Cumplita noapte de Rusalii din 1951 - Deportati in Baragan

Postat la: 08.06.2020 10:28 | Scris de: ZIUA NEWS

Cumplita noapte de Rusalii din 1951 - Deportati in Baragan

Nimeni nu mai vorbeşte azi despre cumplita noapte de Rusalii din 1951, când peste 40.000 de bănăţeni au fost săltaţi din casele lor şi urcaţi în bou-vagoane pentru a fi duşi spre nicăieri. În zilele libere, românii au putut vedea o grămadă de filme. "Dar nu există niciun film românesc despre drama de Rusalii. Azi nimeni nu mai aminteste despre drama de Rusalii !", se plânge realizatorul de programe tv, Dan Negru, născut şi crescut în Banat.

Ce s-a întâmplat atunci?

"Întâi credeam că ne duc în Siberia", mărturisea deunăzi Silviu Sarafoleanu, fostul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan.

Care erau acuzaţiile?

Ţăranii înstăriţi din Banat erau acuzaţi că sunt titoişti, adică ţin cu Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei, pe vremea aceea duşman al regimului comunist de la Bucureşti.

Un desant de 10.000 de militari conduşi de generalii Mihail Burcă şi Eremia Popescu s-a prăvălit peste satele din vestul ţării. Tropăind, soldaţii au bătut la uşi şi au ordonat îmbarcarea. S-au grăbit oamenii să-şi strângă cele câteva lucruri câştigate şi muncite într-o viaţă dar, „ce să iei şi ce să laşi, de ce-o fi nevoie acolo, unde e «acolo»?", întrebau toţi. Militarii au pus în practică ordinal guvernului Dej.

Mutarea celor care dăunau construcţiei socialismului

Ministrul Afacerilor Interne a dispus printr-un HCM "mutarea din orice localitate a persoanelor care prin manifestările faţă de poporul muncitor dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română". "Celor mutaţi li se va stabili domiciliu obligator în orice localitate, " mai scrie documentul apostilat de Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Omul nou trebuia crescut în bordeie, departe de civilizaţie

O listă a păcatelor care au transformat paurii în „elemente duşmănoase" e greu de întocmit. Raţiunea „omului nou," din mintea comuniştilor, era greu de desluşit. Nimeni nu a înţeles atunci de ce ţăranii înstăriţi au fost consideraţi duşmani ai poporului. De ce trebuiau deportaţi? În lipsa unor raţiuni logice, singure rămân cifrele şi memoria supravieţuitorilor.

258 de localităţi din apropierea frontierei cu „imperialismul", 12.791 de familii, 40.230 de persoane au căzut pradă celei mai dureroase zile a satului şi au fost trimise din casele lor să trăiască în locuri duşmănoase. Miliţiile regimului i-au lăsat după zile de drum în câmpul gol, în deşert, căci Bărăganul a fost dintotdeauna deşertul României.

Au trebuit să-şi încropească în pripă bordeie. Cărau apă de la kilometri. Copiii au învăţat că mai rău nu se poate.

Destinul se va rescrie pentru „duşmanii" de clasă. Deportaţii au fost lăsaţi în Câmpia Bărăganului sub cerul liber, cu interdicţia de a se deplasa mai departe de 15 kilometri.

Ecaterina Tuturilov avea nouă ani, în 1951, când părinţii ei au fost deportaţi. A mers timp de o săptămână, împreună cu familia sa, într-un vagon de marfă. Au fost deposedaţi de tot avutul lor, toate proprietăţile - casă, grădină, coteţe de păsări, căruţă, plug, precum şi un cazan de fiert ţuică. Au dus cu ei doar câteva animale.

Batjocoriţi pentru vina de a fi fost ţărani cu stare

Îşi aminteşte cum la începutul deportării au locuit într-o colibă de stuf, apoi s-au mutat în bordei, unde noaptea mişinau peste ei şoareci şi gândaci. În anul următor, bunicii şi părinţii au construit o căsuţă formată dintr-o cameră şi o bucătărie. Şapte persoane locuiau într-un spaţiu de câţiva zeci de metri. Mâncau fierturi primite de la cazanul fermei, acolo unde munceau părinţii. Sufereau de frig şi de umezeală, nu deţineau haine groase, adaptate iernilor geroase din Bărăgan, iar dacă se îmbolnăveau, nu aveau niciun medicament la dispoziţie. În plus, cărau apa de la kilometri.

Are amintiri foarte triste. Copilăria petrecută departe de casă a marcat-o întreaga viaţă. Când s-au întors au găsit gospodăria distrusă, mai avea doar pereţi. Din mobila lăsată nu au mai găsit nimic, nici măcar un scaun. Viaţa a reînceput de la zero. Au muncit pe unde au apucat pentru a-şi reface gospodăria distrusă. Şi ea şi părinţii şi bunicii ei au trudit la o fermă departe de sat. Plecau luni şi se întorceau sâmbătă.

Până în decembrie 1989 au îndurat privaţiuni, batjocura cadrelor de partid şi umilinţa profesorilor. În momentul realizării interviului, conform prevederilor legii, avea 1.894 lei, în care se includea şi pensia de la locul de muncă. A fost de părere că aceste despăgubiri nu pot înlocui privaţiunile copilăriei. Au fost deportaţi fără a avea vreo vină, nu au încălcat nicio lege a statului român, chiar comunist fiind.

Se considera o supravieţuitoare pentru a povesti copiilor şi nepoţilor atrocităţile comuniste. Celor tineri de azi nu le vine să creadă că cineva a putut suferi atât de mult fără să aibă nicio vină.

Romulus Rusan a publicat o carte unică în felul său cu lista celor aproape 1700 deportaţi morţi în detenţia din Bărăgan în perioada 1951-1956. Dintre aceştia 175 copii, între care 150 morţi înainte de a împlini un an. Cel mai vârstnic dintre decedaţi - un ţăran în vârstă de o sută de ani, deportat cu cinci ani în urmă. Cu o bogată bibliografie şi cu certificate de moarte emise majoritar de autorităţile vremii - cartea este radiografia unui genocid inuman aplicat unor civili fără apărare.

loading...