus, există restricții în ceea ce privește rata de pompare din depozitele subterane; procesul încetinește pe măsură ce depozitul se umple și presiunea crește. De fapt, pentru a atinge obiectivul declarat de 90% din capacitate la începutul sezonului de încălzire 2022, depozitele subterane trebuie să înceapă să fie umplute la mijlocul lunii aprilie, adică acum! În caz contrar, nu va exista nicio șansă de a recupera decalajul. Iar dacă Europa refuză să cumpere cele 300 de milioane de metri cubi pe zi din Rusia folosind ruble pe care nu le are în prezent, atunci nu există nicio speranță de a trece de sezonul de încălzire.

Concluzia pe termen scurt: pentru Europa, nu există alternativă la gazele naturale rusești. Să începem cu o propunere care pare simplă și logică: să înlocuim gazele naturale cu mai multe turbine eoliene; să ardem mai mult cărbune; să înlocuim gazul cu petrolul; să mai construim câteva centrale nucleare; să ardem biocombustibil (copaci, mobilă, animale moarte etc.). Nu va funcționa și iată de ce.

Să începem cu câteva date de bază. Gazul natural este compus în principal din metan, CH4. O transformare chimică destul de simplă transformă CH4, aerul și apa în NH3, care este amoniac sau nitrură de hidrogen. Acesta, la rândul său, poate fi folosit pentru a produce multe lucruri utile, de la îngrășăminte cu azot, la explozibili și multe alte produse, cum ar fi polimerii. Există și alte modalități de a produce amoniac, dar acestea sunt mai scumpe și nu există infrastructura necesară pentru a le utiliza. Un alt produs esențial și de neînlocuit obținut din gazele naturale este metanolul; fără el, chimia industrială modernă este de neconceput. In acest moment este pur și simplu imposibil să se înlocuiască gazele naturale cu cărbune, turbine eoliene sau centrale nucleare.

În al doilea rând, gazele naturale sunt folosite pentru a produce energie electrică și termică. Bineînțeles, căldura poate fi produsă și prin arderea cărbunelui sau prin utilizarea de calorifere electrice, dar centralele termice pe cărbune nu sunt utilizate pe scară largă în casele europene în prezent, în timp ce rețeaua electrică nu este concepută pentru a furniza căldură în cantitățile necesare, care sunt cu câteva ordine de mărime mai mari decât cererea actuală de energie electrică. Consolidarea rețelei de electricitate sau instalarea peste tot a centralelor pe cărbune (și dezvoltarea logisticii de livrare a cărbunelui) sunt propuneri foarte costisitoare și consumatoare de timp. Deci, încă o dată, nu există alternativă la gazele naturale.

Luați acum în considerare utilizările gazului natural ca și combustibil în fabricarea sticlei, în metalurgie, în fabricarea cimentului și în multe alte procese industriale. Conversia producției de sticlă sau de oțel cu ajutorul cărbunelui nu va funcționa. Conversia în energie electrică ar dura prea mult. Alegerea imediată este să continuăm să folosim gaze naturale sau să oprim totul. Iar oprirea tuturor înseamnă că Europa se va dezindustrializa, toți muncitorii industriali vor deveni șomeri, iar nivelul de trai al tuturor europenilor va scădea cu un ordin de mărime, toate acestea din cauza lipsei gazelor naturale rusești.

Ultimul motiv pentru care nu există o alternativă la gazul natural rusesc poate părea oarecum contra-intuitiv: acesta nu poate fi înlocuit de energia regenerabilă. Este adevărat, utilizarea pe scară largă a surselor de energie regenerabilă (eoliană și solară, în special) face ca utilizarea gazelor naturale să fie absolut obligatorie. În plus, capacitatea de producție pe bază de gaze naturale trebuie să fie egală cu capacitatea de producție din surse regenerabile - nimic altceva nu va funcționa. Acest lucru se datorează faptului că energia eoliană și cea solară nu pot asigura un nivel garantat de producție, iar cu cât este mai mare capacitatea eoliană și solară instalată, cu atât mai mari sunt diferențele dintre producția în orele de vârf și cea în afara orelor de vârf.

Pe de altă parte, consumatorii de energie electrică, fie că este vorba de o topitorie de aluminiu sau de sistemele de susținere a vieții din spitale, nu pot funcționa cu energie intermitentă. Vârfurile și depresiunile trebuie să fie netezite de ceva și, din motive de fizică, acel ceva nu poate fi decât gazul natural. Energia nucleară este exclusă, pentru simplul motiv că un reactor nuclear nu poate produce 500 MW într-un minut și 5 MW în următorul. Acest lucru se numește "manevră" și, dacă nu se face foarte încet și cu atenție, provoacă explozia reactoarelor nucleare, așa cum s-a întâmplat la Cernobîl. Există multe alte motive întemeiate, dar acest prim motiv este suficient.

Rămân cărbunele și gazele naturale. Poate fi posibil să se facă manevre cu ajutorul centralelor electrice pe cărbune, dar eficiența energetică a acestor manevre ar fi destul de păguboasă: într-o clipă alimentezi cuptoarele ca un nebun, iar în clipa următoare ventilezi zgomotos aburul în atmosferă. Ar fi mai ieftin să distrugem toate turbinele eoliene și panourile solare decât să realizăm o astfel de operațiune, pentru că nimeni nu și-ar putea permite energia produsă. Gazul natural este unic prin faptul că o turbină cu gaz natural poate crește și descrește rapid și fără pierderi majore de eficiență. În plus, CO2 produs este un produs secundar valoros care poate fi utilizat pentru a produce gheață uscată pentru fabricile de ambalare a cărnii.

Pentru a fi complet, să menționăm pe scurt hidrogenul (H2), care este atât de la modă printre ecologiști. Unii dintre ei cred chiar că hidrogenul poate înlocui gazele naturale. Cu cât se folosește mai mult hidrogen, cu atât este nevoie de mai mult gaz natural. Și nici măcar nu este vorba de faptul că hidrogenul trebuie să fie produs în principal din gaz natural; există un motiv mai simplu, bazat pe fizică. Hidrogenul nu poate fi transportat prin conducte ca și gazele naturale. Moleculele de hidrogen sunt minuscule și trec prin metal fără prea multe probleme; într-o conductă lungă de 1.000 km care funcționează la o presiune tipică de 60-90 de atmosfere, 40% din hidrogen ar scăpa pur și simplu.

În plus, hidrogenul arde la o temperatură mult mai ridicată decât gazele naturale, iar utilizarea sa necesită înlocuirea unei mari cantități de infrastructură, de la stațiile de comprimare a conductelor până la centrale, cuptoare și schimbătoare de căldură. În cele din urmă, hidrogenul vine cu o serie de probleme speciale: face conductele să fie fragile și predispuse la defecțiuni catastrofale; este exploziv într-o gamă largă de concentrații; iar flacăra sa este invizibilă, dar extrem de fierbinte. Pe scurt, atunci când detectați o scurgere de hidrogen, sunteți deja la jumătatea drumului spre moarte. Singura veste bună este următoarea: experimentele au arătat că este relativ sigur și eficient să se amestece gazele naturale cu hidrogen într-un raport de 9:1. Dar acest lucru înseamnă că pentru a dubla utilizarea hidrogenului, trebuie să dublăm utilizarea gazelor naturale.

Concluzia pe termen lung: pentru Europa, nu există alternativă la gazele naturale în general și la gazele naturale rusești în special (deoarece nu există alte surse de gaze naturale). În prezent, europenii aproape că nu mai au gaz natural depozitat în subteran și nu mai au ruble în conturi pentru a cumpăra mai mult - o situație cu adevărat îngrozitoare. Unele țări europene - în special Germania, Austria și Polonia - sunt în faza de negare, în timp ce altele - Danemarca - sunt deja în negocieri. Bulgaria și Moldova, care au o mare experiență în relațiile cu Rusia și care știu foarte bine că prima ofertă a Rusiei este întotdeauna cea mai bună, se grăbesc să accepte toate condițiile. Nu putem decât să ne plângem de milă pentru ce fac liderii europeni.