"Copilul a vrut să fie omorât de mine". Declaraţiile şocante ale lui Takacs Gyorgy, care şi-a omorât băiatul
Postat la: 30.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Takacs Gyorgy (46 de ani), taximetristul suspectat că şi-ar fi omorât fiul de 8 ani, a spus poliţiştilor că acesta din urmă i-a fi cerut să săvârşească fapta sângeroasă. Psihologul criminalist Gabriela Groza spune că scenariul este posibil, dar asta nu îl exonerează de răspundere.
În momentul în care a fost prins, marţi seara, Takacs Gyorgy (46 de ani), de profesie taximetrist, a fost dus la Urgenţe pentru a fi stabilizat, după ce ş-a înjungiat în zona pieptului şi şi-a tăiat venele. Nu au fost audiat în mod oficial de către autorităţi, dar poliţiştii au încercat să vorbească cu el. „Era de pe altă lume" - aşa descriu starea lui psihică anchetatorii.
„Copilul a vrut să fie omorât de mine", a fost una dintre declaraţiile care i-au şocat pe poliţişti. Anchetatorii au aflat că Takacs Gyorgy se înţelegea foarte bine cu fiul lui. El a trecut recent printr-un divorţ de soţia lui şi se afla în faza în care trebuia făcut partajul. Copilul se afla la el în această perioadă, fiind în custodie comună. Surse din rândul anchetatorilor au arătat că unul dintre posibilele motive ale crimei ar fi răzbunarea pe fosta soţie, care şi-a găsit deja un concubin, în condiţiile în care e Takacs Gyorgy ar fi iubit-o încă.
Barbatul nu are antecedente penale şi nu au fost plângeri cu privire la potenţiale acte de violenţă. „Era de pe altă lume", aşa descriu poliţiştii starea în care se afla suspectul când a fost prins. Psihologul criminalist Gabriela Groza susţine că sunt mai multe ipoteze privind motivele crimei, dar „până nu avem o declaraţie fermă nu putem exclude nicio variantă. E posibil să fi planificat totul sau să fie o reacţie la nervi. Subliniez că deocamdată nu ştim sigur că el este făptuitorul. Din elementele pe care le cunoaştem până acum reiese că făptuitorul nu a vrut ca victima să sufere, a fost o lovitură într-ozonă letală, pentru ca moartea să fie sigură şi fără suferinţă".
Există informaţii că ar fi umblat cu cadavrul în maşină câteva ore după crimă ceea ce poate însemna „o formă de negare faţă de fapta comisă. E posibil să se comporte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, din cauza şocului. De multe ori, agresorul însuşi este foarte şocat de ce a comis. Prima confruntare cu realitatea o are atunci când apare echipajul de Poliţie şi atunci să apară intenţia de a se sinucide", spune psihologul.
Groza spune că există mai multe posibile motivaţii: „poate să fie comis pe un fond emoţional negativ, o depresie prfundă combunată cu furie foarte puternică. Aici putem să ne gândim la o situaţie de divorţ neacceptat sau nedorit. Poate fi un sentiment de vinovăţie puternic pe care îl simte şi îl combină în mod ciudat astfel încât are impresia că pentru fiul său ar fi mai bine să nu mai rămână în lumea acesta rea pentru a nu suferi".
În ceea ce priveşte spusele lui Takacs Gyorgy - conform cărora băiatul i-ar fi cerut să-l omoare, psihologu susţine că e un scenariu care „poate să fie real. E posibil să fi spus asta la furie copilul. Dar aici e posibil ca chiar agresorul să instige victima pe parcursul mai multor conversaţii. I-ar fi putut explica că pot fi împreună după moarte sau că unica soluţie de ieşire din impas ar fi moarte. În orice caz, faptul că i-ar fi cerut asta nu justifica faptă de omor. Nici din punct de vedere juridic şi nici psihologic, nicio persoană sănătoasă psihologic nu-şi omoară cipilul dacă acesta îi cere".
Groza mai spune că nu e obligatoriu ca făptuitorul să fi comis înainte agresiuni fizice asupra copilului sau a soţiei. „E posibil ca acesta să fi crezut că moartea este singura soluţie de a ieşi din impas. Nu cred că profilul criminalului se potriveşte cu cel al unui agresor cu antecedente de violenţa domestică. Şi agresorul poate fi extrem de şocat, să fie îtr-o stare în care nu percepe realitatea aşa cum este."
Psihologul susţine că „poate să fie sau nu răzbunare, câtă vreme nu avem declaraţiile lui nu putem şti. Poate fi şi situaţia în care unul dintre soţi nu acceptă despărţirea, iar faptul că şi-a pierdut familia şi nu are nimic altceva în viaţă de care să se lege, alţi membri ai familiei sau prieteni, poate ajunge în situaţia în care crede că a pierdut totul, astfel nu mai are nimic de pierdut. Se poate ajunge astfel la gesturi extrem pe un anumit fond mental".
Suspectul a fost găsit un ajutorul camerei de termoviziune a elicopterului de poliţie. Suspectul - Takacs Gyorgy - a fost găsit, marţi seară, în localitatea Filea de Jos, la circa 6 kilometri de locul în care a abandonat maşina în care zăcea fiul său decedat. La operaţiunea de căutare au participat zeci de poliţişti şi jandarmi însoţiţi de câini special antrenaţj. Au fost folosite 15 maşini dintre care 6 de terne care aparţin unor clujeni inimoşi de la Asociaţia CERT Rescue, care intervine la acţiuni de salvare din zone greu accesibile. „În cazul acesta nu a fost vorba despre un teren foarte dificil, dar este o zonă cu vegetaţie abundentă şi s-a apelat la noi", a explicat Dan Jecan, preşedintele CERT Rescue.
„Au participat 15 maşini, din care 5 maşini de la Cert Rescue. Am avut dispoziţie de la coordonator să nu se între în zonele de căutare fără un poliţist sau jandarm în maşină, pentru că se considera că cel urmărit este periculos. Nimic nu se ştia pe unde este. Omul a fost reperat pe camerele de termoviziune de pe elicopter. Aparatul de zbor a coborât deasupra unui lan de porumb şi a zburat la intimidare la 2 metri înălţime. Bărbatul s-a speriat şi a fugit. S-a dus spre sat şi a fost văzut de un sătean, care a alertat poliţia şi a fost prins.
Era psihic distrus. Nu vorbea coerent. A primit îngrijiri pentru că a încercat să îşi taie venele şi a fost băgat rapid în maşină pentru a primi îngrijiri", au povestit cei de la Cert Rescue. În momentul în care a fost prins, bărbatul a scos cuţitul şi şi-a tăiat venele şi s-a înjunghiat la nivelul pieptului. A fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe şi a fost stabilitzat.
„Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, se află în prezent internat pe chirurgie toracică, în secţia de terapie intensivă. În cursul nopţii a fost consultat de o echipă multidisciplinară: chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară, chirurgie generală şi chirurgie plastică. Este stabil hemodinamic şi respirator, urmând să fie ţinut sub observaţie. Se va asigura asistenţă medical chirurgicală, în funcţie de evoluţia sa", a precizat Flavia Topan, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...