Spionarea lui Kovesi. Şefii Black Cube au fost condamnaţi, după ce şi-au recunoscut vinovăţia: Închisoare cu suspendare şi muncă în parcurile din Capitală
Postat la: 20.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Şefii Black Cube (agenţia de business intelligence şi consultanţă strategică din Israel) au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 11 luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul în care erau acuzaţi de spionarea fostului procuror şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Dan Zorella, Avi Yanus și Gal Farchi au şi un termen de supraveghere de 3 ani. Hotărârea dată de Tribunalul București nu este definitivă şi instanţa practic a admis acordul de recunoaștere pe care directorii companiei Black Cube l-au încheiat cu procurorii DIICOT. Zorella și Yanus sunt foşti ofițeri ai serviciului de informații externe al Israelului, Mossad, condus, o perioadă, de Meir Dagan, care a devenit, după trecerea în rezervă, președintele de onoare al Black Cube.
În plus, israelienii condamnaţi sunt obligați să presteze muncă în folosul comunității la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement sau Protecția Copilului Sector 1. Iată o parte din minuta instanţei care arată obligaţiile persoanelor condamnate. Acestea trebuie:
"să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bucureşti, la datele fixate;
să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență".
În plus, instanţa a decis şi confiscarea de la Zorella Dan şi Avi Yanus a sumei totale de 115.000 de lire sterline, sumă pe care se pusese deja sechestru. În dosarul Black Cube a au fost implicați 6 israelieni, acuzați de infiltrare și accesare ilegală a mai multor comunicații aparținând Laurei Codruța Kovesi sau unor apropiați ai acesteia. Informațiile obținute urmau să fie folosite pentru denigrarea ex-şefei DNA.
Un personaj important era fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, care se află în Italia. Dragomir a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție. El a fost dat în urmărire internațională în iunie 2020 după ce nu a fost găsit la locuința sa. Fostul ofițer SRI s-a predat în februarie 2021 autorităților din Italia, dar încă nu a fost adus în ţară. Dragomir este trimis separat în judecată în dosarul Black Cube, ca fiind coordonatorul operațiunii Kovesi.
-
Există bani care ar putea fi ai tăi: 10 lucruri pe care nu știai că ChatGPT le poate face
Majoritatea oamenilor se limitează la utilizările de bază ale ChatGPT. Îl folosesc pentru postări pe rețelele sociale și ...
-
Bătălia pentru Arctica! După Groenlanda, SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană: Locaţia vorbeşte de la sine
Donald Trump, care preia funcţia la 20 ianuarie, a descris controlul SUA asupra Groenlandei, un teritoriu danez semi-aut ...
-
Adoratorii de femei voluptoase care vânau uriași ai Epocii de Gheață. Ce moștenire genetică ne-au lăsat după 32.000 de ani
Primii oameni moderni care au trăit în Europa erau extrem de înalți și au lăsat în urmă, pe lângă moștenirea genetică, n ...
-
Giganticele râuri din cer. Un fenomen atmosferic foarte puțin cunoscut în România, care uneori produce inundații catastrofale
Râuri nu există doar la sol, ci și în atmosferă, iar meteorologii vorbesc despre „râuri atmosferice", practic despre ben ...
-
Panică în industria IT; Ce tăieri salariale vor fi în anul 2025
În România anului 2025 vor exista ajustări salariale, în sens negativ, în anumite domenii, respectiv posturi. Zona IT es ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce tot mai mulți oameni fac cancer. Pe primul loc nu e mâncarea de proasta calitate asa cum se credea
În urma unei revizuiri ştiinţifice ample, cercetătorii afirmă că au identificat o cauză pentru mai multe tipuri de cance ...
-
Românii pot călători în SUA fără viză - Dar cât costă de fapt să ajungi în America. Nu mai punem cat cheltuiesti cu masa si casa
Din 31 martie 2025, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză, după includerea oficial ...
-
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări devastatoare din partea Rusiei
Serviciile de informații occidentale avertizează asupra unei posibile amenințări din partea Rusiei: o armă electromagnet ...
-
Incendiile din California se intensifică. Sunt grav amenințate zonele Brentwood și Bel Air
Pompierii încearcă totul pentru a preveni ca cel mai mare dintre incendiile mortale care amenință Los Angeles să se răsp ...
-
Furtună pe piața energiei regenerabile din cauza lui Donald Trump
Noile declarații ale președintelui ales al SUA, Donald Trump, despre turbinele eoliene au creat confuzie și îngrijorare ...
-
Zuckerberg se gudură la Trump: Acuză că oficialii administrației Biden țipau și înjurau când solicitau cenzurarea Facebook
Într-un episod al emisiunii "The Joe Rogan Experience" difuzat vineri, Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, a pr ...
-
Alinierea a șapte planete în 2025, data când o poți vedea pe cer. Fenomen fascinant foarte rar care uimește lumea
Pasionații de astronomie sunt foarte entuziasmați, deoarece în perioada următoare din 2025 au ocazia să observe un fenom ...
-
VLC revoluționează redarea multimedia. Subtitrări și dublaje, în orice limbă, generate în timp real cu inteligență artificială
VLC, una dintre cele mai populare aplicații de redare multimedia din lume, pregătește o inovație majoră. La CES 2025, ec ...
-
Medicul Vlad Ciurea avertizează: Aceste dispozitive electronice pot cauza tumori la creier
Medicul Vlad Ciurea avertizează că multe dispozitive electronice pe care le folosim ne pot cauza boli extrem de grave, p ...
-
Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale
Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platforme ...
-
Oamenii sunt dați la o parte: Inteligența Artificială dezvăluie modele ciudate de cipuri, descoperind în același timp noi funcționalități
Inteligența artificială reduce costurile și timpul de proiectare a cipurilor, dar asta nu este tot. Designul AI prezintă ...
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de ...
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al a ...
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de ...
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pa ...
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un stud ...
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Cated ...
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitud ...
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...