7 lucruri de știut despre Siegfried Mureșan, noua propunere de comisar european

Postat la: 06.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

7 lucruri de știut despre Siegfried Mureșan, noua propunere de comisar european

După respingerea oficială a Rovanei Plumb, cea informală a lui Dan Nica și vehicularea lui Victor Negrescu ca ultimă soluție a guvernului demis, vine rândul propunerii cu numărul 4 din partea României pentru Comisia Europeană.

Nici bine nu s-a instalat la Palatul Victoria și deja Guvernul Orban a anunțat (pe surse) că îl propune pe Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL (fost PMP), drept comisar european pentru portofoliul Transporturilor. Scrisoarea oficială urmează să fie trimisă în această seară sau mâine, după care Mureșan va trebui să se prezinte în fața Comisiei parlamentare pentru afaceri europene, așa cum scrie la art. 19 din Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, scrie Adian Popescu pe romaniacurata.ro

Până atunci, să facem o recapitulare a succesului din spatele propunerii.

1. Traseist: a fost la PDL și la PMP, ultimul din urmă fiind partidul pe listele căruia a fost ales europarlamentar și de la care a plecat în anul 2018, trecând la PNL. Dar hei, măcar a păstrat familia europeană!

2. A lucrat în campania electorală a Elenei Băsescu și a susținut candidatura la prezidențiale a Elenei Udrea. Mai mult, Horia Alexandru Cercel (fost asistent europarlamentar al Elenei Băsescu) îi este acum consilier la Parlamentul European.

3. Chiar Elena Udrea își amintește că Siegfried Mureșan a fost recomandat de EBa și susținut chiar de ea la europarlamentare, dar și că finanțarea ar fi venit de la Gheorghe Ștefan, condamnat în mai multe dosare: Microsoft, Fabrica de Timbre (Poșta Română), respectiv finanțarea PDL.

4. Adrian Rădulescu, fost parlamentar PDL, secretar de stat și consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, a declarat că nu ei (cei din partid, n.red.) l-au adus, ci „Serviciile și ni l-au băgat pe gât spunând că e mare român".

5. A fost stagiar la Bundestag și consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german, Gunther Krichbaum. Ca fapt divers, acest oficial german a divorțat și s-a căsătorit în 2010 cu românca Oana Paraschiva Harvalia, cel care a oficiat căsătoria fiind chiar Klaus Iohannis ca primar al Sibiului, relatează presa locală.

6. Este un mare susținător al mecanismului MCV, susținând într-un interviu din 2017 că „ajută oamenii cinstiţi, chiar dacă este un ghimpe pentru politicieni. MCV trebui să rămână în vigoare atâta vreme cât nu ne-am îndeplinit toate obiectivele şi atâta vreme cât progresul din Justiţie nu este ireversibil."

7. Nu are cunoștințe în domeniul transporturilor, iar activitatea sa de europarlamentar referitoare la acest domeniu se rezumă mai mult la o serie de declarații politice împotriva oponenților politici. Acestea s-au intensificat începând cu această vară, semn că cineva îi șoptise că pentru el ar rezervat un post european ce vizează transporturile.

loading...
PUTETI CITI SI...