Toate creditele trebuie recalculate - ANPC obligă băncile să nu-și mai pună clienții să plătească prima dată dobânda
Postat la: 25.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Băncile vor trebui să emită noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.
"Aş vrea să spun că am splituit acest proces-verbal de constatare a contravenţiei în două etape. Prima etapă ar fi vizavi de ceea ce se întâmplă de acum încolo cu creditele, cu produsele pe care le oferă consumatorilor şi ceea ce trebuie să facă instituţia financiar-bancară. Am prins chiar şi în ordin şi spunem aşa: astfel se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poată beneficia de egalitate dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înşelător", a spus Paul Anghel.
El a explicat că prevederea se referă la produsele care se vor oferi de la data emiterii ordinului de încetare a practicilor înşelătoare. "Ce se întâmplă cu cele în derulare? Aici are dreptate domnul avocat, că deja instituţii financiar-bancare ne-au contactat şi ne-au spus: 'Domnule, ce trebuie să facem concret pentru a intra în legalitate?'. Nu ne interesează să intrăm, să contestăm procesele verbale. Şi sunt destul de multe, zic eu, instituţii care au procedat în felul ăsta. Şi am zis că există şi teza numărul doi, dacă vreţi, vă şi citez: se impune ca operatorul economic financiar-bancar să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfăşurare, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile aliniatului 1, de care v-am spus mai devreme, cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorului posibilitatea de a opta făcând dovada în acest sens", a spus Paul Anghel.
La rândul său, avocatul Adrian Cuculis a afirmat că unele instituţii bancare au început să îşi cheme clienţii la negocieri. Anghel a subliniat că instituţiile bancare respectă ordonanţele 50 şi 52, dar problema vizată este cea a ratei de dobândă. "Deci nu e vorba că nu se respectă ordonanţa 50 sau 52. Se respectă ordonanţa 50 sau 52. Iarăşi spun că prevede restituirea în rate egale sau în rate descrescătoare. E perfect ok. Problema e cum te joci tu, profesionist, cu mintea consumatorului şi-l pui să aleagă un produs într-o anumită situaţie, în care el este vulnerabil. De ce este vulnerabil? Pentru că-şi doreşte să achiziţioneze bunuri, fie că vorbim de bunuri imobile, fie că vorbim chiar de bunuri mobile. Câteodată există posibilitatea să nu primească creditul respectiv şi să nu îşi îndeplinească visul de a achiziţiona respectiva proprietate", a spus Paul Anghel.
Potrivit acestuia, alte opt bănci au fost sancţionate. "Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu am sancţionat şi celelalte bănci. În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenţiei la alţi opt operatori economici financiari bancari şi cu siguranţă în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România", a susţinut acesta.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare privind modul de calcul al ratelor. "ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului", a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel. Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.
-
Câte doze de vaccin anti-Covid mai are Ministerul Sănătății. Interesul românilor, aproape inexistent
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, 5 decembrie, că România are în momentul de faţă o singură tranş ...
-
Ce a mai păscut Ursula pe la Bruxelles: Vacile obligate să poartă măști!
Comisia UE intenționează să forțeze fermele să reducă poluanții. Se vorbește chiar despre obligarea vacilor să poarte mă ...
-
Încă o profeție transumanistă a lui Bill Gates: 3 zile de muncă pe săptămână, iar mașinile vor putea produce toate alimentele și bunurile!
Miliardarul Bill Gates, un adept al transumanismului, roboticii, AI si hranei artificiale, a dat un răspuns destul de op ...
-
Încă o țară europeană raportează pneumonia misterioasă virală din China
Există două cazuri de pneumonie - Mycoplasma pneumoniae - în Italia, înregistrate la copii internați cu simptome respira ...
-
Texas ar putea deveni primul stat din lume care sa interzica dârele de pe cer de chemtrails
Texas va deveni primul stat care va interzice pulverizarea particulelor de particule sub formă de aerosoli în cer - un f ...
-
A fost inventat un întrerupător fără fir sau baterie pentru a economisi până la 50% din costurile cablurilor electrice
Un cercetător în domeniul ingineriei electrice de la Universitatea Alberta din Canada a conceput un întrerupător de lumi ...
-
Primele "vaccinuri" împotriva Ebola injectate unor pacienți în Colorado
Primele vaccinuri "vii" împotriva Ebola pentru măsuri preventive au fost administrate pacienților de la Denver Health di ...
-
5 metode să te distrezi de acasă, într-un weekend mohorât
Lunile de iarnă sunt acea perioadă a anului în care devine tot mai tentant să rămâi acasă în weekenduri. Lipsa temperatu ...
-
Michèle Rivasi care ancheta mega-afacerea "Pfizergate" a murit în urma unui atac de cord
Michèle Rivasi, europarlamentarul ecologist care a făcut presiuni pentru ca schimburile de SMS-uri dintre președintele C ...
-
China și Rusia plănuiesc să-și ducă parteneriatul pe Lună. Beijingul a redus decalajul spațial față de SUA
Presa chineză a numit viitoarea bază lunară a Chinei cu Rusia o „potrivire perfectă" după ce Moscova a aprobat, săptămân ...
-
De ce a eșuat proiectul Avrocar, aeronava care arătă ca o farfurie zburătoare dintr-un film SF și folosea efectul Coandă
Nu este din spațiul cosmic, dar cu siguranță arată ca așa. În anii 1950, Forțele Aeriene Canadiene doreau să creeze un v ...
-
AstraZeneca va folosi inteligența artificială pentru a combate cancerul. Anticorpul ar putea revoluționa medicina
Producătorul de medicamente anglo-suedez AstraZeneca a semnat un acord în valoare de până la 247 de milioane de dolari c ...
-
Un porumbel gras și rupt de beat este noua "Pasăre a anului"! VIDEO
Kererū, cunoscut și sub numele de porumbel dolofan în Noua Zeelandă, este o pasăre minunată cu un penaj frumos și irides ...
-
Se inaugurează Transalpina de Apuseni: Transapuseana este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România
Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni, este aproape finalizat şi va ...
-
Medicamentele care mai mult îți fac rău: Interferează cu absorbția calciului și a vitaminei D
Medicamentele care mai mult îți fac rău: Interferează cu absorbția calciului și a vitaminei D. Potrivit medicilor, admin ...
-
Jaluzele verticale pentru o casa moderna
Jaluzele verticale ideale pentru ferestrele si usile glisante de mari dimensiuni sau pentru incaperi cu spatii inalte, o ...
-
Motivul pentru care oamenii nu trăiesc mai mult de 100 de ani: o nouă teorie a experților implică dinozaurii
Potrivit unui nou studiu, oamenii nu trăiesc, de obicei, mai mult de 100 de ani din cauza dinozaurilor și a unei presiun ...
-
NATO nu mai poate ajuta Ucraina să se apere de bruiajul rusesc. Arme ghidate prin GPS ratează țintele
În domeniul războiului electronic, Rusia este pe cale să înregistreze un avantaj cert asupra Ucrainei, dar şi asupra ali ...
-
Jessie Baneș a lansat un colind de suflet pentru românii din diaspora: „Vin românii de Crăciun acasă"!
Jessie Baneș a lansat un colind, intitulat „Vin românii de Crăciun acasă", un cadou muzical magic, oferit de artistă fra ...
-
Adevăratul motiv din spatele morților misterioase puse pe seama „blestemului faraonilor", dezvăluit de un arheolog de top
Mormântul lui Tutankhamon este asociat cu mai multe morți misterioase care au avut loc imediat după descoperirea lui. Bl ...
-
Ce este Paradoxul Sapient și de ce rămâne el unul dintre cele mai mari mistere ale evoluției umane
Conceptul de „paradox sapient" este unul relativ nou, deși întrebarea s-a aflat de multă vreme pe buzele multor special ...
-
-
Studiul care a vrut să-i facă pe bărbați vegani a dat chix. Dieta nu e considerata de acestia ca fiind suficiernt de masculină
În ceea ce aș descrie drept unul dintre cele mai inedite studii făcute anul acesta, doi cercetători în psihologie din Ge ...
-
Alertă maximă in Marea neagră: Delfinii militari ai Rusiei au evadat
O știre care a trecut aproape complet neobservată săptămâna aceasta, dar nu le-a scăpat și celor de la IFL Science, e că ...
-
Roboți vii minusculi realizați din celule umane îi surprind pe oamenii de știință VIDEO
Oamenii de știință au creat roboți vii minusculi din celule umane care se pot deplasa într-un vas de laborator și care, ...
-
Discul Colgante, un obiect cu adevărat misterios: originea și scopul lui rămân necunoscute
Cunoștințele avansate de astronomie ale strămoșilor noștri, evidențiate în unele dintre cele mai vechi picturi rupestre, ...
-
Război economic total: Trezoreria SUA taie subvențiile pentru mașinile electrice care au componente fabricate în China
Subvenţiile pentru achiziţionarea unui vehicul electric în Statele Unite, măsură emblematică a planului climatic al preş ...
-
CURS: Diana Șoșoacă generează o surpriză uriașă: AUR a egalat PNL!
Un sondaj CURS de tip Omnibus conturează un tablou foarte interesant, cu doar câteva luni înainte de alegerile europarla ...
-
Terapiile pentru slăbit se modifică radical: A fost descoperită o mutație genetică care ajută la combaterea obezității
O genă mutantă ajută la reglarea apetitului, a greutăţii şi a insulinei, sugerează un nou studiu al unei echipe de cerce ...
-
O descoperire recentă schimbă tot ce se știa despre formarea planetelor: astronomii au fost uluiți
Cel mai comun tip de stea din galaxia noastră, Calea Lactee, se numește pitică roșie - mult mai mică și mai puțin lumino ...