Un secretar de stat vrea să obţină daune morale de 1 milion de lei de la un activist de mediu care a fost atacat în repetate rânduri de hoţii de lemne

Postat la: 18.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Un secretar de stat vrea să obţină daune morale de 1 milion de lei de la un activist de mediu care a fost atacat în repetate rânduri de hoţii de lemne

Secretarul de stat în Ministerul Apelor Mediului şi Pădurilor, Gelu Puiu, l-a dat în judecată pe activistul de mediu din judeţul Suceava, Tiberiu Boşutar, şi îi cere daune morale de 1 milion de lei pentru defăimare.

Activistul de mediu Tiberiu Boşutar de la Moldoviţa, care a pus pe cheltuială proprie un sistem de camere de filmat în localitate ca să monitorizeze transporturile de material lemnos, a fost dat în judecată de secretarul de stat, Gelu Puiu. Activistul a scris pe pagina sa de Facebook că demnitarul îi cere daune morale de 1 milion de lei pentru defăimare.

„De-a râsul plânsul cu Gelu Puiu! Cum am fost dat în judecată, deşi eu şi familia mea suntem ameninţaţi, hăituiţi şi atacaţi în plină zi, pe un drum public. Înaltul demnitar din Ministerul Mediului, Gelu Puiu, îmi solicită 1 milion de RON ( zece miliarde ) daune morale pentru că mi-am permis să-i numesc nevasta ,,femeie" şi pentru că fiica lui ,,nu mai foloseşte contul de Facebook" Cam acestea sunt acuzele aberante la care trebuie să răspund. Am să o fac, nu e problemă, aşa cum am făcut-o mereu", a scris activistul.

Tiberiu Boşutar este unul dintre cei mai vocali activişti de mediu din judeţul Suceava. A fost atacat în repetate rânduri de hoţii de lemne sau de pădurari. În urmă cu câteva săptămâni, el făcea un live de pe un drum public, când doi bărbaţi au sărit cu parii ca să-l lovească. Atunci Boşutar a reuşit să se salveze, sărind în maşină, unde se afla şi fiica acestuia. Activistul susţine că fiica lui a rămas cu o traumă după acel episod.

„Ştiţi cum este să îţi auzi copilul implorând? Aveţi idee cum este să-ţi vezi odrasla panicată şi căutând o scăpare? O scăpare din ghearele unor semeni care îşi apărau furturile fără nicio jenă. Cu lemne şi topoare. Copilul meu a fost hăituit, ameninţat şi atacat de hoţii de lemne. Copilul meu nu a dormit nopţi întregi de frică. Copilul meu are nevoie de timp pentru a putea trece peste un moment înfiorător, un moment pe care nu-l va putea uita niciodată în viaţa ei. Un moment care o putea costa viata.Şi în tot acest timp, fata domnului Puiu nu mai vrea să intre pe Facebook. Şi eu sunt vinovat", scrie activistul.

Ce l-a determinat pe Gelu Puiu să-şi caute dreptatea în instanţă este un clip publicat pe Facebook, care a avut peste un milion de vizualizări, în care activistul îl acuză pe demnitarul originar din Bucovina că nu face nimic pentru a salva pădurile. Tiberiu Boşutar afirmă în live-ul care s-a viralizat că secretarul de stat ar fi un „golan", „corupt", „mason".

"Domnul Boşutar a prezentat în mass-media cererea de chemare în judecată. Motivele au fost expuse. (...) M-au deranjat minciunile şi insultele adresate fără fundament. Atacurile au fost adresate direct către mine ca persoană, către părinţi şi familie, fără a mi se solicita vreun punct de vedere. Dacă nu l-as fi acţionat în instanţă, ar fi însemnat că sunt de acord şi îi accept tacit insultele adresate mie şi familiei mele. Vă rog să vizualizaţi filmele postate de către domnul Bosutar cu insultele profanate la adresa mea şi a familiei mele şi poate veţi ajunge la concluzia, că am acţionat în mod legitim", a declarat Gelu Puiu pentru presa locală.

loading...
PUTETI CITI SI...