Cine este adevăratul Vasile Roaită. Care este povestea reală a "eroului comunist mort cu mâna pe sirenă în 1933"

Vasile Roaită a fost unul dintre simbolurile propagandei comuniste în România. Un tânăr muncitor de 19 ani, la Atelierele CFR Grivița, transformat de Gheorghiu Dej, în zorii comunismului românesc, într-un adevărat erou național.

Mai multe așezări din România au fost redenumite în cinstea lui, au fost ridicate statui, iar elevii care învățau în anii 50 și 60, erau nevoieți să-i cunoască povestea trecută prin filtrele propagandei. Roaită trăgând de sirena fabricii a devenit un lait-motiv al luptei socialiste contra "bestiilor" burghezo-moșierești. Povestea sa, așa cum a fost mistificată de comuniști este arhicunoscută. Realitatea istorică în ceea ce-l privește este însă cu totul alta.

Mitul lui Vasile Roaită a fost fabricat de propaganda comunistă în anii 50, adică la aproape două decenii de la moartea acestui personaj. Roaită devenise obsesia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Povestea lui Vasile Roaită a fost plasată în timpul marii greve de la Atelierele CFR Grivița din februarie 1933. Mii de muncitori au oprit lucrul din cauza marilor întârzieri la plata lefurilor, a salariilor prea mici și a mizeriei în care trăiau, relateaza Adevarul.

Muncitorii s-au baricadat în atelierele CFR și au decis să tragă sirena la fiecare oră ca semn al revoltei. Jandarmii au forțat intrarea și au luat cu asalt atelierele. Ba chiar au deschis focul asupra muncitorilor, ucigând șapte dintre aceștia. Peste 4.000 de muncitori au fost arestați, judecați și băgați în pușcărie. Printre cei uciși de jandarmi la Atelierele Grivița a fost și un tânăr muncitor de 19 ani, Vasile Roaită.

Comuniștii i-au ticluit o poveste epică, demnă de un scenariu de film dramatic. Tânărul Roaită a murit trăgând sirena pentru a chema muncitorii la luptă. Ba chiar, spuneau poveștile comuniste, muncitorul a murit cu mâna încleștată pe sirenă, ca un simbol al luptei continue, pentru drepturi, împotriva burgheziei asupritoare.

Odată scoasă această poveste la rampă, comuniștii au perseverat și l-au transformat pe Roaită în erou național. A fost făcut UTC-ist, post-mortem după 1948 și popularizat pe toate canalele media, accesibile la aceea vreme. Nimeni nu știa de Vasile Roaită până în 1948, dar după aceea dată, toată lumea era obligată să învețe despre "eroul de la Atelierele Grivița".

Una dintre cele mai faimoase poezii dedicate lui Roaită începea cu versurile "Sirena lui Roaită e glasul/ pornit din durere și fum", preferatele lui Dej. El a intrat, în timp record, în manualele școlare, în almanahurile vremii și a devenit subiect de inspirație pentru scriitori și artiști de toate felurile. Roaită a fost, până în 1962, omniprezent în România comunistă. Orașe, comune, școli, instituții de cultură, cartiere și cooperative agricole îi purtau numele.

„Un caz aparte îl reprezintă Vasile Roaită, adolescentul ucis la Griviţa în vreme ce trăgea sirena chemându-i pe muncitori la luptă. Puritatea sângelui tânăr este frecvent invocată în miturile revoluţionare, simbolizând dreptatea cauzei şi speranţa încarnată de tinereţe. În anii '50, Roaită a cunoscut o remarcabilă celebritate postumă; ne mărginim să amintim faimosul cântec revoluţionar «Sirena lui Roaită», ca şi schimbarea cu adevărat radicală - a numelui unei staţiuni de pe litoral din Carmen Sylva în Vasile Roaită", preciza istoricul Lucian Boia în „Istorie şi Mit în conştiinţa românească".

Culmea, tot comuniștii vor fi cei care vor dărâma, primii, mitologia din jurul lui Vasile Roaită. Pe scurt, Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care a comandat mitul, tot el a dat ordin să fie destructurat. Iar Nicolae Ceaușescu i-a desăvârșit opera.

În 1962, Dej anunță public, în timpul unei întâlniri a Partidului Comunist Român că Vasile Roaită nu a fost chiar atât de important în revoltele de la Grivița și că s-a exagerat "puțin". Odată ajuns la putere, Nicolae Ceaușescu îl scoate pe Roaită de tot din mitologia comunistă, ba chiar și de pe străzile, stadioanele și orașele din România. Toate instituțiile și comunele care-i purtau numele și-au schimbat denumirea la ordinele liderului comunist. Ba chiar și statuile lui Roaită, ca și operele de artă care-l înfățișau, au început să dispară.

Motivele care l-au împins pe Ceaușescu să-l scoată pe Roaită din mitologia comunistă a fost un zvon, despre care se spune că ar fi susținut de documente de arhivă. Mai precis, acela că Vasile Roaită nu numai că nu a tras nicio sirenă, în mod eroic, dar ar fi fost chiar om al Siguranței (n.r. serviciul secret al Poliției în România interbelică).

Tânărul Roaită ar fi fost infiltrat printre muncitori, pentru a afla informații despre planurile lor, despre evoluția grevei. Așa se explică și faptul că Roaită era pasiv la mișcările greviștilor și nu s-ar fi implicat deloc, fiind ucis efectiv întâmplător de un glonte care a ricoșat de cadrul metalic al unei uși de la uzină.

Una dintre cele mai cunoscute variante despre adevărata poveste a lui Vasile Roaită, arată că tânărul muncitor a fost ucis accidental, în timpul asaltului forțelor de ordine asupra Atelierului Grivița. În realitate, ar fi avut doar 17 ani și a fost unul dintre oamenii care și-au sacrificat copilăria și adolescența muncind din greu, din cauza sărăciei. Nu a fost nici socialist.

Pur și si simplu se sprijinea de poarta unuia dintre ateliere atunci când forțele de ordine au intrat în forță pe poarta numărul 5 și au tras în plin, în greviști. Un glonte a ricoșat și l-a lovit pe Vasile Roaită. Acesta a murit după 2 sau 3 zile, pe un pat de spital. Nici măcar nu a tras sirena. Cel care a făcut, cu adevărat, acest lucru a fost un alt tânăr muncitor. Se numea Constantin Negrea și avea la aceea dată 21 de ani.

„Pe data de 2 februarie 1933, am ieşit din nou în stradă, de această dată în faţa atelierelor, dar nici atunci nu am rezolvat nimic. În 9 februarie am decis să declanşăm o grevă. Am fost de acord să ne baricadăm în interiorul atelierelor şi să tragem sirena la fiecare oră în semn de protest (...) Având doar 21 de ani pe acele vremuri, eu am fost cel ales să trag sirena şi să fiu de serviciu la poarta nr. 5. Ne-am construit singuri două tribune de la care ne-am ţinut discursurile pe la ora 11 noaptea. În tot acest timp, eu am fost atent ca să trag sirena din oră în oră. Oricum, lemnul şi cărbunele care-l foloseam pentru a acţiona sirena ni s-a terminat în jurul orei 1 noaptea. Am luat cu mine 20 de băieţi ca să cărăm lemne şi cărbune de la liniiile de testare, pentru ca sirena să sune din nou. În jurul orei 2, forţele regale au cerut să se deschidă poarta, chipurile, pentru a permite intrarea a trei vagoane regale. Noi ne-am opus şi aveam dreptate, pentru că cele trei vagoane erau pline cu poliţişti, iar dacă le deschideam, intrau şi ne măcelăreau. Poliţia a reuşit să intre în ateliere, iar pe la ora 6 fără un sfert, au început să tragă la poarta nr. 5. Şapte persoane au murit, unul dintre ei fiind Vasile Roaită. El a fost împuşcat accidental şi a murit în spital, la o zi-două după evenimente", preciza Constantin Negrea pentru publicaţia "Railway Journal".