CSAT a recunoscut că ani de zile ofițerii SRI au participat la anchete penale în baza unor decizii secrete
Postat la: 17.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
În ziua în care Curtea Constituțională tăia puterile SRI, CSAT recunoștea că ofițerii serviciului participau la anchete în baza unor hotărâri secrete și nu în virtutea legii. Informația apare într-un document remis Uniunii Naționale a Judecătorilor, în cadrul scandalului numit generic „Câmpul tactic"
Uniunea Națională a Judecătorilor din România a făcut public un document primit în urmă cu aproape un an de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), legat de implicarea serviciilor secrete, în special a SRI, în activitatea de urmărire penală. Astăzi - când Curtea Constituțională a scos serviciile secrete din munca efectivă de urmărire penală - rolul SRI pare a fi mult limitat, dar, așa cum reiese din documentul publicat de UNJR, rămân destule aspecte în care ofițerii de informații par să aibă atribuții dincolo de prevederile legale.
Disputa dintre magistrați și SRI a fost stârnită, în primăvara lui 2015, de o afirmație a fostului șef al Direcției Juridice din SRI, generalul Dumitru Dumbravă ( devenit la 1 august 2016 secretar general al principalului serviciu secret din România). E vorba de celebra declarație că Justiția este, pentru SRI, un „câmp tactic". Imediat au apărut reacții, multe legate și de faptul că o solicitare din 2014 a judecătorului Horațius Dumbravă - membru al Consiliului Superior al Magistraturii CSM) - privind numărul de ofițeri acoperiți din Justiție rămăsese fără răspuns.
Publicarea unui răspuns al CSAT din 19 ianuarie 2016 la solicitarea din 2014 nu a liniștit apele. CSAT susținea atunci că nu există ofițeri acoperiți între judecători și procurori, dar Uniunea Națională a Judecătorilor (UNJR) a continuat demersurile lămuririi situației „câmpului tactic", susținând că există ordine secrete ale unor instituții fără atribuții legislative - se făcea referire la CSAT - în baza cărora SRI are atribuții dincolo de lege.
Documentul este un raport/răspuns al CSAT la lămuririle cerute de UNJR cu prilejul unei întâlniri din 11 februarie 2016. Documentul a fost redactat la 16 februarie 2016. Atunci, judecătorii au cerut ca răspunsul să nu cuprindă date secrete, pentru a putea fi publicat. Acum, organizația condusă de judecătoarea Daniela Gârbovan a considerat că e momentul publicării. Din scrisoarea CSAT aflăm că Legea 51/1990 - în baza căreia funcționează și SRI - nu acoperea creșterea fenomenului corupției și atunci - în loc să se aducă legii anumite corecții - s-a preferat să se meargă pe decizii ale CSAT, decizii secrete.
UNJR spune acum, citând răspunsul CSAT: „Deși în Legea 51/1991 nu există o mențiune explicită la corupție ca având legătură cu siguranța națională, pentru a intra astfel în atribuțiile serviciilor de informații, CSAT a interpretat că, < prin amploarea și consecințele sale, corupția se poate constitui într-o amenințare la adresa securității naționale >. Argumentând că >, în loc să modifice legea, așa cum ar fi fost constituțional, în 2005 „CSAT a integrat problema corupției în structura Strategiei de securitate națională, ca factor de risc și obiectiv de securitate".
Acest artificiu, de a completa legea prin decizii secrete, reprezintă un precedent periculos pentru statul de drept, împiedicând cetățenii să cunoască în mod real cât de extinse sunt compețentele unor instituții ale statului. „Ulterior, conceptul a fost preluat de Strategia națională de apărare din anul 2010, care o definea ca și vulnerabilitate, iar Strategia de Informații stabilea că una din principalele direcții de acțiune care orientează activitățile SRI să fie aceea a semnalizării cazurilor de corupție la nivel înalt, cu efecte asupra politicilor statului, inclusiv în scopul prevenirii accesului în funcții publice a persoanelor corupte", se mai arată în scrisoare.
Din acest paragraf rezultă că CSAT a trasat SRI-ului sarcini informativoperative ce nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut, cum ar fi prevenirea accesului unor „persoane corupte" în funcții de conducere, deși acestea nu erau condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Mai mult, aceste verificări prealabile, făcute de un serviciu de informații în afara cadrului procesual penal, fără a exista o procedură și fără ca ulterior persoana verificată să ia la cunoștință de conținutul raportului, pentru a se putea apăra în raport de aceste acuze, este posibil să fi fost aplicabile și în cazul funcțiilor de conducere din justiție. Cererea UNJR adresată Președintelui Iohannis pentru a se lămuri acest aspect a ramas fără un raspuns concret.
UNJR - citând informațiile obținute de la CSAT - constată un lucru cel puțin bizar: unele anchete se desfășurau cu echipe mixte ale SRI, parchetelor și Poliției. Singurul lucru care permitea aceste activități era o decizie a CSAT. UNJR descrie astfel acest lucru, folosind și paragrafe din scrisoarea CSAT: „Existența unor < echipe mixte > SRI-procurori a fost anunțată de președintele Traian Băsescu într- un interviu pentru Timpolis, din data de 15 mai 2014, în cadrul căruia a spus că „a fost emisă o hotărâre CSAT care menționează toate instituțiile cu responsabilități în depistarea și combaterea acestui proces, dar responsabilizează masiv și SRI. O hotărâre CSAT în care, de exemplu, se specifică obligativitatea funcționării unor structuri mixte Parchet-SRI-Poliție, pe diverse paliere, de la depistarea și combaterea corupției în Justiție până la combaterea evaziunii fiscale".
Prezența acestor „echipe mixte" SRI-procurori, care nu au nici o bază normativă publică, a fost relevată și de directorul SRI, Eduard Hellvig. „SRI aloca resurse umane, resurse procedurale și tehnologice de cel mai înalt nivel in cooperarea cu DNA. Asta se poate traduce în sute de echipe operative comune, care reprezintă un parteneriat interinstituțional de succes", a spus Eduarh Hellvig, la bilanțul DNA pentru anul 2015.
UNJR constată că această practică este în afara Constituției, lucru constatat, de altfel, și de Curtea Constituțională, exact pe 16 februarie, când a declarat neconstituțională folosirea în anchete a unor structuri care nu au atribuții de cercetare penală. După decizia Curții, oficial, multe lucruri s-au schimbat. Pe 16 februarie 2016, Curtea Constituțională a decis că formularea din Codul de Procedură Penală este mult prea ambiguă și obligă legiuitorul să o clarifice, în sensul ca în anchete penale să nu fie folosite orice „instituții ale statului", ci doar lucrători sau tehnică a instituțiilor cu atribuții în cercetarea penală. Toate atribuțiile SRI recunoscute de CSAT în documentul remis UNJR au dispărut ca prin minune.
Sursa: EvZ.ro
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CC ...
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministru ...
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...