CDC, Reuters și AP au indus în eroare populația cu privire la durata persistenței nanoparticulelor de ARNm în organism în urma vaccinării
Postat la: 16.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Încă o dată, paznicii informării din mass-media convențională - fact-checkerii de la Associated Press, Reuters etc. - și-au împlinit menirea de agenții de dezinformare pentru regimul Deep State, mințind cu privire la încă o caracteristică a vaccinurilor împotriva coronavirusului din Wuhan (COVID-19), scrie publicația Natural News.
Potrivit lui Alex Berenson, fost reporter și autor al New York Times, care a urmărit și analizat studiile și datele despre COVID-19 încă de la începutul pandemiei, un studiu prea puțin luat în seamă din foarte respectata revistă de specialitate Cell arată că materialul ARNm din vaccinurile Moderna și Pfizer rămâne în ganglionii limfatici timp de cel puțin 60 de zile, în timp ce „proteinele spike circulă libere și în număr mare prin sânge după vaccinare". Nu același lucru ni l-au spus, însă, cei care se ocupă cu filtrarea informațiilor. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, de exemplu, îi asigură pe americani că ARNm și proteina spike pe care o produce prin vaccinurile COVID-19 pentru a crea un răspuns imunitar „nu rezistă mult timp în organism". Cei de la Big Pharma au afirmat ca in 10-14 zile se elimina complet din organism, ramanand doar anticorpii. Potrivit publicației WND, pe pagina sa de internet, agenția afirmă: „Celulele noastre descompun ARNm și îl elimină în câteva zile de la vaccinare. Oamenii de știință estimează că proteina spike, ca și alte proteine pe care le creează corpul nostru, poate rămâne în organism până la câteva săptămâni.
"Persoanele vaccinate și infectate cu variante ale SARS-CoV-2 produc anticorpi împotriva variantei originale - acum dispărută - și nu împotriva celei care i-a infectat de fapt", scrie Berenson pe contul său de Substack, precizând că ceea ce spune el nu este o teorie a conspirației. El a adăugat: „Constatările unui studiu din Cell, unul dintre cele mai important jurnale științifice. Aproape 50 de cercetători din întreaga lume au colaborat la această lucrare, pe care Cell a publicat-o online în urmă cu două săptămâni. Studiul a primit puțină atenție, probabil pentru că prezintă eventualele implicații ale rezultatelor sale doar în mod indirect. Discutând despre faptul că ARNm împiedică răspunsul sistemului imunitar la noile variante, cercetătorii văd ca posibilă soluție administrarea de doze suplimentare."
Deși cercetătorii propun în continuare administrarea de doze de rapel ca pe o modalitate de a „compensa efectul relativ scăzut" asupra noilor variante (cu toate că și rapelurile s-au dovedit periculoase și ineficiente), Berenson arată cum „concluziile studiului demolează ficțiunile reconfortante despre injecțiile cu ARNm, inclusiv informația conform căreia organismul distruge rapid materialul genetic din injecții, așa cum au susținut mult timp Reuters și alți 'verificatori de fapte'." Cercetătorii care au semnat articolul din Cell notează că materialul genetic rămâne de fapt în organism până la două luni - 60 de zile. Vaccinurile cu ARNm determină organismul să producă o cantitate mare de proteine spike, iar promotorii vaccinurilor au susținut mereu că proteinele rămân apoi legate de celulele în care au fost create, a precizat Berenson. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că proteinele spike sunt prezente în sânge în urma vaccinării cu ARNm și în cantități la fel de mari ca și cele produse în mod natural în urma infectării cu SARS-CoV-2 (ceea ce face ca vaccinurile să fie inutile pentru persoanele care au trecut prin boală).
Dr. Robert Malone, inventatorul tehnologiei ARNm, a discutat luna trecută cu Joe Rogan, cel mai important realizator de emisiuni audio online, despre producerea unor cantități periculoase de proteine spike în urma vaccinării. „Cercetarea pentru identificarea de noi ținte celulare/„gain-of-function" care a stat la baza dezvoltării armei biologice numită proteina spike a deschis în cele din urmă calea pentru dezvoltarea unei proteine spike similare, dar diferite, care este folosită în prezent sub formă de instrucțiuni ARNm în vaccinul Covid. Companiile farmaceutice au obligația etică de a dovedi că proteina spike din vaccinul lor nu este toxică", a declarat Malone. Când a fost întrebat în legătură cu scăderea eficacității vaccinurilor și a rapelurilor, Malone a afirmat că vaccinurile prezintă, de fapt, o eficacitate negativă, după cum au demonstrat studiile efectuate de niște cercetători danezi. Cu cât crește numărul dozelor, cu atât mai mare devine riscul ca o persoană injectată să se infecteze cu acest virus.
În Israel, unde cetățenii sunt presați să facă o a patra doză de vaccin, celulele lor de memorie B și T „sunt antrenate să atace o proteină spike care între timp a suferit de mult mutații, ceea ce îi expune pe vaccinați la o îmbunătățire dependentă de anticorpi, probleme autoimune și cancer", arată Natural News. Malone a avertizat, de asemenea, că proteina spike poate declanșa formarea de cheaguri de sânge, fapt ce a dus la creșterea numărului de accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord și alte boli legate de acest fenomen. Acesta este motivul pentru care acest vaccin nu ar trebui să fie obligatoriu - deloc, conchide publicația. Dr. Robert Malone a semnalat, la rândul său, pe pagina sa de Substack studiul amintit mai sus, scriind un text intitulat „Un coșmar pentru politica de sănătate publică: Proteina spike (antigen) și materialul ARNm persistă timp de două luni în centrii germinali din ganglionii limfatici...".
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...