Avocat Elena Radu: "Europa ne face Cobai. M-am ingrozit cand am vazut in actele oficiale ale UE!"
Postat la: 11.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Elena Radu, avocat, una din cele mai active voci care militeaza pentru libertatile individuale, are o postare deosebit de importanta pe una din retelele de socializare, pe care o redam in cele ce urmeaza:
Imaginea pe care mi-am format-o pana acum și ce v-am prezentat a fost pe proiecte de legi la nivel de UE și pe informațiile prezentate pe site -urile oficiale ale UE. Am vazut comentarii la postarile mele în care diversi cetateni susțineau ca datele noastre medicale sunt colectate si vandute companiilor farmaceutice, ca va fi simplu de identificat daca avem vreun organ compatibil pentru cine are nevoie de el si ne vom trezi rapiti si fara organul respectiv. Am ignorat toate astea, le-am considerat exagerari.
Insa, azi m-am ingrozit cand am vazut in actele oficiale ale UE ca se pregateste introducerea unui sistem care ar putea sa duca chiar la ce sustineau unii cetateni. În comunicatul de presa al Comisiei Europene din 03 mai 2022 "Uniunea Europeană a Sănătății: Un spațiu european de date privind sănătatea pentru oameni și știință" se prezintă frumos ce bine ne va fi nouă cand ne vor fi accesate datele de sanatate din orice stat al UE. Însă, se mentionează și că Spațiul european de date în domeniul sănătății (EHDS):
"EHDS creează un cadru legal puternic pentru UTILIZAREA DATELOR DE SĂNĂTATE ÎN SCOPURI DE CERCETARE, INOVARE, sănătate publică, ELABORAREA DE POLITICI ȘI REGLEMENTĂRI. În condiții stricte, CERCETĂTORII, INOVATORII, INSTITUȚIILE PUBLICE SAU INDUSTRIA vor avea ACCES LA CANTITĂȚI MARI DE DATE DE SĂNĂTATE DE ÎNALTĂ CALITATE, cruciale pentru dezvoltarea de tratamente, vaccinuri sau dispozitive medicale care salvează vieți și pentru a asigura un acces mai bun la asistență medicală și sisteme de sănătate mai rezistente. "
"ACCESUL la astfel de date de către CERCETĂTORI, COMPANII SAU INSTITUȚII va necesita un permis din partea unui ORGANISM DE ACCES LA DATELE DE SĂNĂTATE, care urmează să fie înființat în toate statele membre. Accesul va fi acordat numai dacă datele solicitate sunt utilizate în scopuri specifice, în medii închise, securizate și fără a dezvălui identitatea persoanei. De asemenea, este strict INTERZISĂ utilizarea datelor pentru DECIZII, CARE SUNT DĂUNĂTOARE CETĂȚENILOR, cum ar fi proiectarea de produse sau servicii dăunătoare sau creșterea primei de asigurare."
"Organismele de acces la datele de sănătate vor fi conectate la noua infrastructură descentralizată a UE pentru uz secundar ( HealthData@EU) , care va fi înființată pentru a sprijini proiecte transfrontaliere." În ultimii 2 ani am vazut cum deciziile luate de guvernanți le-am considerat dăunătoare pentru noi, dar guvernanții au zis că sunt bune, iar noi nu am avut nicio pârghie legală reală să ne opunem.
"EHDS va UTILIZA implementarea ÎN CURS ȘI VIITOARE A BUNURILOR DIGITALE PUBLICE în UE, cum ar fi INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ, CALCULUL DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ, CLOUD ȘI MIDDLEWARE INTELIGENT. ÎN PLUS, CADRELE PENTRU IA, E-IDENTITATE și securitate cibernetică vor SPRIJINI EHDS." Deci, practic identitatea digitală (portofelul digital) va fi folosit si pentru monitorizarea si controlul nostru pe baza datelor noastre medicale, folosindu-se inteligența artificială, calculatoare de înaltă performanță etc.
"Pasii urmatori - Propunerea înaintată de Comisia Europeană va fi acum discutată de Consiliu și Parlamentul European." Comunicatul de presa AICI. La finalul comunicatului de presa sunt puse niste link uri. Unul conține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și comitetul regiunilor - O STRATEGIE EUROPEANĂ PRIVIND DATELE - COM(2020) 66 final în limba română o găsiți AICI. Și mai multe date găsiți AICI (dar trebuie si intrati pe fiecare link, din fiecare pagina).
Cu cât citesc mai multe dintre inițiativele Comisiei Europene și informațiile care sunt postate pe site -urile UE, cu atat se conturează mai clar că scopul este monitorizarea în masă si controlul cetățenilor. În plus, sub pretextul ființei umane în centrul tuturor preocupărilor, de fapt se vorbește de "binele public", iar prin ceea ce se tot legiferează, ființa umană - omul va deveni un simplu produs. De vreo 2 ani tot scriu si va arat ce este prin proiectele de "legi" europene propuse de Comisia Europeana, prin Comunicarile ei - nicio reactie a romanilor în această privință.
Acum si-au pregatit o componenta a Curtii Constitutionale care sa aibă grijă să nu se mai declare nimic neconstituțional, mai ales pe o lege de revizuire a Constituției României care să depășească limitele revizuirii pentru a permite UE să facă ce vrea - nicio reactie a romanilor în această privință. In ultimele zile se tot vorbeste ca trebuie modificata Constitutia Romaniei, tocmai pentru a putea sa faca UE ce vrea, daca nu v-ati prins - nicio reactie a romanilor în această privință.
Resursele naturale ale Romaniei sunt vandute "mascat" gratis unor companii straine pentru ca romanii sa sa le rascumpere la preturi exorbitante - nicio reactie a romanilor în această privință. Prețurile de la carburati, energie pana la alimente sar in aer - nicio reactie a romanilor în această privință. Orice li se intampla si li se impune romanilor acestia nu au nicio reactie. Eu am cam obosit. Se pare ca va place sa ajungeti sa fiti monitorizati, controlati si sa deveniti simple produse. Nu stiu daca mai are vreun rost sa imi consum energia si timpul ca sa citesc si va informez.
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...