Un pacient infectat cu coronavirus a participat la o conferință lângă Parlamentul din Londra, alături de 250 de persoane

Postat la: 14.02.2020 19:23 | Scris de: ZIUA NEWS

Un pacient infectat cu coronavirus a participat la o conferință lângă Parlamentul din Londra, alături de 250 de persoane

Una dintre persoanele diagnosticate cu coronavirus în Marea Britanie a participat la o conferință, lângă Parlamentul de la Londra, în urmă cu o săptămână, la eveniment fiind invitați 250 de delegați, printre care și membri ai guvernului, relatează skynews.

Pacientul, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a participat, pe 6 februarie, la o conferință privind transporturile. Printre invitați și vorbitori s-au numărat și demnitari din domeniul transporturilor, inclusiv ministrul de resort Charlotte Vere și adjunctul ministrului transporturilor, Nusrat Ghani, care, între timp, și-a pierdut postul ca urmare a remanierii guvernamentale.

Summitul a fost organizat de revista Transport Times, care s-a văzut pusă în situația de a-i înștiința pe participanți, prin email, asupra riscului la care au fost expuși. Oamenii au aflat astfel că la eveniment a fost prezent și un pacient infectat cu COVID-19. Notificările au fost trimise la cererea Autorității de Sănătate Publică din Anglia.

loading...