Un youtuber român și-a construit un buncăr subteran, în timp ce era urmărit de cei peste 327.000 de fani: "E unic! Suntem mai protejați decât oriunde"
Postat la: 28.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Dani Vancu, cunoscut pe Youtube sub numele CipflixTV, și-a impresionat cei peste 327.000 de abonați cu proiect total ieșit din comun. Din octombrie anul trecut s-a apucat să construiască un buncăr subteran în curtea sa, dintr-un sat din județul Timiș, prezentând întregul proces pe canalul său de Youtube.
Deși s-a lovit de provocări majore, cum ar fi condițiile meteo nefavorabile și complexitatea lucrării, youtuberul român a reușit să își ducă planul la bun sfârșit. El nu doar că a creat un spațiu extrem de bine protejat, dar a adăugat și numeroase elemente tehnologice și detalii ingenioase care fac din acest buncăr "o construcție unică în România", așa cum o caracterizează deținătorul ei.
Dani și-a prezentat realizarea într-unul dintre cele mai urmărite videoclipuri de pe canalul său, care are aproape 150 de mii de vizualizări, explicând exact ce presupune un astfel de proiect.
"Suntem la 4 metri sub pământ. Suntem sub sau înconjurați de 70m³ de beton B400 armat, impermeabil, tratat să nu treacă apa prin el. Suntem într-o cușcă de fier de 13-14 tone. După peste 500 de metri liniari de sudură, hidroizolație peste tot și mai mult de 30 de tone de pământ pus deasupra, în 40 de metri pătrați suntem mai protejați decât oriunde", spune Dani.
Youtuberul povestește că a început construirea buncărului într-o perioadă aglomerată pentru el, în luna octombrie, iar iarna care a urmat a încetinit serios lucrările. „După toată nebunia, a venit iarna. Neavând aleea făcută pe sus, noroi peste tot, trebuia să vin în cizme ca să pot să lucrez. A fost atât de incomod, încât am zis pauză, nu mai facem nimic și uite așa a trecut toată iarna și proiectul meu a rămas pe stand-by", a povestit Vancu.
Cum s-a oprit din lucrări și nu a mai postat imagini pe canalul de youtube, au și început comentariile legate de eșecul unui astfel de proiect: "ba că s-a inundat buncărul, bac că s-a prăbușit. Nu, n-a pățit nimic", le-a spus Dani într-un clip, "dar efectiv n-am mai făcut eu nimic pentru că mai aveam și alte chestii de făcut, și fiind noroi peste tot, mi-a fost atât de nasoală toată situația încât am zis, gata, luăm o pauză."
După ce iarna a trecut și condițiile meteo s-au îmbunătățit, lucrările au fost reluate în forță și duse la final. Dani se mândrește că majoritate lucrărilor au fost executate de el, cu ajutor doar în unele operațiuni pe care nu le-a putut executa singur. Buncărul are dimensiuni impresionante: 7 metri pe 5 metri, cu un tunel de acces de 4 metri lungime și 1 metru lățime.
Dani a folosit o cantitate uriașă de materiale pentru acest proiect, de la 14 tone de fier la 70 de metri cubi de beton, iar construcția a fost extrem de complexă. "Tabla este de 4 mm, ceea ce este extrem de groasă. Întreaga structură este foarte puternică, grea și rezistentă. În multe locuri, pereții buncărului ajung la grosimi de 20, 30 sau chiar 40 de centimetri", a adăugat el.
Una dintre marile provocări ale unui astfel de proiect a fost asigurarea unei hidroizolații perfecte, iar Vancu nu a făcut compromisuri în acest sens. După ce a terminat sudura structurii de fier, el a aplicat mai multe straturi de hidroizolație pentru a fi sigur că nicio picătură de apă nu va pătrunde în interior.
„Suntem încastrați în beton și sus și jos și peste tot, undeva pe la 70 de metri de beton B400 tratat impermeabil să nu treacă apa prin el", a subliniat el.
Structura este gândită să reziste la orice, inclusiv la presiuni extreme și, teoretic, chiar și la un eventual impact puternic, precum o bombă. „Dacă o bombă cade direct deasupra, poate se întâmplă ceva, dar altfel nu cred că va ceda vreodată", spune Dani.
Pe lângă siguranța structurii, Vancu a acordat o mare atenție confortului interior. El a instalat două sisteme de ventilație, unul pasiv și unul activ, pentru a menține aerul curat și temperatura plăcută. În interior, temperatura rămâne constantă între 15 și 20 de grade, chiar și în cele mai fierbinți zile de vară. „De când l-am pus, atât de repede se ducea afară și gazul, și mirosul, încât am rămas uimit", a explicat el, referindu-se la eficiența sistemului de ventilație.
Un alt detaliu interesant este legat de izolația fonică și de protecția împotriva undelor electromagnetice, datorită structurii sale de tip „cușcă Faraday". În interiorul buncărului nu există semnal de telefonie mobilă, ceea ce îl face un loc perfect pentru liniște și siguranță.
Vancu a investit și în aspectul estetic al buncărului. A optat pentru un design industrial, cu culori inspirate de un scenariu post-apocaliptic: gri și galben, combinate cu accente moderne. „Mi se pare genială combinația de culori pentru tematica asta post-apocaliptică, biohazard, quarantine stuff", a spus Vancu, adăugând că a fost surprins plăcut de reflexiile galbenului pe tavan și pereți.
Un alt punct de atracție este iluminatul smart, pe care l-a integrat în mod ingenios. „Am proiectat lămpile, am montat 22 de lămpi smart, care pot schimba culorile și pot fi controlate de la distanță", a explicat el, evidențiind faptul că buncărul este echipat cu tehnologie de ultimă generație.
Cablurile și sistemul electric au fost realizate cu grijă, totul fiind tras prin copex negru, pentru a păstra stilul industrial.
Unul dintre planurile sale viitoare este să testeze rezistența în buncăr prin provocări inedite. „Poate că o să facem și vreun live sau vreun challenge în care stăm o săptămână în buncăr", a menționat el, provocând entuziasmul fanilor.
Costurile finale cu construcția buncărului au ajuns la aproximativ 30.000 de euro, de aici fiind exclusă manopera pe care a făcut-o singur. „Am făcut totul cu mâna mea, cu puțin ajutor ici-colo. A fost un proces lung și complex, dar fiecare etapă finalizată mi-a adus o satisfacție nemaipomenită", a concluzionat Vancu, care este încântat de realizarea sa.
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturna ...
-
Fetiță de 8 ani moartă în chinuri după ce părinții i-au refuzat insulina convinși că rugăciunile sunt suficiente: "O vindecă Dumnezeu!"
Paisprezece membri ai unui cult religios din Australia au fost găsiți vinovați pentru moartea lui Elizabeth Struhs, o fe ...
-
Transformă-ți rutina de îngrijire cu aparate de tuns și aparate de ras electrice de calitate
Aparatele de tuns și aparatele de ras electrice sunt esențiale pentru rutina zilnică de îngrijire personală. Aceste disp ...
-
Un liceu din cea mai mare capitală a Europei a înlocuit toți profesorii: Inteligența artificială le predă elevilor
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a d ...
-
Procurorul care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice despre furtul din Olanda. Ce șanse sunt ca tezaurul să fie recuperat
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, cel care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice, spune că el c ...
-
Un bărbat a decedat la Spitalul Morții din Slatina pentru că nu era de gardă un cardiolog
Un bărbat de 66 de ani din Slatina a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar ...
-
Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
Ordinul executiv al lui Donald Trump de desecretizare a tuturor documentelor guvernamentale rămase legate de asasinatele ...
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...
-
Asteroidul care se apropia alarmant de repede de Pământ este de fapt o Tesla lansată în spatiu de Musk în 2018
Un obiect spaţial pe care astronomii l-au identificat inițial ca fiind un asteroid care se apropie alarmant de Pământ s- ...