Un șofer urmărit după ce nu a oprit la semnalele Poliției a lovit două mașini parcate

Postat la: 03.11.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Un șofer urmărit după ce nu a oprit la semnalele Poliției a lovit două mașini parcate

Un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost urmărit, duminică, în trafic, în Ploiești, în goana sa lovind două mașini parcate. Apoi, cele trei persoane din mașină au fugit, iar două dintre ele au fost prinse de oamenii legii.

Potrivit IPJ Prahova, incidentul s-a petrecut duminică dimineața, când un echipaj de poliție rutieră a încercat să oprească o mașină care circula pe strada Transilvaniei, din direcția Gara de Nord către Sud. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că aceștia au pornit în urmărirea lui.

„Ajungând pe strada Neagoe Basarab, în încercarea de a-și asigura scăparea, fugarul derapează și pierde controlul asupra direcției de mers, lovind două autoturisme parcate, moment în care ocupanții coboară și fug. Polițiștii reusesc să prindă și să imobilizeze doi dintre cei trei ocupanți ai autoturismului, care sunt conduși la unitatea de poliție", a transmis Poliția Prahova.

Ulterior, la sediul Poliției s-a prezintat o femeie de 41 de ani, împreună cu soțul său, în vârstă de 40 de ani, aceasta declarând că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului implicat în eveniment.

„La această oră, persoanele sunt audiate în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care s-a produs evenimentul, existând suspiciuni cu privire la veridicitatea celor declarate", au precizat reprezentanții IPJ Prahova. În acest caz, polițiștii fac cercetări pentru favorizarea infractorului și conducere fără permis.

loading...
PUTETI CITI SI...