Turiști inconștienți pe Transfăgărășan își riscă viața, inclusiv a copiilor, ca să hrănească urșii
Postat la: 02.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

La finele săptămânii trecute, un grup numeros de turiști a fost la un pas să fie sfâșiat de un urs pe Transfăgărășan. Printre cei care s-au apropiat de fiara sălbatică, se afla și un copil.
Sub pretextul că vor să-i dea de mâncare, dar și să facă poze cu acesta, peste zece turiști au coborât din mașini, într-o parcare neamenajată de pe marginea drumului DN7C Transfăgărășan , atrași de mirajul de a fi atât de aproape de o fiară sălbatică. Panica însă i-a cuprins pe toți când ursul a început să alerge spre ei aparent fără motiv. Cu mic cu mare, speriați, aceștia au luat-o la fugă. Au avut noroc că animalul s-a oprit, altfel „ședința foto" s-ar fi putut transforma într-un carnagiu.
Astfel de incidente au loc tot mai des în România, pentru că turiștii se opresc și se apropie periculos de mult de urși, în ciuda avertismentelor autorităților care-i îndemnă să nu-i hrănească și să nu se apropie de ei, pentru că își pun viața în pericol , dar și pentru că riscă amenzi de până la 1.000 de lei.
Șeful Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, a menționat pentru „Adevărul" că populația urșilor de pe Transfăgărășan a crescut periculos de mult, depășind 20 de exemplare. La cererea turiștilor, comercianții din zonă au început să vândă și hrană pentru animale.
După Bâlea Lac și Tunelul Capra, pe porțiunea care coboară spre Barajul Vidraru, dar și după această monumentală construcție, de ani de zile, urșii care așteaptă pe marginea drumului să primească de mâncare reprezintă o imagine obișnuită, pentru care mulți turiști dau bani ca s-o urmărească în direct, în cadrul excursiilor organizate. Chiar și străinii vin special în zonă ca să se bucure de „unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din lume" dar și să vadă urși în libertate, cunoscut fiind faptul că peste 60% dintre aceste sălbăticiuni ale Europei trăiesc în țara noastră.
Imaginea ursului care salută trecătorii de pe Transfăgărășan a făcut înconjurul lumii, grație internetului și nu este singura. Li se mai spune și „urșii tomberonari" sau „urșii cerșetori", iar din cauza numărului tot mai mare, Transfăgărășanul a început să fie considerat „Grădina Zoologică a Europei".
„La o simplă numărătoare, de la Barajul Vidraru până la Piscul Negru, a reieșit că sunt cel puțin 18 exemplare. Chiar ieri am fost la munte și în cinci kilometri am văzut șapte urși", a recunoscut directorul DS Argeș.
Referitor la episodul petrecut pe Transfăgărășan la finele săptămânii trecute, specialistul Romsilva a explicat: „Urșii se obișnuiesc cu acest comportament, n-o să fie mai fie niciodată urși adevărați, ci urși tomberonari care stau pe marginea drumului, hrănindu-se din cerșit și gunoaie. Turiștii le fac acestor animale cel mai mare rău posibil atunci când îi hrănesc, pentru că-i deviază de la comportamentul lor sălbatic și de la o hrănire normală, către una artificială, cu un comportament deviat, care depinde în exclusivitate de om. Creează în acest mod o problemă majoră ecosistemului și populației de urși".
Chiar și magazinele din zonă s-au adaptat cerințelor și au început să aducă hrană granulată pentru animale: „Turiștii vin special cu pâine, granule, ca să poată hrăni urșii. Iar hrana o cumpără de la magazinele din zonă, care s-au aprovizionat și cu acest gen de marfă, la cererea clienților... Ca să nu mai amintesc de ambuteiajele care se creează de către toți cei care se opresc să facă poze și / sau să hrănească urșii. Este stresant! Stai câte 5 - 6 minute după fiecare, ca să treci de cei care opresc abuziv".
În ceea ce privește pericolele la care se expun turiștii când opresc să facă fotografii ori să hrănească animalele sălbatice, specialistul a atras atenția: „Oamenii sunt iresponsabili! Au impresia că-l văd pe Baloo din „Cartea Junglei" sau pe Bambi când văd un căprior. Ori acestea sunt povești de desene animate. Animalul sălbatic poate să producă o tragedie, dacă situația scapă de sub control. Toți îi confundă cu niște ursuleți de pluș, dar atunci când atacă nu mai pot fi opriți. Acum urșii nu se mai sperie de absolut nimic - poți să-i claxonezi, să țipi, să urli. În clipa în care atacă nu mai ai ce să-i faci, cum să-l sperii, să-l îndepărtezi, pentru că nu mai știe de frică, s-a obișnuit cu omul".
Șeful silvicultorilor argeșeni recunoaște că numărul amenzilor aplicate turiștilor, pe această temă, este mult prea mic față de amplitudinea fenomenului de pe Transfăgărășan, fapt care reiese de altfel din discuțiile pe care instituțiile le au în cadrul Prefecturilor: „Noi, din păcate, nu putem să dăm amenzi, doar Jandarmeria și Poliția, fiind vorba despre un drum public. Într-adevăr, legislația ar trebui să se modifice, pentru că altfel creăm o populație care nu-și găsește rolul în nișa ecologică, cu un comportament total deviat. Ar trebui să se facă ceva cu acești urși carpatini, pentru că nu se poate gestiona populația în acest mod . Până în 2016 exista o cotă de intervenție, se extrăgeau undeva la 400 - 500 de exemplare și totul era ținut sub control. Populația era sălbatică, cu un comportament normal...".
Directorul Romsilva Armand Chiriloiu a mai menționat și ce sancțiuni sunt prevăzute în astfel de cazuri: „Turiștii trebuie să știe că sunt pasibili de amenzi care pleacă de la 500 și ajung la 1000 de lei, pentru hrănirea vânatului. Se riscă în acest mod să se formeze o populație care va avea și pe viitor același comportament. Dacă acum câțiva ani erau doi - trei urși pe Transfăgărășan, acum au ajuns să fie 15 - 20. Și o să tot fie..."
-
Bula verde se dezumflă răsunător în Statele Unite. Ce se va întâmpla în Uniunea Europeană
Acțiunilor companiilor producătoare de energie curată și așa zisele valori mobiliare ESG s-au prăbușit cu 30 de miliarde ...
-
ÎPS Teodosie reacționează după ce DNA l-a pus sub acuzare: NU există nicio probă
„Se fac niște verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire", spune ÎPS Teodosie după anunțul DNA privind urmărirea p ...
-
Un eveniment gastronomic absolut inedit la DA PINO: CULINĂRIA DE IARNĂ, 16-17 DECEMBRIE 2023
Culinăria promovează valorile și cultura gastronomică locale și se desfășoară în fiecare an, primăvara și iarna.
-
Câte doze de vaccin anti-Covid mai are Ministerul Sănătății. Interesul românilor, aproape inexistent
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, 5 decembrie, că România are în momentul de faţă o singură tranş ...
-
Ce a mai păscut Ursula pe la Bruxelles: Vacile obligate să poartă măști!
Comisia UE intenționează să forțeze fermele să reducă poluanții. Se vorbește chiar despre obligarea vacilor să poarte mă ...
-
Încă o profeție transumanistă a lui Bill Gates: 3 zile de muncă pe săptămână, iar mașinile vor putea produce toate alimentele și bunurile!
Miliardarul Bill Gates, un adept al transumanismului, roboticii, AI si hranei artificiale, a dat un răspuns destul de op ...
-
Încă o țară europeană raportează pneumonia misterioasă virală din China
Există două cazuri de pneumonie - Mycoplasma pneumoniae - în Italia, înregistrate la copii internați cu simptome respira ...
-
Texas ar putea deveni primul stat din lume care sa interzica dârele de pe cer de chemtrails
Texas va deveni primul stat care va interzice pulverizarea particulelor de particule sub formă de aerosoli în cer - un f ...
-
A fost inventat un întrerupător fără fir sau baterie pentru a economisi până la 50% din costurile cablurilor electrice
Un cercetător în domeniul ingineriei electrice de la Universitatea Alberta din Canada a conceput un întrerupător de lumi ...
-
Primele "vaccinuri" împotriva Ebola injectate unor pacienți în Colorado
Primele vaccinuri "vii" împotriva Ebola pentru măsuri preventive au fost administrate pacienților de la Denver Health di ...
-
5 metode să te distrezi de acasă, într-un weekend mohorât
Lunile de iarnă sunt acea perioadă a anului în care devine tot mai tentant să rămâi acasă în weekenduri. Lipsa temperatu ...
-
Michèle Rivasi care ancheta mega-afacerea "Pfizergate" a murit în urma unui atac de cord
Michèle Rivasi, europarlamentarul ecologist care a făcut presiuni pentru ca schimburile de SMS-uri dintre președintele C ...
-
China și Rusia plănuiesc să-și ducă parteneriatul pe Lună. Beijingul a redus decalajul spațial față de SUA
Presa chineză a numit viitoarea bază lunară a Chinei cu Rusia o „potrivire perfectă" după ce Moscova a aprobat, săptămân ...
-
De ce a eșuat proiectul Avrocar, aeronava care arătă ca o farfurie zburătoare dintr-un film SF și folosea efectul Coandă
Nu este din spațiul cosmic, dar cu siguranță arată ca așa. În anii 1950, Forțele Aeriene Canadiene doreau să creeze un v ...
-
AstraZeneca va folosi inteligența artificială pentru a combate cancerul. Anticorpul ar putea revoluționa medicina
Producătorul de medicamente anglo-suedez AstraZeneca a semnat un acord în valoare de până la 247 de milioane de dolari c ...
-
Un porumbel gras și rupt de beat este noua "Pasăre a anului"! VIDEO
Kererū, cunoscut și sub numele de porumbel dolofan în Noua Zeelandă, este o pasăre minunată cu un penaj frumos și irides ...
-
Se inaugurează Transalpina de Apuseni: Transapuseana este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România
Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni, este aproape finalizat şi va ...
-
Medicamentele care mai mult îți fac rău: Interferează cu absorbția calciului și a vitaminei D
Medicamentele care mai mult îți fac rău: Interferează cu absorbția calciului și a vitaminei D. Potrivit medicilor, admin ...
-
Jaluzele verticale pentru o casa moderna
Jaluzele verticale ideale pentru ferestrele si usile glisante de mari dimensiuni sau pentru incaperi cu spatii inalte, o ...
-
Motivul pentru care oamenii nu trăiesc mai mult de 100 de ani: o nouă teorie a experților implică dinozaurii
Potrivit unui nou studiu, oamenii nu trăiesc, de obicei, mai mult de 100 de ani din cauza dinozaurilor și a unei presiun ...
-
NATO nu mai poate ajuta Ucraina să se apere de bruiajul rusesc. Arme ghidate prin GPS ratează țintele
În domeniul războiului electronic, Rusia este pe cale să înregistreze un avantaj cert asupra Ucrainei, dar şi asupra ali ...
-
Jessie Baneș a lansat un colind de suflet pentru românii din diaspora: „Vin românii de Crăciun acasă"!
Jessie Baneș a lansat un colind, intitulat „Vin românii de Crăciun acasă", un cadou muzical magic, oferit de artistă fra ...
-
Adevăratul motiv din spatele morților misterioase puse pe seama „blestemului faraonilor", dezvăluit de un arheolog de top
Mormântul lui Tutankhamon este asociat cu mai multe morți misterioase care au avut loc imediat după descoperirea lui. Bl ...
-
Ce este Paradoxul Sapient și de ce rămâne el unul dintre cele mai mari mistere ale evoluției umane
Conceptul de „paradox sapient" este unul relativ nou, deși întrebarea s-a aflat de multă vreme pe buzele multor special ...
-
-
Studiul care a vrut să-i facă pe bărbați vegani a dat chix. Dieta nu e considerata de acestia ca fiind suficiernt de masculină
În ceea ce aș descrie drept unul dintre cele mai inedite studii făcute anul acesta, doi cercetători în psihologie din Ge ...
-
Alertă maximă in Marea neagră: Delfinii militari ai Rusiei au evadat
O știre care a trecut aproape complet neobservată săptămâna aceasta, dar nu le-a scăpat și celor de la IFL Science, e că ...
-
Roboți vii minusculi realizați din celule umane îi surprind pe oamenii de știință VIDEO
Oamenii de știință au creat roboți vii minusculi din celule umane care se pot deplasa într-un vas de laborator și care, ...
-
Discul Colgante, un obiect cu adevărat misterios: originea și scopul lui rămân necunoscute
Cunoștințele avansate de astronomie ale strămoșilor noștri, evidențiate în unele dintre cele mai vechi picturi rupestre, ...
-
Război economic total: Trezoreria SUA taie subvențiile pentru mașinile electrice care au componente fabricate în China
Subvenţiile pentru achiziţionarea unui vehicul electric în Statele Unite, măsură emblematică a planului climatic al preş ...