Criminalul în serie care acţiona în Vaslui după model american fentează poliţia de 24 de ani. A ucis patru femei luate la autostop şi le-a abandonat cadavrele în păduri

De un sfert de secol, Poliţia Română încearcă să dea de urma unui criminal feroce care, în anii 2000 şi 2004, a ucis în judeţul Vaslui, prin strangulare sau sugrumare, patru femei ce urcaseră în maşina lui, la ocazie.

Ultimul suspect din anchetă a fost un bărbat din Huşi, şofer de TIR, condamnat pentru fapte similare în Germania şi Austria. Dar pista a picat, pentru că ADN-ul lui nu s-a potrivit cu cel găsit pe lenjeria intimă a uneia dintre victimele de la noi, scrie Libertatea.

Peste 850 de crime au fost comise în SUA, de-a lungul autostrăzilor, în ultimele decenii. Victimele erau, majoritatea, femei. Prostituate, dar şi adolescenţi fugiţi de acasă sau turişti care călătoreau cu autostopul. „25 de camionagii de cursă lungă execută pedepse cu închisoarea pentru omucideri multiple, iar crimele au loc și astăzi, deși într-un ritm mai lent decât în anii 1990 și 2000. Transportul rutier de cursă lungă e profesia numărul unu a ucigașilor în serie", spune Frank Figliuzzi, fost director adjunct al FBI, citat de The Guardian.

Peste 200 din crimele comise de-a lungul autostrăzilor americane sunt încă nerezolvate, iar FBI a înfiinţat, încă din 2004, o unitate specială - „Highway Serial Killings". În România, nu avem nicio autostradă în regiunea Moldovei. Dar avem un criminal în serie după model american, în Vaslui. Încă neprins de poliţie. Primele două victime au fost descoperite în Valea Seacă de lângă satul Chiţcani. Erau ascunse peste dealuri, în inima pădurii de salcâmi, la o distanţă de aproape 5 km de şoseaua ce duce din Bârlad spre oraşul Vaslui.

Poliţia a aflat de aceste cadavre pe 30 noiembrie 2000, de la doi bărbaţi din satul Mitoc. Ei au declarat că au mers în pădure, ca să adune lemne de foc, şi, la un moment dat, câinele cu care erau a devenit agitat. „Lătra ciudat, a moarte", le-a mărturisit Marian P. jurnaliştilor din presa locală.

A mers după câine, iar în dreptul unui pâlc de oţetari, la zece paşi de drumul de pământ de la marginea pădurii, spune Marian P., „am găsit pe jos o pereche de blugi, nişte pantaloni tricotaţi şi o pereche de chiloţi. Alături, am văzut craniul, care mai avea pe el şuviţe de păr blond, şi câteva bucăţi de oase, care dacă aveau un kilogram cu totul. Craniul era gol, nu mai avea carne. Am mai mers prin pădure vreo zece metri, poate mai dăm de ceva, şi am mai găsit un pulover, o maletă şi un sutien."

Pădurarul din Chiţcani, Mihai Bostan, spune că, de fapt, oasele fuseseră găsite mai demult, de către celălalt bărbat, ciobanul Gică A., iar acesta „n-a anunţat imediat poliţia, de teamă să nu fie amendat că a intrat cu oile în pădure. Până la urmă, cum a făcut el, a zis, iar după ce a venit poliţia să caute prin pădure, ciobanul a anunţat: «am mai găsit una!»."

A doua victimă a fost găsită de poliţie pe 5 decembrie 2000, tot la marginea pădurii, la o distanţă de 800 de metri faţă de celălalt cadavru. Din trupul femeii nu mai rămăsese decât craniul şi trei fragmente osoase. În zonă, împrăştiate, erau hainele pe care ea le purtase: un pulover cărămiziu, cu mânecă lungă, ce avea şase nasturi albi în faţă, şi un costum din două piese - taior cu mânecă scurtă şi fustă, ambele de culoare turcoaz. Medicii legişti au aproximat vârstă femeii la 30 - 35 de ani.

Abia după un an de cercetări, poliţia a reuşit identificarea acestei victime. Pe atunci, în România nu se făceau expertize genetice, aşa că au fost luate la mână toate dosarele femeilor declarate dispărute în acea perioadă. Şi singura care a corespuns era Maria Bîru, o femeie de 46 de ani din comuna Răchitoasa, judeţul Bacău.

Mică de statură, corpolentă, Maria îşi creştea singură cei doi copii. A dispărut într-o zi de luni, pe 28 august 2000, când a plecat de acasă la sora ei din Vaslui, care urma să o ajute să ia nişte medicamente mai ieftine, pentru mama lor bolnavă.

S-a trezit dis-de-dimineaţă, şi-a pus pe ea costumaşul cel bun, de culoare verde, şi a urcat în autobuzul care a dus-o până în gara din Berheci, judeţul Galaţi. De acolo, la ora 6:30, urma să ia un tren spre Bârlad. Şoferul autobuzului a spus că la ora 6:00 şi ceva a lăsat-o pe Maria în gară. Numai că, în ziua aceea, trenul spre Bârlad n-a mai circulat, aşa că femeia a fost nevoită să iasă la ocazie.

Din Berheci şi până în Vaslui sunt 90 km. Poliţiştii cred că e posibil ca femeia să fi mers cu „maşina de ocazie" pe bucăţi, căci, potrivit declaraţiilor martorilor, ultima oară ea ar fi fost văzută, în acea dimineaţă, făcând autostopul în faţa Fabricii Rulmentul din Bârlad, aflată la mijlocul drumului spre Vaslui.

Nu s-a putut stabili în ce maşină a urcat Maria şi nici cum a fost ucisă ea. Legiştii au constatat doar că pe craniu şi pe celelalte oase găsite nu există semne ale unor lovituri. După ce a ucis-o, criminalul a plecat cu geanta femeii, în care erau 7 milioane de lei vechi, dar şi cu bijuteriile ei: un inel şi un lănţişor din aur.

Copiii Mariei Bîru n-au fost niciodată convinşi că oasele găsite în pădure sunt ale mamei lor. Ei cred că ea trăieşte. Drept argument, fiul femeii spune că acel craniu, pe care el a fost chemat să-l identifice, avea toţi dinţii intacţi, în vreme ce mama lui, îşi aminteşte el exact, îşi scosese o măsea la dentist, cu câţiva ani în urmă.

Mai târziu, când expertizele ADN au devenit uzuale şi în România, nici poliţia n-a încercat să înlăture incertitudinea, comparând profilul genetic extras din craniul găsit în pădure cu cel al copiilor Mariei Bîru. O astfel de expertiză, realizată şi în cazul soţilor Ceauşescu, costă câteva mii de lei, iar în cazul din Vaslui, anchetatorii au considerat, probabil, că nu se justifică cheltuiala. Aşa că femeia din Răchitoasa n-a fost nici măcar îngropată creştineşte de familie.

În cazul celorlalte oase găsite în pădurea de lângă Chiţcani, n-a existat niciun dubiu: rudele au recunoscut hainele, elasticul de păr şi cele două coroane dentare din aur de pe maxilar. Era Safta Ciobotaru, o femeie de 30 ani din comuna vasluiană Vinderei.

Safta şi soţul ei lucraseră la mina Vulcan din Hunedoara. După ce au fost disponibilizaţi, şi-au vândut apartamentul din Vulcan şi s-au întors acasă, în Vinderei. Din cauza lipsei banilor, cei doi au început să se certe, iar în 1999 au divorţat. Copiii, un băiat de 10 ani şi o fetiţă de 8 ani, au rămas la Safta, care locuia împreună cu părinţii ei.

După divorţ, Safta şi fostul ei soţ s-au împăcat, însă bărbatul a murit, la scurt timp, din cauza unei boli de ficat, iar femeia a rămas singură, cu doi copii. Ca să aibă cu ce-i creşte, ea muncea ocazional în Turcia.

În ziua în care a dispărut, Safta mergea la Vaslui ca să ridice nişte bani ce-i fuseseră trimişi din Turcia, printr-o firmă de transport. Era o zi de marţi, pe 10 octombrie 2000. Femeia venise în Bârlad împreună cu mama ei, iar la ora 10:00 dimineaţa, s-a despărţit de ea în faţa Oficiului Poştal din oraş. „Mi-a cerut 50.000 de lei şi a plecat la ocazie, spre Vaslui", spune mama Saftei.

Poliţia a făcut verificări şi a stabilit că tânăra n-a mai ajuns în oraşul Vaslui. Ea a mers, ca să ia autostopul, tot în faţa Fabricii Rulmentul din Bârlad, ca şi Maria Bîru.

Safta era slăbuţă, cu părul lung, vopsit şaten şi prins în coadă. În acea zi, purta o geacă neagră din piele, blugi şi cizme. Nimeni n-a văzut în ce maşină a urcat. Şi în cazul ei, legiştii au stabili doar că „pe suprafaţa oaselor nu s-au constatat leziuni de violenţă", iar „cauza morţii rămâne necunoscută".

Ucigaşul i-a luat victimei geaca, cizmele şi geanta din piele neagră, unde femeia avea 50.000 de lei vechi, dar şi toate actele ei şi ale copiilor. Nici bijuteriile Saftei n-au mai fost găsite în pădure: o verighetă din aur, cu model în formă de „x" pe exterior, şi un lănţişor din argint, de 3-4 gr, cu bobiţe în loc de zale.

După moartea Saftei, copiii ei au rămas orfani şi de mamă. Apoi au ajuns în grija statului, după ce rudele au decis că nu-i pot creşte. Fata a fost dată la o casă de copii din Bârlad, iar băiatul a ajuns la o alta, tocmai în Tulcea.

În numai două luni, de când a dispărut şi până când a fost găsită în pădurea de lângă Chiţcani, din Safta Ciobotaru n-au mai rămas decât un craniu şi câteva oase. Iar din trupul Mariei Bîru, care a stat trei luni în acea pădure, aproape nimic. Ce ar fi putut distruge cadavrele atât de rapid? În acel loc „sunt vulpi, mistreţi şi câini hoinari. Puteau să le mănânce", spune pădurarul Mihai Bostan.

Bărbatul e convins că ucigaşul celor două femei „e cineva care ştie zona. E o zonă retrasă şi sigur e cineva care ştie, care a mai fost acolo".

Dacă mergi pe şoseaua ce leagă Bârladul de Vaslui, aşa cum mergea şoferul care le-a luat la autostop pe cele două femei, fără să ştii exact că această pădure e undeva, peste dealuri, n-ai cum să bănui că drumul de pământ, prin care abia răzbeşti cu maşina atunci când plouă, duce într-acolo.

De această pădure ştiu toţi localnicii din satele şi comunele învecinate care vin aici să adune lemne pentru foc. Dar e greu de crezut că în 2000, când parcul auto din România era la o treime din ce-i acum, aceşti oameni, majoritatea săraci, aveau maşini.

Mai vin în zonă vânătorii, ca să împuşte vulpi şi mistreţi, iar primăvara, când înfloresc salcâmii, vin apicultorii cu stupini. Iar în 2015 a venit printre copaci, de sus, fără voia lui, un bărbat care s-a prăbuşit cu motodeltaplanul, pe celălalt versant al pădurii. Şi în acest caz, au mai fost găsite doar nişte oase, după patru luni. Poliţiştii sunt convinşi că cel mort era un contrabandist care aducea țigări din Republica Moldova.

Pe 12 octombrie 2000, după numai două zile de la uciderea Saftei Ciobotaru, ucigaşul a ieşit din nou la vânătoare, căutându-şi victime printre femeile ieşite la ocazie. De data aceasta, în maşina lui a urcat Maricela Tomozei, o tânără frumoasă de 29 de ani.

Maricela era măritată cu un preot şi avea doi copii, de 6 ani şi, respectiv, 8 ani. Lucra ca asistentă medicală la Spitalul din Huşi, iar cei care au cunoscut-o spun despre ea că era o femeie bătăioasă. Locuia la 13 km depărtare de Huşi, în comuna Creţeşti, şi făcea naveta la serviciu. „Era isteaţă foc şi avea fler, nu se urca la oricine în maşină", spunea soţul Maricelei.

Pe 11 octombrie, cu o zi înainte ca ea să dispară, Maricela a plecat, împreună cu soţul ei, spre judeţul Galaţi, în Tecuci, unde aveau lăsată la reparat o maşină Aro. Au ajuns acolo cu un TIR, care i-a luat la autostop, iar peste noapte s-au cazat la un prieten de familie, preot şi el.

A doua zi, într-o joi, Maricela şi-a anunţat soţul că ea trebuie să ajungă în Vaslui, la greva cadrelor sanitare. Preotul şi-a condus soţia până în locul unde ea urma să facă autostopul. Spune că acolo mai erau oameni care aşteptau să ia ocazia spre Bârlad sau Vaslui, aşa că n-a mai stat, să vadă în ce maşină se urcă Maricela.

Când a plecat spre Vaslui, tânăra, care era înaltă, cu părul şaten şi ondulat, purta un pardesiu roşu din tercot, o cămaşă roz şi o fustă lila. La gât avea o eşarfă, iar în picioare - nişte cizme negre din piele, cu şireturi la spate.

Poliţiştii au stabilit ca Maricela a fost văzută ultima oară în acea dimineaţă, în jurul orei 8:30, când a plecat din Tecuci, în direcţia Bârladului. Potrivit unui martor, ea a urcat într-o maşină papuc de culoare albastră, cu numere provizorii de Iaşi. Era maşina criminalului? Poliţiştii au făcut cercetări, dar, pentru că pista nu a dus nicăieri, au considerat mai plauzibilă varianta ca Maricela, la fel ca şi Maria Bîru, să fi făcut drumul din bucăţi şi, o dată ajunsă la Bârlad, să fi urcat acolo într-o altă maşină.

Tânără a fost găsită moartă a doua zi după-amiază, în apropiere de Bârlad, de un ţăran dintr-o comună învecinată care trecea cu căruţa spre casă. El a zărit cadavrul, aproape de drumul forestier, în liziera de salcâmi a pădurii Dealu Mare. Zona, în care pe vremuri cei din Bârlad mergeau la picnic, devenise acum un loc viran frecventat de bărbaţii care veneau aici cu prostituate.

Trupul tinerei era întins pe spate, cu corpul plecat spre dreapta, cu un genunchi îndoit şi braţele întinse lateral, în poziţia crucificării. Avea fusta ridicată până la brâu, iar picioarele îi erau complet dezgolite. Şi, deşi cadavrul a fost găsit a doua zi de la comiterea crimei, legiştii n-au putut stabili dacă a existat sau nu vreo agresiune sexuală.

La necropsie s-a stabilit că moartea tinerei s-a datorat strangulării cu un obiect din material textil, cel mai probabil eşarfa pe care femeia o purta la gât.

Pe cadavrul victimei nu au fost găsite leziuni de autoapărare, ceea ce înseamnă că atacul a fost prin surprindere, iar femeia nu a avut timp să reacţioneze. Tânăra fusese lovită în zona tâmplei drepte, însă legiştii nu au putut stabili dacă asta s-a întâmplat înainte ca ea să fie ucisă, prin lovire cu pumnul sau prin izbirea capului de portiera maşinii. Mai există şi varianta ca lovitura la cap să se fi produs accidental, atunci când ucigaşul a scos cadavrul din maşină.

Criminalul a luat-o cu el eşarfa cu care a strangulat victima, pardesiul ei, dar şi toate bijuteriile din aur pe care Maricela le purta în acea zi (o brăţară tip lănţişor cu cruciuliţă, un lănţişor cu cruciuliţă, o verighetă şi un inel cu montură în formă de frunzuliţă). Însă nu s-a atins de geanta femeii, în care erau actele ei, 100.000 de lei vechi şi un acatist.

În cazul acestei crime, după o săptămână de la descoperirea cadavrului, poliţiştii au reuşit să identifice câţiva martori care au trecut prin acea zonă, în acelaşi timp cu criminalul. Erau într-o căruţă, patru localnici din comuna Dealu Mare şi o femeie din Bucureşti. Cu toţii au declarat că au văzut o Dacie roşie care transporta, pe bancheta din spate, o femeie despre care n-au putut spune dacă era moartă sau vie.

Când martorii s-au apropiat cu căruţa, Dacia roşie a oprit, aşteptându-i să treacă, iar apoi a accelerat şi a virat la dreapta, spre liziera de salcâmi unde a fost găsit cadavrul. Mărturia celor cinci era extrem de preţioasă, dar poliţiştii aveau o mare problemă: în ziua respectivă, toţi cei din căruţă erau în diverse stări bahice. Cu ajutorul celui mai treaz dintre martori, femeia din Bucureşti, poliţiştii au făcut totuşi portretul robot al şoferului care conducea Dacia roşie, fără să fie însă nici ei convinşi că aşa arată criminalul, cu adevărat.

Pe lângă martori, în cazul acestei crime, a mai existat o descoperire importantă: urmele de roţi găsite la faţa locului. Traseul acestora era acelaşi cu cel indicat din martori, ceea ce confirmă spusele lor. Specialiştii au stabilit că urmele de roţi puteau proveni de la anvelope folosite şi la o Dacie, dar şi la Cielo, Tico sau Aro.

De la locul în care a fost găsită ultima urmă de maşină şi până la lăstărişul în care a fost aruncat cadavrul sunt vreo 10 metri. Nu a fost găsită nicio urmă de talpă, iar poliţiştii cred că ucigaşul a călcat doar pe iarbă. Iar, după mai bine de 24 ore, câte au trecut de la crimă şi până la descoperirea cadavrului, urmele din iarbă nu mai erau vizibile.

Pentru că nu au fost găsite urme de târâre nici pe sol, nici pe încălţămintea victimei, poliţiştii cred că până în lizieră, criminalul a cărat cadavrul în spate, iar acolo, l-a aruncat de pe umăr.

După audierea martorilor din căruţă şi descoperirea urmelor de pneuri, au fost luate la verificat toate Daciile roşii care circulau pe acel traseu, dar şi maşinile bărbaţilor care veneau în fosta zonă de picnic, cu prostituate. Dar pistele s-au închis iar, una după alta.

Când crimele în serie s-au oprit, anchetatorii au răsuflat uşuraţi. Până în mai 2004, când trupul altei femei ucise a fost găsit, într-o pădure din judeţul Vaslui.

Mioara Manea avea 29 de ani şi locuia, împreună cu soţul ei, în Moara Grecilor, la marginea oraşului Vaslui. Femeia lucra la o fabrică mică de pâine din zonă, iar soţul ei era tehnician veterinar. Cei doi abia terminaseră de ridicat o casă şi plănuiau să urmeze un tratament, pentru a avea copilul pe care şi-l doreau.

Mioara era de loc din satul Şişcani, de lângă Huşi, şi în fiecare lună mergea să-şi viziteze părinţii. Pe 20 mai 2004, ea a decis că plece la ei, pentru că a doua zi, de Sfinţii Constantin şi Elena, era onomastica mamei.

Urma să ajungă în Şişcani cu autostopul şi nu se temea că ar putea să o prindă noaptea pe drum. „Nu-i era teamă, nu credea că ei i se poate întâmpla ceva rău", spune soţul Mioarei. În acea zi de joi, femeia s-a întors de la serviciu, a mâncat ceva, a mai robotit prin casă, apoi şi-a pus pantalonii bej, un pulover, geaca din imitaţie de piele, saboţii bej şi a fost gata de plecare. Era ora 18:00.

Până în Vaslui a luat autobuzul împreună cu soţul ei. El trebuia să ajungă la serviciu şi a coborât în centrul oraşului, iar Mioara a mers mai departe, până la staţia PECO de la marginea Vasluiului, de unde se iau maşinile la ocazie. Nimeni n-a văzut cu cine a plecat de lângă benzinărie. Nu se ştie dacă ea a mers cu o singură maşină sau dacă n-a coborât, pentru a lua altă ocazie, în zona Crasnei, locul în care se intersectează toate traseele celor patru victime.

Trupul tinerei a fost găsit, după o săptămână, de un văcar care-şi mâna vitele prin pădurea Tătărani, aflată lângă Huşi. Ca şi în cazul Maricelei Tomozei, zona în care fusese aruncat cadavrul Mioarei era frecventată de bărbaţi care veneau cu prostituate.

Şi, precum în cazul victimelor aruncate în pădurea de lângă Chiţcani, şi aici „era greu de nimerit, pentru că se arase pe drumeagul ăsta agricol şi nu mai era folosit", spunea şeful de post din Tătărani, convins că „trebuie că a mai fost pe aici criminalul".

Tânăra găsită moartă în pădure era dezbrăcată aproape complet: bluza fusese ridicată până în dreptul gâtului, iar pantalonii şi chiloţii, coborâţi până la nivelul gambelor. Braţele victimei erau aşezate deasupra capului, în forma literei V, picioarele - uşor depărtate, iar unul dintre saboţi lipsea.

Legiştii au stabilit că femeia a fost ucisă prin sugrumare, cu o singură mână. Înainte de asta, ea a fost lovită puternic în zona feţei, cu un corp dur.

Având în vedere poziţia cadavrului, cel mai probabil acesta a fost târât de la maşină şi până în locul unde a fost abandonat. În săptămâna ce a trecut de la dispariţia tinerei şi până la descoperirea ei, în acea zonă a plouat puternic, de două ori, iar eventualele urme în sol, lăsate de talpa criminalului sau de roţile maşinii lui, au fost şterse de apă.

Spre deosebire de celelalte cazuri, victima nu a fost deposedată de bijuteriile din aur pe care le avea: o verighetă, un inel cu o pietricică roşie şi cerceii. Dar lipseau geanta Mioarei, în care erau 50.000 de lei vechi şi actele, dar şi geaca ei din imitaţie de piele. Cel mai probabil, au rămas în maşina ucigaşului care se grăbea să plece de la locul crimei.

Pentru că ploile au grăbit procesul de putrefacţie al cadavrului, nici de această dată nu s-a putut stabili dacă victima a fost sau nu violată. De data aceasta s-au recoltat şi probe vaginale, dar nu s-a găsit un profil ADN străin, după cum declara procurorul de caz, la patru ani de la crimă.

După uciderea Mioarei Manea din mai 2004, crimele s-au oprit. Cel puţin în Vaslui. În România nu există încă o bază de date care să permită înregistrarea informaţiilor din toate dosarele de omor rămase nerezolvate, pentru a le identifica pe cele ce au un modus operandi similar.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cele patru crime au fost cercetate în două dosare separate: 766/P/2001 - pentru primele trei victime şi 358/P2004 - pentru ultima dintre victime.

În 24 de ani, câţi au trecut de la prima crimă, de aceste cazuri s-au ocupat zeci de poliţişti şi de procurori criminalişti. Unii dintre au ieşit la pensie, iar dosarele au ajuns pe mâinile altor anchetatori, care au încercat să resusciteze ancheta.

„Am monitorizat suspecţi, am avut suspiciuni, unele indicii care nu s-au confirmat. E un suspect în puşcărie pentru un caz similar, dar nu recunoaşte nimic", le mărturisea jurnaliştilor procurorul de caz din 2011.

Potrivit vechiului Cod Penal care prevedea că „termenul de prescriptie a răspunderii penale e 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă", pentru primele trei crime, comise în 2000, autorul scăpa definitiv de răspunderea penală în anul 2015.

Dar din martie 2012, prin legea iniţiată de Monica Macovei şi de Sever Voinescu, toate crimele au devenit imprescriptibile, iar autorii lor, indiferent când vor fi prinşi, nu vor mai putea scăpa niciodată de închisoare.

Unii dintre anchetatori care s-au ocupate de aceste dosare sunt ferm convinşi că, în ciuda diferenţelor care există între cazurile din 2000 şi cel din 2004, e un singur autor, în toate cele patru crime.

Niciun criminal în serie nu comite omoruri trase la indigo. El are capacitatea de a se adapta rapid şi-şi poate modifica modul de operare, în funcţie de fantasmele care-l împing să ucidă, de circumstanţele de la momentul comiterii crimei, dar şi de reacţia victimei.

În cazul crimelor din Vaslui, sunt mai multe asemănări decât deosebiri. În primul rând, toate cele patru victime erau autostopiste. Gestul lor, de a se expune pe marginea drumului, înfruntând sau omiţând eventualele riscuri, le transforma în victime accesibile. „Femeile singure sunt cel mai des alese drept victime de către criminalii în serie, chiar înaintea copiilor. Ele pot fi autostopiste, studente, prostituate sau simple trecătoare", precizează Laurent Montet, în cartea „Criminali în serie" (2003).

Toate cele patru femei şi-au găsit sfârşitul aproape identic. Din declaraţiile rudelor lor reiese că niciuna din ele nu avea vreo teamă când venea vorba să meargă cu autostopul. Aşa se face că niciuna din victime nu era însoţită, când a luat „ocazia", în ziua dispariției.

Trei dintre victime erau tinere (29-30 ani) şi frumoase. Doar prima victimă, Maria Bîru (46 de ani, micuţă, corpolentă), iese din acest tipar. Însă, dacă ea e cu certitudine cea găsită în pădurea de lângă Chiţcani, e posibil ca pentru criminal să nu fi fost decât o „victimă de oportunitate".

Varianta cea mai plauzibilă e că toate cele patru femei au urcat pe scaunul din dreapta şoferului şi au fost ucise de el, chiar în interiorul maşinii. Ultimele două victime, găsite întregi, nu prezentau semne de autoapărare, ceea ce înseamnă că atacul a fost asemănător şi le-a luat prin surprindere.

Nu în ultimul rând, cadavrele celor patru femei au fost abandonate toate în păduri, în zone greu accesibile, ce nu erau vizibile de la şosea, iar în ultimele două cazuri, în zone rău-famate, frecventate de bărbaţii care întreţineau aici relaţii sexuale cu prostituate.

Pe 2 iunie 2017, Cătălin Dorinel Ciolpan era în Endingen (Germania), în curtea companiei la care lucra şi se pregătea să urce în TIR, când a fost încătușat de poliție. Bărbatul de 41 de ani, originar din Huși, era acuzat că, pe 6 noiembrie 2016, a ucis-o pe Carolin Gruber, o tânără de 27 de ani care ieșise să alerge la marginea orașului. Trupul ei a fost descoperit, după patru zile de la dispariție, într-o pădure din apropiere.

Anchetatorii au stabilit că ADN-ul găsit în acest caz e identic cu cel descoperit într-o altă crimă, comisă la 12 ianuarie 2014 în Kufstein (Austria). Victima, Lucile Klobut, avea 20 de ani, era de origine franceză şi venise în Austria la studii, cu o bursă Erasmus. A dispărut în timp ce se întorcea acasă de la o prietenă, iar corpul ei a fost descoperit pe malul râului Inn.

Ambele victime fuseseră lovite cu o bară metalică. După ce scafandrii au găsit un levier aruncat în râul Inn, anchetatorii au fost convinşi că ucigaşul nu putea fi decât un șofer. Cele două crime au avut loc duminica, zi în care camioanele nu circulă în multe țări din Europa, aşa că poliţiştii din Austria au trecut la identificarea tuturor TIR-urilor care trecuseră prin bariera pentru taxa rutieră din Kufstein, în weekendul în care a fost ucisă Lucile. „Am verificat 5.000 de șoferi. Suspectul nostru a fost al 4.334-lea", declara Michael Mächtel, procurorul general din Freiburg, într-o conferinţă de presă.

Pentru rezolvarea cazului de la Endingen, poliţia germană a creat o echipă de anchetă specială, ERLE, formată din 40 de ofițeri.

După ce au descoperit că maşina lui Ciolpan trecuse prin bariera din Kufstein, anchetatorii au aflat şi că el lucra pentru o companie de transport din Endingen, locul în care a fost comisă a doua crimă. Mai mult, telefonul lui mobil s-a aflat în zona în care a fost ucisă Carolin, chiar în perioada critică a acelei zile. Iar, în final, expertizele genetice au concluzionat că ADN-ul lui Ciolpan e acelaşi cu cel găsit în ambele cazuri de omor.

Având în vedere violența crescută a infracțiunilor, anchetatorii germani au fost de părere că omorurile descoperite de ei nu sunt primele comise de Ciolpan. Aşa că i-au introdus ADN în baza de date europeană și le-au cerut polițiștii români date despre el, sfătuindu-i să-i verifice trecutul.

Poate fi Ciolpan criminalul în serie din Vaslui? În 2000, el avea 24 de ani, iar o vreme a locuit în Galați. Venea frecvent în zona Hușiului, iar drumul lui trecea exact prin localitățile în care ieșiseră la autostop femeile ucise. În plus, bărbatul „avea o Dacia Papuc albă, cu care căra lemne de la pădure și le vindea oamenilor, prin oraș", au declarat vecinii, dar și tatăl lui Ciolpan jurnaliştilor din presa locală.

În aprilie 2005, Ciolpan a înjunghiat o tânără de 23 de ani din Iaşi care practica prostituţia. A găsit victima în anunţurile de la mica publicitate şi a mers în apartamentul ei, unde a atacat-o. A fost reţinut atunci de poliţie, sub acuzaţia de tentativă de omor, dar Tribunalul Iași şi apoi Curtea de Apel Iași au respins propunerea de arestare preventivă. Ciolpan a susţinut că, în timp ce întreținea raportul sexual cu tânăra, a fost atacat cu o bâtă de o a treia persoană, aflată în acel apartament.

La scurt timp, procurorii din Iaşi au decis scoaterea de sub urmărire penală a lui Cioplan din cauza unor „incongruențe probatorii". Apoi, n-a mai trecut mult şi bărbatul, care era căsătorit şi avea un copil, a plecat cu familia în Germania, la muncă.

În 2017, procuroarea de caz care se ocupa de dosarele crimelor din Vaslui declara pentru presa locală: „ca mod de operare (n.r. - crimele din Germania și Austria) se aseamănă cu crima petrecută în 2004, în urma căreia și-a pierdut viața Mioara Manea". Ea anunţa că în acest dosar există „un ADN de sex masculin" care va fi comparat cu ADN-ul lui Ciolpan.

Verificările din România au durat doi ani şi s-au finalizat în 2019, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, într-un răspuns remis la solicitarea Libertatea.

Rezultatul? „Profilul genetic al numitului Ciolpan Cătălin Daniel a fost comparat cu profilul genetic mixt găsit pe chilotul victimei (Manea Mioara Anuţa - n.r.), iar concluzia IML Iaşi a fost că profilul de referinţă al numitului Ciolpan Cătălin Dorinel nu se regăseşte în profilul mixt obţinut din analiza urmelor biologice reprezentând ADN extras din urmele de contact de pe chilotul victimei", anunţă procurorii din Vaslui.

În 2021, pentru crimele din Austria şi Germania, Ciolpan a fost condamnat la închisoare pe viață, în condiții de securitate sporită. La Vaslui, continuă ancheta în cazul celor patru femei ucise de şoferul care le-a luat în maşină, la autostop.