Cum au apărut controversatele mituri despre tehnologia SF a dacilor. Povestea cuiului care nu rugineşte

Anii ´90 au adus în Sarmizegetusa Regia primele grupuri de căutători de comori şi de amatori de ritualuri şi paranormal, dar şi o mulţime de pretinşi savanţi, care au lansat în lucrările lor ipoteze controversate despre daci, despre cetăţile antice din şi descoperirile arheologice din zonă.

Amploarea goanei după comorile antice s-a diminuat în ultimii ani, datorită regimului juridic strict de care beneficiază situl UNESCO, iar manifestările mistico-religioase au fost, de asemenea, interzise în incinta Sarmizegetusei Regia.

În schimb, miturile create în anii 1990 pe seama capitalei Daciei s-au perpetuat şi sunt îmbrăţişate de un număr mare de români, deşi nu au fundament ştiinţific şi sunt respinse de arheologi. O mulţime de autori şi pagini de Internet oferă detalii despre „descoperirile" senzaţionale din cetăţile dacilor, altele decât cele făcute în timpul cercetărilor arheologice. Relatările despre oraşul şi tunelurile subterane create de daci la Sarmizegetusa Regia, despre cuiele de fier care au rezistat de peste două milenii fără să ruginească şi despre câmpul magnetic puternic din cetate rivalizează cu mărturiile, provenite din aceeaşi perioadă a anilor ´90, despre minunile, profeţiile şi capacitatea de teleportare a călugărului Arsenie Boca.

Cuiul lui Andrei Vartic

„Încă în 1995, noi am arătat că aşa zisele cetăţi ale dacilor sunt mai repede marcări inteligente ale unui mesaj deosebit de important, scris cu bună ştiinţă şi în limbaj geometric şi astronomic, şi în andezite, fiindcă el depozitează mult mai bine informaţia decât firava vorbă alfabetică, aflată şi sub ambiţia omenească, şi sub vremi, şi în necontenită entropizare", afirma publicistul Andrei Vartic (1948 - 2009), autor al mai multor volume despre daci.

Fost parlamentar în Moldova, Vartic a creat în anul 1993 Institutul Civilizaţiei Dacice din Chişinău (ICIDAC) şi a cercetat intens zona cetăţilor dacice, beneficiind de hărţi militare, călăuze şi aparatură performantă pentru acea vreme.

Susţinea că a descoperit scrisul topografic şi geometric al dacilor, topografia cosmogonică a dacilor şi faptul că mortarele folosite de daci aveau proprietăţi inteligente, menite să le sporească rezistenţa pe mii de ani. „Dar a văzut Roma adevărata civilizaţie a dacilor carpatini? Nu. Dacă o vedea, înţelegea valoarea excepţională a topirii unor lupe de fier plastic de 40 de kilograme, lupe pe care Europa a putut să le obţînă abia peste 11 veacuri. Vedea fierul dacic suprapur, de 99,97% fără cimentită, vedea ceramica dacică supradură şi motivele sacre ale dacilor armonizate cu lotusul egiptenilor şi al indienilor, cu acantul corintinienilor, cu vâscul druizilor. Vedea implectonul din zidurile turnurilor de la Costeşti, făcut din mari cărămizi de fier-titan (ilmenit), care nu-şi găsesc nici o justificare militară acolo", scria Andrei Vartic, în lucrarea „Kogaiononul - mit şi realitate".

Cea mai faimoasă dezvăluire anunţată de oaspetele obişnuit al Sarmizegetusei anilor ´90 a fost „cuiul dacic care nu rugineşte". Prin 1997, Andrei Vartic adusese în Moldova un piron vechi de două milenii, pe care l-ar fi primit de la un arheolog român. „Andrei ia cuiul şi fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Bălţi unde, minune, X-Ray-ul arată că acel cui de peste 2.000 de ani, acel cui dacic care nu vrea să ruginească, avea în componenţa lui nici mai mult nici mai puţin decît alfa-fier pur de 99,97%; nici urmă de impurităţi, adică de compuşi ai carbonului ce rămân de la prelucrare. O minune antică, ce se poate obţine numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!", scria Napoleon Săvescu, prieten al publicistului şi autor, de asemenea, al mai multor lucrări controversate despre daci, printre care volumul „Noi nu suntem urmaşi ai Romei".

„Dacii ne-au lăsat mostre de civilizaţie extraordinară ca: betoane perfecte nedistruse de timp, apă şi intemperii de peste 2000 de ani; metalurgie mai avansată decât ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 de kilograme, când românii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 de kilograme; modelele matematice de la Grădiştea Muncelului şi desigur cele topografice, prin aşezarea aşa ziselor cetăţi din Munţii Şureanului, Cindrelului, Perşanilor (Racoş) într-o ordine perfect geometrică de invidiat chiar şi azi", adăuga Săvescu, în jurnalul său, publicat în 1998.

Câmpul magnetic al lui Napoleon Săvescu

Napoleon Săvescu, un medic român care în anii ´70 a emigrat în Statele Unite ale Americii a înfiinţat fundaţia „Dacia Revival International Society" şi a organizat începând din anii 2000 mai multe congrese de dacologie. Pasiunea pentru istorie l-a făcut să construiască la poalele cetăţilor dacice o vilă cu înfăţişarea unui castel medieval. Într-una dintre cărţile sale, Săvescu relata despre uriaşul câmp magnetic de la Sarmizegetusa, care putea deregla obiectele electronice.

„Acolo unde casetofonul nu mai mergea, bateriile se consumaseră aşa, peste noapte, filmul din aparatul de fotografiat se terminase şi el, brusc, aparatul de fotografiat al lui Tudor s-a oprit şi el, iar eu mă gândeam ce caut aici fără instrumente moderne, cum de totul se strică tocmai la mine? De fel nu sunt superstiţios, aşa ca îmi rămăsese numai ghinionul drept cauză, cu toate că se poate lua în considerare şi câmpul magnetic formidabil din zonă", relata Napoleon Săvescu, în jurnalul său publicat în 1998.

Mitul oraşului subteran

Cele mai bizare dezvăluiri despre Sarmizegetusa Regia, menite să-i fascineze pe români, i-au aparţinut însă fostului general de divizie Vasile Dragomir. Potrivit acestuia, cetăţile dacice se suprapuneau unui oraş subteran întins pe 200 de kilometri pătraţi, iar sub Sarmizegetusa Regia ar fi existat o reţea de tuneluri. Echipe de cercetători ruşi ar fi scanat, cu dispozitive performante şi cu ajutorul sateliţilor, teritoriul Sarmizegetusei şi ar fi ajuns la această concluzie, afirma fostul militar, în diverse materiale de presă.

„Eu odată am demonstrat, prin măsurători concrete, profesional făcute, cu aparatură precisă, că dacii aveau cunoştinţe astronomice, cum numai la maya le-am mai întâlnit. Noi am găsit sus, la Hirtoape (n.r. loc în apropiere de Sarmizegetusa Regia), în afară de elemente militare construite pe teren, şi elemente subterane, care după părerea mea ii proiectează pe daci că ducând un fel de război ca în Vietnam! Dacii noştri erau foarte buni luptători şi pe dedesubt, de aceea, chiar dacă nu este numai părerea mea, se vorbeşte că în zona Cioclovina sunt nişte peşteri ciudate, interesante, puţin explorate", relata Dragomir, citat în jurnalul lui Napoleon Săvescu, publicat în 1998.

Sarmizegetusa Regia se numără printre cele mai studiate situri din România, chiar dacă o mică parte din teritoriul ei a fost scos la iveală. De peste două secole au loc săpături arheologice în Munţii Orăştiei, iar în ultele decenii, campaniile de cercetare s-au derualt aproape în fiecare an. Teoriile cuielor de fier care nu ruginesc, ale mortarelor care nu se uzează, ale câmpului magnetic care dereglează aparatura electrică au fost respinse de arheologi, iar în privinţa reţelei de tuneluri, singurele canale subterane din Sarmizegetusa Regia sunt cele din reţeaua de canalizare amenajată la începutul anilor ´80 în sit.

Toate obiectele de fier descoperite de-a lungul timpului la Sarmizegetusa Regia erau afectate de rugină, chiar dacă unele dintre ele s-au păstrat într-o stare mai bună de conservare. După ce intră în restaurare şi sunt tratate cu anumite soluţii, ele pierd rugina şi se poate preveni apoi ruginirea acestora", spune Daniel I. Iancu, cecetător ştiinţific la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. În privinţa câmpului magnetic, acesta susţine că mitul este fals, dovada sunt fotografiile şi semnalul de telefonie mobilă existent în Sarmizegetusa Regia. Mitul oraşului subteran şi al reţelei de tuneluri subterane este cu totul fals, chiar dacă unii dintre români continuă să îl creadă. „Geologia solului din zonă nu ar perite săparea unor tuneluri, nici măcar cu tehnologia de astăzi. Straturile de teren sunt oblice din Sarmizegetusa Regia, formate mica şisturi foarte subţiri. De aceea se produc adesea şi alunecări de teren", afirmă cercetătorul ştiinţific.