Ce se va întâmpla cu metroul de Drumul Taberei. Nume mari implicate în dosarul instantei
Postat la: 09.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Compania Siemens a pierdut, în 4 martie, procesul intentat Metrorex și Alstom prin care contestau rezultatul unei licitații făcute de regia de stat în 2017(rezultat comunicat aprilie 2018) pentru achiziționarea sistemului de automatizare trafic pentru M5(Metroul de Drumul Taberei), care a desemnat câștigător grupul francez.
Acesta a fost ultimul obstacol în calea finalizării proiectului ce trenează de 6 ani, cu excepția cazului în care Siemens va face recurs, în 10 zile de la publicarea sentinței. Directorul Alstom România, Gabriel Stanciu, spune că nu crede că ar mai putea urma un recurs, pentru că șansele germanilor de a-l câștiga sunt aproape inexistente. "După ce vine motivarea instanței, semnăm contractul. Estimez că, până la sfârșitul acestei luni, vom avea contractul semnat", spune Stanciu. Montarea sistemelor de trafic este ultima parte din proiectul M5 și unul din motivele pentru care Magistrala a întârziat atât de mult. Atribuirea a fost făcută în aprilie anul trecut, însă rezultatul licitațieia fost contestat la CNSC și în mai multe procese. Cel care a primit decizia(nedefinitivă) în 4 martie este ultimul.
Dosar 14310/3/2018 "Respinge cererea. Solutia pe scurt: Admite excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2951/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 47824/3/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 6291/15.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la cererile având ca obiect anulare Raport Procedura Atribuire şi a tuturor actelor anterioare şi /sau subsecvente incidente ori conexe emise de Entitatea Contractantă în ceea ce priveşte evaluarea ofertei reclamantei şi declararea acesteia ca neconformă şi reluarea ofertei reclamantei cu consecinţa constatării caracterului conform şi acceptabil al acesteia. Respinge aceste cereri pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. Admite excepţia lipsei de interes cu privire la restul cererilor. Respinge aceste cereri pentru lipsa interesului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la sediul Tribunalului Bucureşti", este decizia instanței.
Lucrările la metrou, potrivit Metrorex și Ministerului Transporturilor, vor fi finalizate în această toamnă. Nu înseamnă însă că se va circula cu metroul dinspre și înspre Drumul Taberei, pentru că lipsesc semafoarele, adică tocmai subiectul licitației din 2017 prin care Alstom a fost desemnat câștigătoare. Odată ce Metrorex va semna cu Alstom, dacă Siemens nu va ataca cu recurs, durează ca sistemul să fie implementat. Directorul Stanciu spune că trebuie să se ducă la fața locului pentru a vedea efectiv în ce stare este lucrare, mai înainte de a oferi un termen minimal de realizare a lucrărilor. Anterior, înainte să se dea decizia în procesul Siemens constra Alstom/Metrorex preciza că "(avem nevoie de - n.r.) minim-minimorum-minimorum, nouă luni pentru finalizarea lucrărilor". Cu alte cuvinte, în acest an nu mai există șanse ca Metroul de Drumul Taberei să fie gata, până la sfârșitul acestui an.
Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au început în anul 2011,proiectul având un buget de 1,2 miliarde de euro, iar termenul iniţial de finalizare era anul 2014. Prin amânări succesive, s-a ajuns ca noul termen asumat să fie toamna lui 2019.
Proiectul metroului de Drumul Taberei, Parcul Operei - Râul Doamnei, este realizat de un consorţiu format din "Astaldi", "FCC Construccion", "AB Construction" şi "Delta ACM Antrepriză". Metroul de Drumul Taberei va avea zece staţii: la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară şi Eroilor. Magistrala 5 va acoperi, în principal, un bazin cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.
"Metrorex" are în exploatare 44 de trenuri "Bombardier", "24 CAF" şi 24 de trenuri vechi "IVA Arad". Pe noua M5 (Magistrală 5) vor circula trenuri vechi "Bombardier", din parcul existent. Încercarea Regiei de a achiziţiona trenuri noi pentru metroul de Drumul Taberei a eşuat lamentabil, după ce licitaţia a fost stopată de DNA, pentru corupţie.
Mentenanţa întregului parc de material rulant al" Metrorex" este asigurată de concernul francez "Alstom", până în anul 2019. Cu trenurile de la metrou circulă zilnic 600.000 de pasageri.
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...