Care au fost greşelile fatale ale Aliaţilor în faţa lui Hitler. Cum a fost lăsat să cucerească Europa în prima fază a ofensivei germane

Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost dominat copios de Germania nazistă. De altfel, germanii au ajuns doar într-un singur an stăpâni peste jumătate din continentul european. Succesul german a fost facilitat şi de o serie de erori în cascadă ale aliaţilor.

La 1 septembrie 1939, Germania Nazistă a invadat Polonia. Începea cel de-Al Doilea Război Mondial în Europa. Armata germană, puternic motorizată, bine echipată şi antrenată pentru război a adoptat tactica "războiului fulger" măturând toată Europa centrală şi de vest într-un singur an. Au căzut rând pe rând, aproape fără replică, Polonia, Cehia, Austria (anexate anterior), Danemarca, Norvegia, Olanda şi Belgia. Punând în aplicare Planul Manstein, nemţii au făcut de râs defensiva franceză şi au încercuit armatele franco-britanice, reuşind până în vara lui 1940 să cucerească Franţa.

Apoi trupele lui Hitler au pus o presiune uriaşă pe Mare Britanie, cu bombardamente sălbatice şi încercări de asalt. Italia şi Ungaria erau aliate ale Germaniei Naziste, prin lideri de extremă dreaptă. Nu a trecut mult timp şi Germania s-a dezlănţuit şi în Balcani şi apoi în Est. Raidul de foc al naziştilor asupra Europei şi efectiv îngenuncherea continentului s-a produs şi din cauza unor erori catastrofale ale marilor puteri democratice. La 1 septembrie 1939, Hitler invada Polonia cu o armată bine echipată şi dotată cu peste 3.600 de vehicule blindate, printre care şi numeroase tancuri. Deşi armata poloneză avea peste 1 milion de soldaţi, Polonia a capitluat în mai puţin de o lună. Aici a apărut prima mare gafă strategică a marilor puteri vestice, şi aici vorbim de Franţa şi Anglia.

La agresiunea Germaniei, răspunsul acestora a fost total ineficient. La trei zile de la invazia Poloniei, Marea Britanie şi Franţa declarau război Germaniei, dar acţiunile militare nu s-au concretizat decât în câteva raiduri palide ale francezilor în Saarland şi o blocadă britanică asupra comerţului german, blocadă care a declanşat de fapt războiul submarin din Atlantic cu efecte devastatoare pentru englezi şi americani. Francezii s-au baricadat, împreună cu o misiune militară britanică, în spatele Liniei Maginot, o zonă fortificată în perioada interbelică tocmai în eventualitatea unui atac german. Aliaţii au subestimat forţa militară germană şi au supraestimat-o pe cea a polonezilor.

Aliaţii se aşteptau ca armata poloneză să reziste măcar câteva luni, timp suficient pentru ca englezii şi francezii să fie pregătiţi să înfrunte armata germană. Nu au mişcat însă niciun deget, nici măcar atunci când nemţii făceau ravagii în Norvegia, Danemarca, Olanda şi Belgia. După război comandanţii germani anchetaţi în cadrul procesului de la Nuremberg au mărturisit că dacă francezii şi englezii ar fi atacat armata germană în anul 1939, Germania Nazistă nu ar fi rezistat mai mult de câteva luni şi ar fi capitulat. Alfred Jodl mărturisea că „faptul că nu am pierdut războiul din 1939 se datorează doar faptului că în timpul campaniei din Polonia, cele aproximativ 110 divizii franceze şi britanice din vest erau ţinute complet inactive deşi aveau în faţa lor doar 23 de divizii germane".

Generalul Siegfried Westphal a fost şi mai radical şi preciza, tot la Nuremberg, că dacă francezii ar fi atacat în forţă în septembrie 1939, Germania Nazistă " ar fi putut rezista doar una sau două săptămâni". Francezii şi englezii au preferat să aştepte atacul german şi să treacă ca în primul război mondial la un conflict poziţional. De altfel, Franţa se baza pe forţa Liniei Maginot, o suită de fortificaţii menite să oprească un atac german. Linia Maginot a fost construită în anii '30 şi era formată dintr-o serie de buncăre şi fortificaţii din beton, dar şi obstacole sau zone puternic apărate, fiind întinsă de-a lungul graniţei cu Italia, Germania, Elveţia şi Luxemburg. Era considerată inexpugnabilă.

După ce nemţii au pus însă în aplicare planul Manstein de invazie a Franţei, Linia Maginot a devenit un simbol al unui efort financiar uriaş care nu a oferit de fapt nicio protecţie. Nu era adaptată noile metode de a purta războiul şi s-a transformat într-o capcană mortală. De fapt, tactica franceză de a se baza pe Linia Maginot a fost o altă gafă monumentală care a permis Germaniei să-şi consolideze poziţia în Europa şi să meargă în pas victorios până la Oceanul Atlantic. Pe scurt, francezii nu s-au gândit la mobilitatea mare a armatei germane şi nici nu au anticipat un atac fulger cu ajutorul blindatelor prin munţii Ardeni.

Pentru francezi, tancurile erau doar unităţi de suport ale infanteriei şi în niciun caz forţe armate capabile să preia iniţiativa. Linia Maginot se oprea la graniţa cu Belgia, în zona Munţilor Ardeni. Adică nici măcar nu închidea complet graniţa Franţei până la Canalul Mânecii. În momentul în care nemţii au atacat Olanda şi exista riscul ca armata lui Hitler să intre în Franţa chiar prin aceea breşă a liniei Maginot, o forţă armată franco-britanică a plecat să întâmpine forţele germane în Ţările de Jos.

A fost momentul pe care nemţii îl aşteptau: dizlocarea principalelor forţe franco-britanice. Blindatele germane au străbătut în viteză Ardenii, au mers de-a lungul Văii Somme şi au ajuns la Canalul Mânecii. Practic au prins în capcană armatele franco-britanice plecate în ofensivă, în Olanda. Cu retragerea tăiată şi presate de armata germană, trupele franceze şi britanice au fost efectiv împinse către mare aşteptându-şi sfârşitul. Pe plaja de la Dunkirk a avut loc atunci cea mai dramatică evacuare organizată de britanici, pentru salva soldaţii prinşi în aceea încercuire. După această operaţiune de evacuare, trupele germane au capturat toate porturile franceze de la Canalul Mânecii şi au invadat, lejer, pe lângă Linia Maginot, restul teritoriului francez. Franţa a capitulat pe 22 iunie 1940.

Lipsa fără protecţie a navelor comerciale la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost considerată o altă mare gafă care a permis Germaniei să domine conflictul. Mai precis este vorba despre amânarea instituirii convoaielor comerciale dinspre Statele Unite către Marea Britanie. Navele comerciale americane aduce importante resurse pentru a ajuta ultimele state supravieţuitoare ale războiului fulger să lupte contra Germaniei. Convoaiele reuneau mai multe vase comerciale aflate sub escortă militară. Era format un adevărat cerc de baraj în jurul navelor comerciale format din distrugătoare şi nave militare dotate cu torpile şi încărcături împotriva submarinelor. Pentru că acesta era cel mai mare pericol îndreptat împotriva marinei comerciale, submarinele germane, renumitele U boats.

Grupate în "haite de lupi" submarinele germane au făcut ravagii împotriva marinei comeriale americane şi britanice în Atlantic. În primii ani ai războiului, submarinele germane au scufundat peste 600 de nave cu pierderi comerciale de peste 3 milioane de tone şi mii de morţi. Majoritatea erau nave comerciale. În schimb, marina germană a pierdut, în aceea perioadă doar 22 de submarine. La intrarea în război a Statelor Unite, amiralul flotei Ernest King a ignorat sfaturile de a organiza convoaie pentru protecţia navelor comerciale. Asta a adus la un dezastru în Atlantic şi o problemă uriaşă de aprovizionare în Europa. Abia în vara lui 1942 au fost introduse convoaiele. Fiind bine păzite, eficienţa submarinelor a scăzut considerabil, iar misiunea de aprovizionare a fost salvată.