Averea secretă a Baronului Galben de Mangalia: DNA a pus sechestru pe „averea" din declarația de avere care e doar un mizilic
Postat la: 07.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Averea baronului galben de Mangalia, primarul Cristian Radu, a ajuns în atenția DNA într-un dosar în care Radu e acuzat de abuz în serviciu. La sfârșitul anului trecut, DNA i-a pus sechestru pe avere, alături de el fiind implicate și alte persoane din primărie, printre care secretarul Petrina Boiță, scrie Replica de Constanța.
Averea edilului din Mangalia, Cristian Radu, a constituit un bogat subiect în presă, încă din 2012, atunci când a câștigat, pentru prima oară, scaunul de primar. De la an la an, averea ajungea în atenția opiniei publice, pe măsură ce aceasta creștea. Iată că la palmaresul de proprietăți, Cristian Radu a mai adăugat o casă de vacanță chiar în Mangalia, cumpărată în 2021 și are o suprafață de peste 400 mp. Și-a cumpărat și un teren intravilan, tot în Mangalia.
Surprinzător este faptul că edilul din Mangalia, Cristian Radu, deși este catalogat drept cel mai bogat baron din Constanța, în realitate, și dacă ar fi să ne luăm după declarațiile de avere, este poate cel mai sărac. Pentru că, în acte soția sa, Bianca, apare singurul proprietar al terenurilor și clădirilor. Din cele 11 de terenuri pe care familia Radu le deține în Mangalia, Mamaia, 23 August, Albești, Tuzla și Constanța, Cristian Radu apare co-proprietar doar la un singur teren, de peste 10.000 mp, din Tuzla. Ultimele achiziții imobiliar ale lui Radu sunt o casă de vacanță chiar în Mangalia, cumpărată în 2020 și un teren intravilan, tot în Mangalia, achiziționat în anul 2021.
Una dintre proprietățile lui Radu este situată pe malul lacului Siutghiol, zona Ceronav. Vorbim despre o vilă imensă, împrejmuită cu un gard viu de trei metri, construită cu sudoarea feței... soacrei. Dacă vă întrebați ce treabă are soacra în această poveste, vă spunem noi: vila este moștenită de la Gloria Babușcă, mama soției sale. Așa soacră oricine și-ar dori... dar nu toți au norocul lui Cristian Radu!, mai spune sursa citată.
În perioada 2012-2015, urmând decizia lui Radu Cristian, au fost inițiate spre adoptare patru proiecte de hotărâre de consiliu local, care poartă avizul de legalitate al secretarului Municipiului Mangalia, în legătură cu angajarea de avocați care să realizeze activitatea de asistență și reprezentare în instanță pentru Consiliul Local Mangalia, Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia. Astfel, edilul Radu Cristian a preferat să apeleze la costisitoarea casă de avocatură, deşi avea compartiment juridic în Primărie, unde îşi desfăşurau activitatea 8 angajaţi (consilieri juridici).
În anul 2015, a fost sesizată DNA Constanța, cu privire la faptele comise de Radu, în dauna municipiului Mangalia, iar astăzi aflăm că baronul s-a ales cu sechestru pe avere, în același dosar. În dosar mai sunt implicate secretarul Municipiului Mangalia, Petrina Boiță, Dumitrana Romulus, dar și avocatul care a beneficiat de banii puși la dispoziție de Radu, cât și alte persoane care ar fi favorizat încheierea contractelor cu firma de avocatură. Precizăm că Radu s-a aflat în scandal cu firma de avocatură, căreia nu i-au fost achitate unele onorarii astfel că aceasta a acționat în judecată Municipiul Mangalia prin primar. UAT Mangalia a fost obligată să plătească aproape 2.800.000 de euro casei de avocatură, concluzioneaza Replica de Constanta.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...
-
Arafat e obsedat de ambulanțe: Afacerea "DeltaMed" de aproape un miliard de euro bagă comisioane uriașe în buzunarele mafiei IGSU din 5 în 5 ani!
In urma cu aproape cinci ani, Ziuanews scria despre miza pe care o are Raed Arafat referitor la serviciile de ambulanta ...