Vești proaste pentru inculpați! Motivarea CCR le poate da planurile peste cap. Ce se întâmplă cu prejudiciul

Postat la: 26.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Curtea Constituțională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei de neconstituționalitate privind modificarea legii evaziunii fiscale, că procurorul nu poate renunța la urmărirea penală, chiar și în situația în care inculpatul acoperă prejudiciul produs deoarece se încalcă principiul legalității incriminării.

CCR a admis, pe 13 martie, obiecția de neconstituționalitate formulată de 93 deputaţi USR, PNL și PMP şi a constatat că dispoziţiile articolul unic din Legea pentru modificarea și completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.

„Referitor la obligația procurorului, prevăzută la articolul unic pct.1 din lege, de a dispune renunțarea la urmărire penală, în situația în care inculpatul, în cursul urmăririi penale, acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalitățile și, de asemenea, la obligația instanței judecătorești, prevăzută la art.10 alin.(11) din Legea nr.241/2005, din cuprinsul articolului unic pct.2 din lege, de a dispune pedeapsa amenzii penale în situația în care inculpatul plătește, în condițiile prevăzute în ipoteza normei juridice analizate, prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, împreună cu aceleași majorări, Curtea reține că aceste aspecte reprezintă veritabile încălcări ale principiului legalității incriminării și a pedepsei, prevăzut la art.23 alin.(12) din Constituție și, totodată, a standardelor de calitate a legii.", se arată în motivarea CCR.

Judecătorii constituționali au constatat că legiuitorul nu a prevăzut și soluția care poate fi pronunțată de către instanță, în situația acoperirii de către inculpat a prejudiciului în cursul judecății, până la primul termen de judecată.

„Articolul unic pct.1 din lege prevede dispunerea soluției de renunțare la urmărirea penală, în ipoteza în care în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile. Însă, conform art.327 lit.b) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală este o soluție ce poate fi dispusă doar de procuror - nu și de instanța de judecată- prin ordonanță, motiv pentru care poate fi pronunțată numai până la finalizarea urmăririi penale. Prin urmare, legiuitorul nu a prevăzut și soluția care poate fi pronunțată de către instanță, în situația acoperirii de către inculpat a prejudiciului în cursul judecății, până la primul termen de judecată.", potrivit CCR.

Curtea apreciază că articolul unic pct.1 din lege „[cu referire la art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005] este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate, fiind practic inaplicabil în ipoteza plății, în cursul judecății, până la primul termen de judecată, a sumelor calculate, conform algoritmului prevăzut în ipoteza normei analizate, de către inculpatul care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art.8 și 9 din Legea nr.241/2005".

De asemenea, Curtea constată că legea contestată nu prevede aplicarea unui regim juridic diferit, unor persoane aflate în situații similare, ci dimpotrivă, prevede aplicarea unuia dintre regimurile sancționatorii prevăzute la alin.(1)-(12) ale art.10 din Legea nr.241/2005. Subiectul acuzat de evaziune fiscală înțelege să acopere prejudiciul produs prin comiterea faptei în etapa urmării penale sau în cursul judecății, ori în termen de 1 an de la pronunțarea sentinței prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Legea obligă procurorul să renunțe la urmărirea penală în situația săvârșirii unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care depășește 7 ani. Acest aspect este în contradicție cu logicia reglementării instituției renunțării la urmărirea penală.