Un avion ucrainean cu aproape două sute de oameni la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Nu există supraviețuitori

Postat la: 08.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Un avion ucrainean cu aproape două sute de oameni la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Nu există supraviețuitori

La scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, un avion de pasageri al unei companii ucrainene s-a prăbușit. Tragicul eveniment s-a produs din cauza unor problem tehnice, relatează Reuters, potrivit presei centrale.

Aeronava, un Boeing 737 aparținând companiei Ukraine International Airlines avea ca destinație Kievul și a decolat de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Echipele de salvare au fost trimise la locul catastrofei, lângă aeroport. „Avionul este în flăcări, dar am trimis echipaje și poate vom putea salva niște pasageri", a declarat șeful serviciilor de urgență iraniene la televiziunea de stat iraniană. Ultima informație a televiziunii de stat iraniene a anunțat că „nu sunt supraviețuitori".

BBC a transmis că nu este clar deocamdată dacă evenimentul a avut legătură cu momentele de noaptea trecută, când Iranul a ripostat pentru moartea generalului Qasem Soleimani cu rachete balistice trase asupra a două baze militare din Irak ce găzduiesc militari americani. Cel puțin 12 rachete au vizat aceste baze, dar încă nu se cunoaște locul de unde au fost trase.

loading...
PUTETI CITI SI...