Cine a comandat asasinatul lui Mihai Viteazul şi cum a fost batjocorit voievodul care a unit principatele romane pentru intaia data

Mihai Viteazul a fost omorât în floarea vârstei şi într-un moment în care aparent se bucura de un prestigiu aparte în Europa. Motivele asasinării sale, în mijlocul propriei oştiri au fost mereu un subiect dezbătut în istoriografie. Unii cred că Mihai a fost folosit şi apoi abandonat

Mihai Viteazul (15 ianuarie 1558, Oraşul de Floci, Ialomiţa - 9 august 1601, Turda, Cluj) este unul dintre cele mai populare personaje ale istoriei românilor. Transformat în erou naţional şi încărcat de semnificaţii ideologico-naţionaliste mai ales de istoriografia comunistă, Mihai Viteazul a fost un lider medieval carismatic şi fascinant. A fost singurul care a reuşit să cucerească şi să stăpânească şi mai puţin să unească în scop naţional, Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Totodată a fost şi unul dintre cei mai faimoşi comandanţi militari şi principi răsăriteni din veacul său.

Ambiţios şi dornic de putere, Mihai Viteazul a avut parte de un sfârşit violent, fiind asasinat chiar în mijlocul armatei sale. Cine şi de ce a comandat moartea voievodului român a fost mult timp un subiect dezbătut de istoriografie. Începutul sfârşitului pentru Mihai Viteazul a debutat în anul 1600 - culmea, un an marcat de cele mai mari izbânzi ale domniei sale. Din primăvara şi până în toamna acelui an, Mihai Viteazul a fost stăpânul Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei.

Dar nemulţumirile nobilimii maghiare, mai ales din cauza cheltuielilor la care erau supuşi, presiunea poloneză în Moldova au făcut ca stăpânirea lui Mihai să fie una efemeră. Curtea imperială de la Viena dorea Transilvania sub stăpânirea ei şi nu a domnului valah. Aşa că a încurajat rebeliunea nobilimii, ba chiar l-a trimis pe generalul Basta să scoată Transilvania de sub stăpânirea lui Mihai.

Pe 18 septembrie 1600, în bătălia de la Mirăslău Mihai Viteazul pierde Transilvania. Aproape în acelaşi timp, pierde şi Moldova, invadată de trupele poloneze. La scurt timp a pierdut totul. Chiar şi domnia în Ţara Românească, în locul său fiind pus de turci şi cu ajutor polon, Simion Movilă. Din cuceritorul victorios, Mihai a devenit, în câteva luni, un pribeag.

Şi-a luat familia, un corp de oaste şi a fugit prin Transilvania, urmărit de trupele ardelene şi atacat din cetatea Devei, prin Ungaria, către curtea de la Viena. În anul 1601 era deja la Viena şi spera să-l convingă pe împăratul Rudolf de Habsburg de credinţa sa, dar şi să-i ceară ajutorul, măcar pentru recăpătarea tronului şi reluarea luptei contra turcilor. Mihai nu mai avea bani nici măcar pentru a-şi întreţine trupele şi alaiul, fiind nevoit să lase 700 de oameni în Ungaria.

La Viena, Mihai a avut noroc cu o mai veche cunoştinţă, episcopul Suhay, şi cu arhiducele Matei, fratele împăratului Rudolf, singurul care-l susţinea pe voievodul român. Situaţia lui Mihai era delicată la curtea de la Viena. Nu mai avea bani şi pe deasupra nobilimea transilvană trimisese deja o mulţime de scrisori împăratului prin care cereau ca acesta să nu fie ascultat şi să fie tratat ca un trădător.

Principele Mihai a avut grijă să răspundă însă, ajutat şi de omul său de încredere, cărturarul Petre Armeanu, tuturor acuzaţiilor. Ba chiar au apărut şi două cărţi autobiografice în care sunt descrise faptele de arme ale voievodului şi lupta sa anti-otomană. Practic, era un material prin care voievodul încerca să-şi impresioneze contemporanii şi să câştige capital de imagine. A şi reuşit. Cu un memoriu adresat împăratului şi cu unul trimis ducelui Cosimo de Toscana în Italia, Mihai Viteazul devine un personaj faimos în Europa.

Îi sunt realizate mai multe portrete în urma şederii sale fie la Praga, fie la Viena, inclusiv cel mai cunoscut realizat de pictorul Aegidiu Sadeler. Faima nu l-ar fi ajutat însă prea mult. Ceea ce a înclinat balanţa în favoarea lui Mihai a fost situaţia delicată a imperialilor în Ardeal. Generalul Basta a pierdut controlul provinciei, iar nobilimea răsculată l-a alungat. În locul său a venit Sigismund Bathory, un om cu simpatii turceşti.

"În februarie 1601, nobilii în frunte cu Czaki s-au ridicat împotriva generalului imperial, îl arestară şi în cele din urmă Basta eliberat, e silit să plece la Dej şi de acolo la Satu Mare, pierzând Ardealul în chip ruşinos, fără luptă, după ce vărsare atâta sânge să-l cucerească. Arhiducele Maximillian aflând de retragerea lui Basta, spune pe faţă, că nu e alt chip să ţii în frâu pe ardeleni, decât cel cu care începuse Mihai", scria P.P Panaitescu în "Mihai Viteazul". Imediat, Mihai Viteazul a fost chemat la Praga pentru a sta de vorbă cu împăratul.

După o întrevedere cu Rudolf s-a luat decizia ca Mihai să primească susţinere imperială. Aveau nevoie de un general cu experienţă şi bun cunoscător al războiului din aceea zonă, pentru a recuceri Ardealul. A primit din partea lui Rudof, împăratul Habsburg, 100.000 de taleri şi o moşie în Boemia. Cu banii aceştia, Mihai a angajat mercenari din toate colţurile Europei, de la cazaci rătăcitori şi până la lefegii silezieni şi sârbi. Duşmanul de moarte al lui Mihai, generalul Basta, urma să se alăture armatei. Cu toate obiecţiile lui Basta, cel care-l considera pe Mihai un trădător, arhiducele Matei i-a obligat pe cei doi să colaboreze sub flamura imperială.

Între timp, ardelenii îl aleg conducător pe Sigismund Bathory, o mai veche cunoştinţă de a lui Mihai. Basta şi Mihai Viteazul îşi unesc oştile la Maitin lângă Satu Mare şi pornesc contra lui Sigismund. Bătălia se dă la Gorăslău, pe 3 august 1601. Mihai reuşeşte să impresioneze în aceată bătălie şi o câştigă cu o manevră inspirată, capturând toată artileria inamică. Faima lui Mihai Viteazul creştea în Europa. Împăratul i-a trimis personal felicitări şi mulţumiri, iar la Praga a fost tipărită o broşură, în germană, cu chipul lui Mihai Viteazul, pe o pagină întreagă.

Faima lui Mihai Viteazul o eclipsa pe cea a generalului Basta, stârnindu-i invidia. În Ţara Românească, boierii credincioşi lui Mihai stârnesc o răscoală şi îi alungă pe polonezi şi Movileşti. Principele muntean avea 43 de ani şi se pregătea să preia din nou conducerea Ţării Româneşti şi a Transilvaniei unde deja o făcea pe stăpânul, tăind pe mulţi nobili din tabăra adversă. La Turda, Mihai şi-a despărţit oastea de cea a lui Basta şi se pregătea să plece către Făgăraş. Nu a mai apucat.

În dimineaţa zilei de 9/19 august 1601 a fost ucis în faţa cortului său de un grup de mercenari valoni. Iată cum descrie o cronică anonimă moartea lui Mihai Viteazul: "Iar când fu într-o dimineaţă văzu viind oaste nemţească către cortul lui, unii călări, alţii pedeştrii şi socoti că aceştia sunt ajutorul lui, şi nimic de dânşii nu se temea. Iară ei procleţii nu i-au fost de ajutor, ci vrăjmaşi. Şi dacă văzu că sosesc, ieşi din cort înaintea lor şi le zise: "Bine aţi venit, voinicilor, vitejilor!" Iară ei se repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice cu săbiile scoase. Iar unul cu suliţa şi-l lovi direct în inimă, iar altul degrab îi tăie capul".

O altă cronică poloneză, dar şi alte mărturii arată că Mihai a fost măcelărit în preajma armatei sale. A fost un moment foarte bine ales, atunci când oamenii săi de încredere erau trimişi cu alte însărcinări. Aproximativ 300 de valoni, trimişi de generalul Basta - arată cronicarul Szamoskozy - şi conduşi de valonul Jaques Beauri, au venit în tabăra domnitorului. Beauri împreună cu încă trei sau patru valoni au intrat în cort şi i-au cerut lui Mihai să se predea, prinzându-l de straie. Principele muntean a prins spada cu mâna stângă şi a încercat să lovească. Un mercenar valon a tras cu o armă de foc direct în mână, schilodindu-l şi dezarmându-l. Imediat, domnitorul a fost înjunghiat şi împuşcat cu un pistol. Valonii i-au tăiat capul cu propria lui spadă şi l-au batjocorit şi l-au jefuit. I-au luat bunurile de valoare, iar trupul i l-au aruncat într-un şanţ. Capul i l-au pus pe un cal mort şi a zăcut acolo trei zile - zice acelaşi cronicar.

S-a pus problema cine a dat, cu adevărat, ordinul uciderii lui Mihai şi de ce. Iniţial, aşa cum arată şi cronica lui Szamoskozy, s-a crezut că Basta este singurul vinovat. Măcinat de invidie, eclipsat de faima lui Mihai Viteazul, supărat că nu a fost numit de Rudolf al II-lea, drept unic comandat al trupelor imperiale contra lui Sigismund, Basta i-ar fi plătit pe valoni să-l asasineze. Istorici precum P.P Panaitescu arată însă că, de fapt, Basta a fost la rândul său un executant. De fapt, Mihai ar fi fost folosit de imperiali pentru a recuceri Ardealul.

În momentul în care principele valah a început să se comporte ca un stăpân în Transilvania, imperialii au decis eliminarea sa. Nici nu mai avea nevoie de el, în acel moment. Mihai îl trimise, imediat după recucerirea Transilvaniei, pe Gheorghe Raţ, omul său de încredere să atace castelele nobiliare şi să facă ordine în regiune. Mai mult decât atât, l-a tăiat pe Gaşpar Corniş şi îi ridicase pe secui de partea lui. Ba chiar Gheorghe Raţ îi amenajase şi reşedinţa de la Alba Iulia. Acest lucru era de neacceptat pentru imperiali.

"Curtea Imperială nu stabilise dinainte soartea Ardealului după recucerire, nici rolul lui Mihai. Acesta fusese recunoscut odinioară, măcar de Pezzen, ca guvernator al Ardealului, înţelegea deci să stăpânească iar această ţară, cu învoirea împăratului. (...) De aceea Basta a lucrat pentru stăpânii lui, care vroiau să aibă Ardealul direct sub cârmuirea lor, înlăturând pe Mihai. Basta era un general în slujba lor şi nu ar fi făcut această faptă, dacă nu ar fi ştiut că ea va fi aprobată", preciza P.P Panaitescu în aceeaşi lucrare.